12 aprilie, 2020

Președintele CE, Ursula von der Leyen, și premierul maghiar Viktor Orban

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene (CE), a avertizat  Ungaria, duminică,  că  va face obiectul procedurii de infringement, în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului se dovedesc excesive.

Măsurile care se adoptă trebuie să fie „proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic”, a insistat Ursula  Von der Leyen, într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Bild, citat de EFE și Agerpres.

„Sunt dispusă să acţionez, în cazul în care aceste restricţii depăşesc limitele permise”, a spus preşedintele CE, referindu-se la măsurile impuse la finalul lunii martie de premierul maghiar Viktor Orban, în virtutea atribuţiilor extraordinare care i-au fost atribuite de Parlamentul maghiar, controlat de partidul lui Orban.


Atribuțiile conferite premierului Viktor Orban îi permit acestuia să guverneze prin decrete pe termen nelimitat.
Comisia Europeană (CE) observă modul de aplicare a măsurilor „în toate statele” membre, însă urmăreşte cu deosebită atenţie cazul Ungariei „din cauza experienţelor critice” avute deja în trecut, a a spus Ursula Von der Leyen.

O „istorie” excentrică a Ungariei

Încă din 7 aprilie, a doua zi după ce Parlamentul de la Budapesta votase legea care îi permite premierului Viktor Orban să guverneze prin ordonanţe de urgenţă, Vera Jurova, vicepreședintele CE pentru valori şi transparenţă, a exprimat preocuparea privind eventualele derapaje democratice ale guvernului maghiar.

Vera Jurova, fost comisar european pentru justiţie în echipa Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker, a calificat drept problematice în special absenţa unui termen pentru capacitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă şi cât și incriminarea dezinformării.

De asemenea, în conformitate cu noua lege, persoanele care publică ceea ce este perceput ca o ştire falsă sau fapte denaturate riscă mai mulţi ani de închisoare.


Autorităţile UE analizează în prezent legea ungară privind situaţia de urgenţă şi vor urmări îndeaproape modul în care aceasta este pusă în aplicare.

„Aceasta nu a venit din senin”, a spus Vera Jurova, care supervizează respectarea normelor statului de drept, referindu-se la acţiuni ale guvernului ungar din ultimii ani.

„Există o istorie”, a adăugat comisarul European, care a dat ca exemplu procedurile care decurg din articolul 7 al tratatului UE în curs de derulare împotriva Budapestei, menţionând că există multe preocupări cu privire la independenţa mass-media şi la libertatea de expresie în Ungaria, conform agenției  dpa, citată de Agerpres.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: