marți

16 iulie, 2024

21 septembrie, 2023

Aproape o treime dintre europeni, scrie The Guardian, votează acum pentru partide populiste, de extremă dreapta sau de extremă stânga, cu un sprijin larg pentru politica anti-sistem care crește pe tot continentul.

Analiza efectuată de peste 100 de politologi din 31 de țări a constatat că, la alegerile naționale de anul trecut, un procent record de 32% dintre alegătorii europeni au votat pentru partide anti-sistem, față de 20% la începutul anilor 2000 și 12% la începutul anilor 1990.

Cercetarea, condusă de Matthijs Rooduijn, politolog la Universitatea din Amsterdam, a constatat, de asemenea, că aproximativ jumătate dintre alegătorii anti-sistem susțin partidele de extremă dreapta – iar aceasta este cota de vot care crește cel mai rapid.

„Există fluctuații, dar tendința de bază este că cifrele continuă să crească. Partidele mainstream pierd voturi; partidele anti-establishment câștigă voturi. Contează, pentru că multe studii arată acum că atunci când populiștii își asigură puterea, sau influența asupra puterii, calitatea democrației liberale scade”, a spus Matthijs Rooduijn.

Extremele politice au o balanță înclinată spre dreapta

Ca un semn al măsurii în care ascensiunea extremei drepte nativiste și autoritare a deplasat politica europeană spre dreapta, cercetătorii au luat în considerare clasificarea câtorva dintre cele mai cunoscute partide de centru-dreapta de pe continent ca fiind la limita extremei drepte.

„Am discutat mult despre reclasificarea conservatorilor din Marea Britanie, a VVD-ului lui Mark Rutte din Olanda, a partidului Les Républicains din Franța și a ÖVP din Austria”, a declarat Rooduijn. „În cele din urmă nu am făcut-o, deoarece nativismul nu era punctul lor central. Dar am putea să o facem în viitor”.

În acest an, au fost identifice 234 de partide anti-sistem din întreaga Europă, inclusiv 165 de partide populiste (majoritatea fie de extremă stânga, fie de extremă dreapta). De asemenea, 61 de partide sunt clasificate ca fiind de extremă stânga și 112 de extremă dreapta (majoritatea, dar nu toate, populiste).

Noi categorii de votanți ai extremei drepte

În multe state europene dreapta a acces la putere sau este foarte aproape să o facă.

O multitudine de factori stau în spatele tendinței, potrivit cercetătorilor, care au examinat partidele care au câștigat cel puțin un loc sau 2% din voturi la alegerile parlamentare naționale din 1989.

„Partidele de extremă dreaptă, în special, și-au lărgit cu adevărat baza de alegători și formează coaliții de alegători cu preocupări foarte diferite”, a spus Daphne Halikiopoulou, politolog la Universitatea din York și co-autor al studiului.

Oamenii care votează acum extrema dreaptă sunt persoane „care nu obișnuiau să o facă și nu te-ai aștepta să o facă: femei în vârstă, alegători urbani, clasa de mijloc educată. Sunt oameni dispuși să schimbe democrația cu altceva, spunând: „Știu că acest lider este autoritar – dar cel puțin va aduce stabilitate economică”, precizează Daphne Halikiopoulou.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Tot al patrulea cetatean european voteaza cu extremele .Nu este nimic nou .Unanimitatea apare doar in regimurile totalitare acolo unde un singur cetatean decide destinul tuturor .Democratia este cu totul altceva .Exista , de cind lumea si pamintul , asa numitii „cursurgii” care si ca au si ca nu au ce face, contesta orisice .Pentru acesti oameni nimic nu este mai important decit sa conteste realitatea Contesta invazia rusilor in Ucraina , contesta efectele benefice ale vacinarii si chiar si existenta unor pandemii , contesta incalzirea globala si nevoia umanitatii ce tine de apartia unei planete Terra cu mult mai verde , contesta deciziile ONU si chiar existenta statelor si natiunilor aflate in proximitate .Daca priviti atent aceiasi oameni contesta macar unul dintre punctele de mai sus .Fanatici ai contestarii ,ce folosesc cuvintele altora pe care doresc sa le transforme in adevaruri personale si carora nu le convine nici o alta abordare considerind adevar doar propria lor parere , exista la tot pasul .Nu conteaza nici cit de mult au invatat , nici cit de mare le este stiinta de carte , conteaza doar propria lor iluzie ce le hraneste spiritul fara de care nu ar putea supravietui .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: