30 noiembrie, 2021

Donald Tusk (foto), fost președinte al Consiliului European și lider al Partidului Popular European (PPE), critică deciziile pe care guvernul german le-a luat în proiectul gazoductul Nord Stream 2, care leagă Germania de Rusia.

„Angela Merkel a fost neputincioasă în fața puterii de lobby a oamenilor de afaceri germani”, a spus Donald Tusk, citat de Euractiv. Potrivit acestuia, „Nord Stream 2 a fost cea mai mare greșeală” a cancelarului german în funcție.

Nord Stream 2 este o conductă de gaze care leagă Rusia direct de Germania sub Marea Baltică, iar scopul proiectului este de a scoate Ucraina de pe ruta de tranzit a gazelor rusești către Europa.


Donald Tusk a participat duminică la o conferință despre viitorul Europei organizată la Gdańsk și s-a referit la proiectul controversat susținut de guvernul Germaniei „Din perspectiva intereselor Uniunii Europene, Nord Stream 2 este un proiect prost”, a spus el.

Folosirea unui limbaj critic în public împotriva guvernului german nu este ceva obișnuit pentru Donald Tusk. Ani de zile, Angela Merkel a fost cel mai influent lider intern din familia PPE, iar alegerea lui Tusk la președinția Consiliului European în 2014 și la conducerea PPE în 2019 nu ar fi fost posibilă fără sprijinul lui Merkel.

La Gdańsk, Tusk a spus însă că Angela Merkel nu s-a putut împotrivi presiunii exercitate în favoarea proiectului de către mediul de afaceri german. „Ea a recunoscut acest lucru în timpul uneia dintre conversațiile noastre”, a afirmat Donald Tusk.

Din punct de vedere strategic, disponibilitatea Germaniei de a continua cooperarea energetică cu Rusia este o problemă „și una dintre cele mai mari greșeli ale lui Merkel”, a insistat în discursul său Donald Tusk. “Personal, am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a câștiga independența UE față de gazul din Rusia, am creat, de exemplu, Unuinea Energetică, un mecanism pentru achiziția în comun de gaze naturale”, a mai afirmat Donald Tusk.


Donald Tusk se pregătește să demisioneze anul viitor de la conducerea PPE pentru a se concentra pe un proiect național: el s-a întors în Polonia pentru a conduce cel mai mare partid de opoziție, Platforma Civică, membru PPE.

Donald Tusk a numit public, de asemenea, statele membre care ”nu erau interesate să creeze o opoziție comună împotriva construcției Nord Stream 2” în Consiliul European: Țările de Jos, Austria și Ungaria. De asemenea, a precizat fostul președinte bal Consiliului European, Cehia ”și-a subliniat neutralitatea” în acest subiect.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: