8 octombrie, 2015

imagesParlamentul European a adopta, joi, un nou set de reguli cu privire la serviciile de plăţi. Acesta ar urma să ducă la o scădere a costurilor aferente acestor servicii, estimate la circa 130 de miliarde de euro pe an, prin „deschiderea” pieţei.

Astfel, furnizorii de servicii de plăţi vor putea utiliza instrumente mobile şi online pentru a efectua plăţi în numele unor clienţi.

Concret, cineva care utilizează un cont online pentru a efectua o plată va avea dreptul să folosească software, echipamente şi aplicaţii puse la dispoziţie de o terţă parte autorizată, precum şi de a avea plată executată de către acest furnizor în numele său.


De exemplu, cei care fac plăți fără să aibă o carte de credit sau debit vor putea autoriza nou intrații actori de pe piață, cum ar fi SOFORT în Germania, Trustly în țările scandinave sau IDEAL în Olanda, să utilizeze datele lor bancare pentru a efectua plăți din conturile lor„, se arată într-un comunicat transmis de Parlamentul European.

Comisioanele pentru furnizorii de servicii de plăți nu trebuie să fie mai mari decât costurile lor directe. Vor fi interzise alte comisioane pentru utilizarea instrumentelor de plată, cum ar fi cardurile de debit și credit, ale căror comisioane de procesare ”interbancară” sunt deja reglementate.

Piața UE a serviciilor de plăți rămâne fragmentată și scumpă, costul ei fiind de 130 miliarde de euro sau peste 1% din PIB pe an. Economia UE nu își poate permite aceste costuri, dacă vrea să fie competitivă la nivel global”, a spus raportorul italian Antonio Tajani, adăugând că ”noul cadru de reglementare va reduce costurile, va îmbunătăți siguranța plăților și va facilita apariția unor noi jucători, precum și a unor noi metode inovatoare de plată mobile și pe internet”.

Siguranța plăților

Banca la care un plătitor are contul poate refuza accesul unui furnizor terț de servicii la acest cont doar din motive de siguranță justificate și demonstrate obiectiv, care au fost raportate autorităților de supraveghere. Această prevedere ar trebui să prevină posibilitatea ca băncile să ”blocheze” piața pentru noi servicii de plăți.


Furnizorii terți de servicii de plăți, pe de altă parte, vor fi obligați să asigure o înregistrare sigură a utilizatorului și să reducă riscul de fraudă. De asemenea, ei vor fi obligați să se asigure că datele personale de plată ale utilizatorului trece prin canale sigure și că nu sunt transmise mai departe fără consimțământul utilizatorului.

În cazul în care este efectuată o plată neautorizată din contul său, deținătorul nu trebuie să piardă mai mult de 50 euro dacă instrumentul de plată a fost pierdut, furat sau utilizat greșit. Un furnizor de servicii care nu acționează pentru a preveni astfel de fraude după notificarea unei pierderi sau care nu cere metode puternice de autentificare a clientului atunci când este cazul ar putea fi considerat responsabil pentru pierderile clientului său și i s-ar putea cere să compenseze paguba financiară.

Legea trebuie să fie acum aprobată oficial de statele membre UE pentru a putea intra în vigoare neîntârziat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: