vineri

26 aprilie, 2024

9 octombrie, 2015

basescu_pmpFostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat vineri că s-a înscris în PMP, precizând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este apărarea mandatelor sale prezidenţiale.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, că revine în viaţa politică pentru a-şi apăra cele două mandate şi pentru a se apăra pe sine de „campania furibundă de denigrare” , despre care afirmă că este purtată împotriva sa începând cu data de 22 decembrie 2014.

Traian Băsescu a mai spus că apărarea drepturilor omului va obiectivul său de acum înainte.


„Apărarea drepturilor omului va fi un obiectiv al meu pentru conştientizarea populaţiei asupa nevoii respectării drepturilor omului şi în acelaşi timp pentru conştientizarea instituţiilor că drepturile omului, experienţa CEDO pe care suntem obligaţi să o respectăm şi să o adoptăm şi în legislaţie sunt lucruri care nu sunt facultative într-un stat de drept”, a spus fostul preşedinte.

Traian Băsescu i-a asigurat pe susţinătorii veniţi la sediul PMP că va rămâne un politician „extrem de incomod”, adăugând că nu vrea război, însă, niciodată nimeni nu „îi va închide gura”.

Congresul PMP ar urma să aibă loc pe 24 octombrie, la Sala Palatului. Potrivit Mediafax, Partidul Mişcarea Populară se va redenumi, devenind „Mişcarea Populară”, urmând să-şi schimbe şi sigla şi să opteze pentru una asemănătoare celei a Partidului Popularilor Europeni.

Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în urmă cu o săptămână, că până în 10 octombrie se va înscrie în PMP, menţionând că vrea să creeze „un partid nou, care să nu fi fost implicat în toate compromisurile perioadei de tranziţie” şi că nu neapărat trebuie să fie „autoritatea executivă zero” a formaţiunii.


Întrebat atunci dacă va fi preşedintele PMP, Traian Băsescu a spus: „Nu ştiu. Va trebui să găsim o formulă”.

De asemenea, Băsescu nu a exclus posibilitatea de a candida, din nou, la Primăria Capitalei. „E şi o întrebare şi o spaimă pentru unii. Va candida sau nu Traian Băsescu la Primaria Capitalei? Nu mi se pare că cineva care a fost preşedinte mai intră într-o competiţie locală, însă în politică nu faci doar ce vrei. Trebuie să faci şi ce trebuie. Vedem. Ar valorifica ce pot eu aduce ca electorat”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

PMP a fost înfiinţat după alegerile parlamentare din 2012 în condiţiile în care, în martie 2013, preşedintele Traian Băsescu anunţa, pe Facebook, că îşi ia „adio” de la PD şi PDL, precizând că se va dedica unei noi construcţii de dreapta. Anunţul a fost făcut după ce PDL l-a ales pe Vasile Blaga preşedinte, în defavoarea Elenei Udrea.

Sub coordonarea acesteia, un grup desprins ulterior din PDL a pus bazele PMP. În prezent, PMP este condus de deputatul Eugen Tomac, iar la formaţiune au aderat patru parlamentari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: