miercuri

17 iulie, 2024

8 aprilie, 2020

Comisia Europeană anunță miercuri că ambasadorii statelor membre la Bruxelles au aprobat, fără modificări, Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative).

Inițiativa este una dintre primele măsuri propuse de Comisie în sprijinul statelor membre, care pune la dispoziția statelor membre fonduri de coeziune în valoare de 37 miliarde euro pentru a face față consecințelor crizei.

Precizare: Nu e vorba de fonduri noi, ci de fondurile structurale alocate deja (din cadrul programelor disponibile în perioada 2014-2020), care acum ar putea fi însă utilizate în totalitate pentru a contracara efectele pandemiei.


Pentru ca inițiativa să devină operațională, mai trebuie aprobarea Parlamentului European, apoi Consiliul este așteptat să adopte măsurile prin procedură scrisă. O nouă sesiune plenară extraordinară – prima ocazie cu care Parlamentul European poate adopta inițiativa Comisiei- se organizează între 16-17 aprilie la Bruxelles.

Foarte important: după operaționalizarea Inițiativei de Investiții, ca o măsură temporară și excepțională, statele membre pot solicita până la 100% finanțare de la bugetul UE în cursul exercițiului contabil 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 pentru proiectele care vizează impactul pandemiei. Aceste solicitări sunt însă supuse aprobării Comisiei.

Principalul element de noutate este dat de flexibilitatea de care dă dovadă Comisia în legătură cu modul în care statele membre utilizează fondurile structurale, astfel încât acestea să poată răspunde rapid și eficient la consecințele economice și sociale ale pandemiei COVID-19.

Statele membre vor putea transfera bani între diferite fonduri pentru a îndeplini cerințele lor particulare. Exemplul oferit de Comisie: banii alocați pentru un proiect de infrastructură ar putea fi folosiți pentru a cumpăra ventilatoare medicale, pentru a sprijini IMM-urile sau pentru a investi în scheme de angajare pe termen scurt.


Noile măsuri elimină temporar și condițiile în care regiunile au dreptul să primească sprijin, iar asta va permite redirecționarea resurselor către acele regiuni care sunt cel mai afectate de criză.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: