1 decembrie, 2021

Extinderea infrastructurii militare a NATO în Ucraina reprezintă „o linie roşie”, a declarat președintele rus Vladimir Putin, marți, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe din statele membre NATO, la care urmau să se discute tensiunile de pe flancul estic al alianței.

De cealaltă parte, NATO și SUA au avertizat marți că Rusia va plăti un preţ mare pentru orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei. 

Tensiunile sunt în creştere de săptămâni întregi, Rusia, Ucraina şi NATO organizând exerciţii militare pe fondul reproşurilor reciproce.


Putin a mers mai departe decât anterior, explicând ”liniile roşii” ale Rusiei referitoare la Ucraina, spunând că va trebui să răspundă dacă NATO va desfăşura sisteme avansate de rachete pe teritoriul vecinei sale.

„Dacă pe teritoriul Ucrainei apar sisteme de atac, timpul de zbor către Moscova va fi de 7-10 minute şi de cinci minute în cazul unei arme hipersonice care este desfăşurată. Imaginaţi-vă”, a spus liderul de la Kremlin.

„Ce trebuie să facem într-un astfel de scenariu? Va trebui să creăm apoi ceva similar în raport cu cei care ne ameninţă în acest fel. Şi putem face asta acum”, a spus el, arătând spre testarea recentă de către Rusia a unei arme hipersonice, despre care a spus că ar putea zbura cu de nouă ori viteza sunetului.

De asemeneae, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat marţi NATO că a desfăşurat o cantitate semnificativă de echipament militar greu în apropierea graniţelor Rusiei şi a spus că Moscova ar putea să răspundă ameninţărilor de securitate din partea ţările occidentale şi a Ucrainei dacă este necesar, scrie Reuters, citată de Agerpres.


Oficiali americani, NATO şi ucraineni au tras un semnal de alarmă în ultimele săptămâni din cauza a ceea ce spun ei că sunt mişcări neobişnuite de trupe ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina şi au sugerat că Moscova s-ar putea pregăti să lanseze un atac. Moscova a negat orice planuri de a face acest lucru.

Ministrul Lavrov a spus că manevrele militare ucrainene şi utilizarea dronelor în estul ţării, deţinut de separatişti proruşi, reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei care este gata să răspundă dacă va fi necesar.

„Pur şi simplu nu putem exclude posibilitatea ca Kievul să pornească într-o aventură militară”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Moscova.

„Preşedintele Putin a subliniat că nu avem nevoie de conflict, dar dacă Occidentul nu poate reţine Ucraina – şi dimpotrivă o încurajează – bineînţeles că vom face toţi paşii necesari pentru a ne asigura securitatea”, a mai spus el.

Răspunzând preocupărilor legate de masarea de trupe, Rusia a spus în repetate rânduri că este liberă să şi le mute pe propriul teritoriu şi că astfel de mişcări nu ar trebui să fie un motiv de alarmă.

Moscova a informat Washingtonul că nu are niciun plan de agresivitate împotriva Ucrainei, dar că va continua să monitorizeze îndeaproape activitatea trupelor NATO şi ucrainene în apropierea graniţelor Rusiei, a declarat marţi Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei.

NATO – reuniune de două zile pentru a analiza tensiunile apărute pe flancul estic

Miniştrii de Externe ai NATO au început marţi două zile de discuţii în capitala letonă, Riga, pentru a dezbate ceea ce spun ei că este ameninţarea în creştere a Rusiei, secretarul de stat al SUA Antony Blinken urmând să îi informeze pe cei 29 de omologi din cadrul alianţei despre evaluarea făcută de serviciile de informaţii de la Washington.

Ucraina, o fostă republică sovietică care acum aspiră să adere la Uniunea Europeană şi NATO, a devenit principalul punct de foc dintre Rusia şi Occident, pe măsură ce relaţiile s-au înrăutăţit la cel mai scăzut nivel din cele trei decenii de la încheierea Războiului Rece.

”Va fi un preţ mare de plătit pentru Rusia dacă va folosi din nou forţa împotriva naţiunii independente Ucraina”, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg reporterilor.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken i-a spus lui Stoltenberg: ”Orice acţiune de escaladare a Rusiei ar fi o mare îngrijorare pentru Statele Unite… şi orice nouă agresiune ar declanşa consecinţe grave”.

Blinken, vorbind la o conferinţă de presă cu omologul său leton, a declarat că va avea mai multe de spus miercuri, despre cum să reacţioneze la Rusia, după ce a purtat discuţii cu aliaţii NATO.

”Ne vom consulta îndeaproape cu… aliaţii şi partenerii în zilele următoare… cu privire la dacă există şi alţi paşi pe care ar trebui să-i luăm ca alianţă pentru a ne consolida apărarea, a ne întări rezilienţa şi a ne întări capacitatea”, a spus el.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: