fbpx

Analiză

Nu doar ultimii, ci și departe de vecini: Cercetarea de la care așteptăm viitorul economiei

România a rămas, de departe, ultima în UE din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( R&D), potrivit datelor publicate de INS. Cu un procentaj de doar… Mai mult

16.11.2020

La obiect

Spitalul Piatra Neamț – doar una dintre bombele cu ceas din Sănătate

Un număr de 10 pacienți intubați au murit și șapte persoane au fost rănite în incendiul produs la secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului… Mai mult

15.11.2020

Analiză

Observații pe scăderea cu 5,1% a PIB pe primele 3 trimestre

Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2020 a consemnat o scădere de -6% atât în termeni reali cât și pe seria ajustată sezonier… Mai mult

15.11.2020

Europa

Comisia Europeană: În România există riscul ca școala online să agraveze inegalitățile deja accentuate. Observațiile de țară

“Există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate”, avertizează Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării profesionale… Mai mult

12.11.2020

Amnistia la penalităţi ar putea fi extinsă şi pentru persoanele fizice

de Alexandra Pele 9.10.2015

teodoroviciAmnistia fiscală la penalităţi ar putea fi extinsă şi pentru contribuabilii persoane fizice, a spus, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. De asemenea, Guvernul ia în calcul şi anularea unei părţi a dobânzilor datorate de companiile cu restanţe la bugetul de stat.

“Ieri (miercuri, n.r.) a fost pe masa Guvernului un proiect de amnistie fiscală, destinat contribuabililor persoane fizice şi juridice care au de plătit dobânzi şi penalităţi de întârziere, să le putem şterge penalităţile dacă îşi vor plăti până în martie 2016 principalul şi dobânzile. Mai mult, nu mai cerem garanţii pentru această eşalonare”, a declarat Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

La finele săptămânii trecute, pe site-ul Finanţelor a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă ce prevede scutirea companiilor de la plata penalităţilor aferente obligaţiilor restante la bugetul statului la finele lunii septembrie. Pentru a beneficia de această amnistie companiile trebuie să achite datoriile până în martie 2016 şi dobânzile până în iunie 2016. Ministrul Finanţelor spune, însă, că ia acum în calcul o ştergere parţială a acestor dobânzi.

“Eu încerc să mai adaug ceva. Pe lângă penalităţile care se şterg, şi măcar o parte din dobânzi, până la limita costului pe care îl am atunci când eu mă împrumut din piaţă ca stat, să poată fi şterse”, a spus Eugen Teodorovici.

Statul se împrumută la ora actuală la o dobândă de 1,47% pe an, reiese din datele publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

La finele lunii iunie, obligaţiile restante ale companiilor din România la bugetul de stat se ridicau la peste 11,7 miliarde de lei, potrivit calculelor cursdeguvernare.ro pe baza datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). La acestea se adaugă datorii de 2,3 miliarde de lei la bugetul asigurărilor sociale de state, respectiv al pensiilor publice, precum şi datorii de 751 de milioane de lei la bugetul de sănătate şi de 91,6 milioane de lei la cel de şomaj. Astfel, la jumătatea anului, companiile aveau datorii totale de 14,8 miliarde de lei, echivalentul a circa 3,3 miliarde de euro, adică peste 2% din PIB.

Valoarea totală a dobânzilor şi a penalităţilor aferente acestor datorii se ridica, la finele lunii iunie, la 4,7 miliarde de lei, în jur de un miliard de euro. Din datele publice ale ANAF nu se poate consulta, defalcat, doar valoarea penalităţilor. 

Guvernul speră, astfel, să recupereze o parte din aceste datorii. La ora actuală, executivul elaborează bugetul pe anul 2016, buget realizat pe baza dinamicii încasărilor din acest an şi care trebuie să acomodeze măsurile de relaxare fiscală prevăzute de noul Cod Fiscal. Termenul limită pentru trimiterea în Parlament a noului buget, care, spre deosebire de cel din anii anteriori nu este realizat cu sprijinul partenerilor internaţionali ai României, este 15 noiembrie 2015.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 9.10.2015

Lăsați un comentariu


Stiri

Se lansează schema de ajutor de stat „Granturi pentru investiții”. Înscrierile încep pe 3 decembrie

Raluca Florescu

Pe data de 3 decembrie va fi lansată etapa de înscriere în cadrul măsurii 3 „Granturi pentru investiții”, aprobată prin OUG 130/2020, a anunțat Ministerul… Mai mult

Stiri

Oficial OMS: Sistemele de sănătate sunt gestionate ca “liniile aeriene low-cost”, nepregătite pentru crize

Iulian Soare

Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat luni că omenirea riscă viitoare pandemii dacă nu învaţă din criza actuală de coronavirus,… Mai mult

Europa

Decizia privind autorizarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer-BioNTech, cel târziu pe 29 decembrie – Agenția Europeană a Medicamentului

Iulian Soare

Vaccinul anti-Covid produs de Pfizer-BioNTech ar putea fi autorizat în UE înaintea celui dezvoltat de Moderna. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că… Mai mult

Europa

Germania interzice o grupare extremistă ce promovează reinstaurarea nazismului

Iulian Soare

Poliţia germană a efectuat marți mai multe percheziţii la domiciliile membrilor grupării de extremă dreapta „Brigada Lupilor 44”, scoasă în afara legii şi despre care… Mai mult

Stiri

Răspunsul Kremlinului la cererea Maiei Sandu: “Retragerea forţelor de menținere a păcii în Transnistria poate duce la destabilizare gravă în regiune”

Iulian Soare

O modificare a statu-quo-ului forţelor ruse de menținere a păcii în Transnistria ar putea duce la o destabilizare gravă în regiune, a declarat luni Dmitri… Mai mult

Europa

Comisia a virat României a 3-a tranșă de – de 3 mld. euro – din împrumuturile acordate prin SURE

Iulian Soare

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 3 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE. Dintre cele cinci… Mai mult

Stiri

Consens în OPEC – restricțiile de producție, prelungite cu 3 luni, dacă acceptă și aliații din OPEC+

Iulian Soare

Membrii OPEC au ajuns luni la un consens larg asupra necesităţii de prelungire cu trei luni a măsurilor actuale de reducere a producţiei, dacă aliaţii… Mai mult