Proiectele de informatizare aduc schimbările dorite în organizație numai dacă sunt folosite la parametri pentru care au fost realizate.
Rezistența la schimbare este dușmanul oricărei organizații, iar provocarea pentru managerii care implementează soluţii IT create pentru eficientizarea unei afaceri constă în comunicare eficientă cu angajaţii.
În multe cazuri, angajatul are o reacţie de respingere la momentul implementării unor sisteme informatice create în scopul eficientizării activităţii, motivările interioare fiind explicate cu diverse considerente de tipul: ”nu mă pricep/n-am timp de training /era mai bine înainte/mi-e frică să nu-mi pierd jobul pentru că mi s-au redus din sarcini”.
În aceste situaţii, lipsa de implicare a managementului amână obținerea avantajelor pe care trebuie să le aducă un sistem informatic.
Industria IT creează numeroase “unelte” de management al afacerii- un exemplu elocvent fiind Enterprise Resource Planning (ERP).
Realizat de Siveco, ERP asigură creșterea calității serviciilor oferite, clienți mai mulțumiți, vânzări mai bune, costuri atent controlate, previzionarea atentă a cash-flow-ului, simplificarea procedurilor uzuale, o comunicare în grup mult mai eficientă, o vizibilitate superioară în raport cu firme similare.
”Din 1994 și până acum, foarte multe firme de producție, comerț, utilități, petrol și gaze, construcții, operatori portuari sau aeroportuari, firme din domeniul financiar-bancar au ales să folosească sistemul ERP de la SIVECO România – SIVECO Applications – și au beneficiat de eficientizarea activității lor. În companiile unde managementul a încurajat folosirea acestui sistem, rezultatele au fost remarcabile. Suportul nostru este permanent. Echipa de implementare din SIVECO acordă o atenție deosebită nu numai modului de implementare și de pregătire a utilizatorilor, dar și serviciilor de suport tehnic post-implementare – ori de câte ori intervin modificări legislative, când este nevoie de upgrade-uri, în cazul în care se modifică numărul de useri, pentru corectarea abaterilor survenite în funcţionarea sistemului informatic etc”, declară Lăcrămioara Bârseti, director departament SIVECO Applications.
SIVECO România dezvoltă şi exportă soluţii IT şi proiecte de consultanţă cu valoare adăugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.
SIVECO România este specializată în execuţia de proiecte informatice complexe şi de mare amploare pentru educație, sănătate, agricultură, instituții vamale, organizații europene, firme private, instituții publice.