Dușmanul oricărei organizații: rezistența la schimbare
Proiectele de informatizare aduc schimbările dorite în organizație numai dacă sunt folosite la parametri pentru care au fost realizate. Rezistența la schimbare este dușmanul oricărei

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte peste 100 de persoane au fost rănite în urma a două explozii produse sâmbătă dimineaţă
Miniștrii de Justiție din statele UE au aprobat vineri ca președinția luxemburgheză să înceapă discuțiile cu Parlamentul European pe draftul Directivei privind protecția datelor cu
Băncile centrale au foarte puţin spaţiu de eroare, într-o lume caracterizată de mai multe riscuri, printre care o creştere economică scăzută, economii emergente dependente de materiile
Confruntat cu o criză a veniturilor generată de preţul scăzut al petrolului, guvernul saudit a interzis oficial aparatului de stat să facă noi achiziţii de
Primul lot de refugiați relocați, 19 eritreeni, au plecat vineri, de pe aeroportul din Roma, după ce mai mulți oficiali europeni, printre care și comisarul
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, informează Administraţia Prezidenţială. Camera
Cândva bastion al confidențialității, băncile elvețiene continuă semnarea acordurilor de amnistiere cu departamentul de Justiție al SUA, înțelegere ce le permite să scape doar cu
Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat vineri că s-a înscris în PMP, precizând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este
Amnistia fiscală la penalităţi ar putea fi extinsă şi pentru contribuabilii persoane fizice, a spus, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. De asemenea, Guvernul ia
Alianţa Nord-Atlantică a decis dublarea efectivelor Forţei de reacţie rapidă şi mobilizarea de trupe în Europa Centrală şi de Est. În cadrul reuniunii de joi,
SUA au decis să excludă cooperarea militară cu Rusia în războiul din Siria, acuzând Moscova că a pus în aplicare o strategie “tragică şi eronată”,
Trei procurori și aproximativ 50 de polițiști au descins joi la sediul central al Volkswagen (din Wolfsburg) și la câteva adrese ale unor persoane particulare
Miniștrii de Interne și Justiție din UE28 au discutat joi, la Luxembourg, problema returnării în țările de origine a imigranților care nu se califică pentru
Companiile străine şi-au revizuit în sens negativ aşteptările cu privire la modul în care le vor evolua afacerile din România în următorul an – rezultă
România ocupă locul 34 în topul atractivității pentru investițiile în sectorul energiilor regenerabile, fiind devanstată de toate statele din regiune, dar şi de ţări precum Kenya, se
Parlamentul European a adopta, joi, un nou set de reguli cu privire la serviciile de plăţi. Acesta ar urma să ducă la o scădere a costurilor aferente
Guvernul va majora ţinta de deficit la rectificarea bugetară de la finele lunii octombrie, a declarat joi ministrul Finanţelor Pubice, Eugen Teodorovici, citat de agenția Agerpres.
Proiectul Turkish Stream s-ar putea încheia înainte de a începe, exact așa cum s-a întâmplat și cu South Stream, comentează experți ruși, după ce directorul
Încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze, scăderea cererii de pe pieţele emergente şi scandalul Volkswagen îşi spun cuvântul asupra celei mai mari economii din