marți

16 iulie, 2024

La obiect

Împinsă cu insistență de la spate de Uniunea Europeană, România este aproape să facă un prim pas decisiv pentru a se conforma cu reglementările europene în materie de economie circulară – pe 30 noiembrie ar urma să intre...
24 septembrie, 2023
”Sper ca România să fie prima țară din UE care introduce reactoarele nucleare modulare”, a declarat eurodeputatul Jean-Marian Marinescu la Conferința ”România și noua ordine energetică europeană: rolul, locul, businessul / Cum să devenim centrul energetic regional” organizată...
22 septembrie, 2023
Deși nu s-a terminat nici culesul viei î 2023, se poate spune deja că anul 2024 nu are deloc semne bune, așa cum se anticipa în primăvară. Nici pentru economia globală, nici pentru Uniunea Europeană, cu atât mai...
21 septembrie, 2023
Legislatorii UE încep în zilele următoare negocierile privind revizuirea Codului Schengen, în încercarea de a armoniza regulile privind controalele la frontieră și de a le înăspri în cazuri precum o criză de sănătate sau alte amenințări. Legislația, propusă...
21 septembrie, 2023
Aproape o treime dintre europeni, scrie The Guardian, votează acum pentru partide populiste, de extremă dreapta sau de extremă stânga, cu un sprijin larg pentru politica anti-sistem care crește pe tot continentul. Analiza efectuată de peste 100 de...
21 septembrie, 2023
Un grup de experți franco-germani a prezentat o propunere de reformă structurală radicală a Uniunii Europene, într-o perioadă în care, scrie Politico, se formează presiune pentru extindere până la sfârșitul deceniului. Raportul, comandat de cele mai mari două...
20 septembrie, 2023
Salariul minim pe economie urmează să crească cu 10%, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut, odată cu intrarea în vigoare a unui proiect de HG pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, fără...
20 septembrie, 2023
Din proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare din proiectul de act normativ pe ultima sută de metri a fost eliminarea la „ajustorul fiscal” care se înlocuiește cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” a companiilor mari și a...
20 septembrie, 2023
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 5,9%, de la 6,1% în iulie. Cele mai ridicate rate ale inflației (calculate cu Indicele armonizat al prețurilor de consum – IAPC) s-au înregistrat...
19 septembrie, 2023
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lucrurile sunt „cam finalizate” în privinţa proiectului privind pensiile speciale, dar susține că oficialii Comisiei Europene și-au înmulțit în ultima vreme solicitările în acest sens. Comisia Europeană a insistat mereu că...
19 septembrie, 2023
Situaţia privind drepturile omului „s-a degradat semnificativ” în Rusia, după invadarea Ucrainei, conform raportului elaborat de experta mandatată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Mariana Katzarova. Este primul raport privind situația drepturilor omului din una dintre cele cinci...
18 septembrie, 2023
CEO OMV Alfred Stern vine luni, 18 septembrie, în România – pe fondul procesului pe care compania austriacă l-a deschis împotriva României pentru schimbarea legii off-shore. Alfred Stern va discuta, luni, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu,...
17 septembrie, 2023
The Tax Institute a prezentat vineri, într-o conferință la BNR, primul studiu exhaustiv asupra modificărilor operate de către Ministerul de Finanțe asupra noului Cod fiscal, de la intrarea acestuia în vigoare (1 ianuarie 2016), până în prezent –...
15 septembrie, 2023
Creșterea salariului minim trebuie să fie operată de la 1 ianuarie 2024, și nu de la 1 octombrie anula cesta, pentru că firmele au bugetele stabilite în urma discuțiilor purtate anul trecut între partenerii sociali, solicită Confederația Concordia....
14 septembrie, 2023
În primele șapte luni din 2023, datoria externă totală s-a majorat cu 14,26 miliarde euro, la 116,4 miliarde euro, în creștere cu 18% față finele lui 2022, arată datele publicate miercuri de BNR. „În structură: datoria externă pe...
13 septembrie, 2023
Confederația Patronală Concordia consideră că introducerea unei taxe pe cifra de afaceri într-o economie bazată într-o bună măsură pe cheltuieli de consum va genera un impact negativ asupra acesteia. În spațiul public se vehiculează din nou introducerea unui...
13 septembrie, 2023
RetuRO solicită amânarea cu cel puţin trei luni a termenului de punere în funcţiune a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) și atrage atenția că o lansare prematură ar putea pune în pericol încrederea consumatorilor, producătorilor şi comercianţilor, subminând sistemul...
13 septembrie, 2023
În timp ce statele membre OECD au dirijat în 2020 spre Educație, în medie, 5,1% din PIB, România a alocat acestui domeniu doar 2,7%, conform Raportului Education at a Glance 2023, în care țara noastră este inclusă pentru...
12 septembrie, 2023
Creșterea PIB din S1 aduce cu sine nu numai o valoare sub așteptările inițiale (o creștere de numai 1,7% în S1 2023 față de S1 din 2022), ci și o modificare a surselor acestei creșteri. De pildă, investițiile...
12 septembrie, 2023
Presiunile pe care Comisia Europeană le pune asupra României pentru a-și reduce dezechilibrele par justificate fie și numai prin prisma comparației cu fostele state comuniste. Deși a avut în S1 o creștere economică vizibilă, România stă rău la...
11 septembrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: