luni

29 iulie, 2024

Europa

Președintele american a semnat un ordin executiv care declară că Statele Unite au dreptul de a explora și folosi resursele naturale din spațiul extraterestru. Ordinul precizează că SUA nu au nevoie de permisiunea cuiva sau de acorduri internaționale...
12 aprilie, 2020
Papa Francisc a lansat un apel la liderii europeni pentru ca țările europene să-şi regăsească „spiritul concret de solidaritate”, care le-a „permis să-şi depăşească rivalităţile trecutului”. Uniunea Europeană „se confruntă cu o provocare epocală, de care depinde nu...
12 aprilie, 2020
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene (CE), a avertizat  Ungaria, duminică,  că  va face obiectul procedurii de infringement, în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului se dovedesc excesive. Măsurile care...
12 aprilie, 2020
Zona Euro ar putea traversa o recesiune mai gravă decât restul lumii, însă creşterea ar putea fi reluată în a doua jumătate a anului, susţine Luis de Guindos, vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene Primele semne de creştere ar...
12 aprilie, 2020
Giganţii Google şi Apple vor lansa o aplicație care va putea monitoriza expansiunea pandemiei cu coronavirusul Covid-19 și, la jumătatea lunii mai, telefoanele iPhone și Android vor avea capacitatea de a schimba wireless informații anonime prin aplicațiile folosite...
12 aprilie, 2020
Persoanele în vârstă ar putea fi nevoite să se izoleze încă până la finalul anului, până când laboratoarele europene vor fi obținut vaccinul contra coronavirusului Covid-19, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene (CE). „Fără un...
12 aprilie, 2020
Oficialităţi chineze au încercat să influenţeze responsabili guvernamentali germani, în speranţa de a obţine comentarii pozitive cu privire la gestionarea de către Beijing a pandemiei de coronavirus, a relatat duminica aceasta cotidianul german Die Welt, citat de AFP ...
12 aprilie, 2020
Ministrul de externe german, Heiko Maas (foto), a criticat într-un articol managementul crizei la nivel global al crizei pandemice declanșate de coronavirusul Covid-19, cu trei luni înainte de preluarea de către Germania a președinției semestriale a Consiliului UE....
12 aprilie, 2020
Odată cu capacitatea de a informa privind contactul cu o persoană infectată cu Covid-19, aplicaţia pe care o vor dezvolta Apple şi Google în acest scop (contact-tracing) are și potenţialul de a monitoriza mai mult de o treime...
11 aprilie, 2020
Bulgaria va depune, până la finele lunii aprilie, cererea de aderare la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb, perioadă de tranziție obligatorie, de minim doi ani, înainte de adoptarea monedei euro – n. red.), a declarat vineri premierul bulgar,...
10 aprilie, 2020
Eurogrup – miniștrii de finanțe ai Zonei euro – au reușit să ajungă joi seara la un relativ acord asupra problemei datoriilor comune, dând publicității o declarație care instituie un pachet de măsuri de ajutor economic de 540...
10 aprilie, 2020
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat joi ratingul producătorului auto francez Renault, de la „BBB minus/A-3” la „BB plus/B”, categoria „junk” („gunoi” în jargonul piețelor financiare, nerecomandat pentru investiţii), perspectiva atribuită fiind negativă . Agenţia...
9 aprilie, 2020
Impactul economic al pandemiei provocate de noul coronavirus ridică o ”provocare existenţială pentru Europa” dacă liderii naţionali nu găsesc un ”răspuns solid şi unitar”, a declarat joi premierul italian Giuseppe Conte, pentru BBC. Conte a spus că pandemia...
9 aprilie, 2020
Marii producători auto de la nivel global accelerează eforturile de repornire a fabricilor, semnale în acest sens venind din Wuhan (China) Maranello (Italia) și Michigan (SUA), transmite Reuters. Reluarea producției ar urma să fie ajutată de implementarea pe...
9 aprilie, 2020
În Europa, rata maximă zilnică de decese provocate de Covid-19 se va înregistra în a treia săptămână a lunii aprilie, iar numărul total al morților de pe acest continent va fi de peste 151.000, în cursul a ceea...
9 aprilie, 2020
Comisia Europeană invită statele membre să prelungească până la 15 mai restricția temporară privind călătoriile neesențiale în interiorul UE. Restricția de călătorie, precum și invitația de a o prelungi, se aplică „zonei UE+”, care include toate statele membre...
8 aprilie, 2020
Comisia Europeană anunță miercuri că ambasadorii statelor membre la Bruxelles au aprobat, fără modificări, Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative). Inițiativa este una dintre primele măsuri propuse de Comisie în sprijinul statelor membre, care pune la dispoziția...
8 aprilie, 2020
Economia Franței a înregistrat în primele trei luni ale anului cel mai abrupt declin de la cel de-Al Doilea Război Mondial, de 6% din PIB, potrivit datelor publicate de banca centrală, notează Bloomberg. Șocul atât pe cerere cât...
8 aprilie, 2020
Măsurile considerate necesare pentru a încetini răspândirea pandemiei Covid-19 au paralizat economia globală. PIB-ul mondial s-ar putea contracta cu 6% în 2020, dar ar putea consemna o revenire la fel de spectaculoasă în 2021, dacă măsurile fiscale și...
8 aprilie, 2020
Miniștrii de finanțe din zona euro nu au reușit să cadă de acord asupra unei strategii de atenuare a impactului economic generat de pandemia Covid-19, prelungind astfel starea ”paralizie” a blocului monetar care pune sub semnul întrebării capacitatea...
8 aprilie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: