”Sper ca România să fie prima țară din UE care introduce reactoarele nucleare modulare”, a declarat eurodeputatul Jean-Marian Marinescu la Conferința ”România și noua ordine energetică europeană: rolul, locul, businessul / Cum să devenim centrul energetic regional” organizată de CursDeGuvernare și transmisă video-live AICI-LINK
Potrivit europeputatului PPE, România are doi ași în mână în această perioadă de tranziție spre energia verde: energia nucleară – sporită prin micocentralele nucleare care urmează să fie puse în funcțiune la Doicești – și gazele din Marea Neagră.
Mai jos, prezentarea la conferință a lui Jean-Marian Marinescu – despre locul și, mai als, avantajele pe care le are România în noua ordine energetică europeană, dar și despre problemele aflate în dezbatere și chiar controverse de la nivelul Comisiei și al Parlamentului European.
***
Moderator (Mihnea Cătuţi – expert în energie Energy Policy Group):
Aş vrea acum să revin la primul speaker de pe lista acestui panel – domnul Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din cadrul Parlamentului European, care ne va prezenta viziunea dumnealui despre tranziţia energetică europeană şi provocările de natură economică pe care aceasta le ridică.
Domnule Marinescu, aveţi cuvântul!
Marian-Jean Marinescu:
Mulţumesc foarte mult şi mulţumesc şi pentru flexibilitate – că a trebuit să fiu într-o comisie, la dezbateri. Energia, după opinia mea, este una dintre marile provocări ale viitorului. Aşa cum spuneaţi şi în prezentarea conferinţei, s-au adoptat în perioada trecută foarte multe piese legislative care schimbă complet viitorul industriei europene, se bazează foarte mult pe energie electrică.
Din păcate însă, toate aceste dosare legislative nu au avut studii de impact foarte clare. Dacă vă uitaţi în studiul de impact de la Legea climei din 2019-2020, o să constataţi că mixul energetic preconizat în acea lege este în 2030 de 65% regenerabil, 16% nuclear şi 13% gaz.
După cum ştiţi însă, cu gazul şi cu energia nucleară sunt probleme în acest moment din punct de vedere al acceptării de către o parte din legislativ, deci acest studiu de impact nu arată realitatea. Pe de altă parte, se spune că în 2030 vom avea un consum energetic de peste 3.100 de Terawaţi, deci un consum care – m-am uitat în statistici – este cu 10% mai mare decât consumul din 2020, un an care nu cred că este de referinţă, fiind anul de pandemie.
Aşadar, s-au stabilit foarte multe ţinte, însă nu bazate pe realitate şi eventual bazate pe nişte tehnologii care încă nu sunt mature. Şi atunci, cred că industria europeană trebuie să îşi construiască viitorul, şi bineînţeles şi România, pe ceea ce se poate face în perioada următoare.
România are avantajul că are o parte din energie pe nuclear – dar repet: după cum ştiţi, este o problemă cu mare greutate, a fost inclusă în taxonomie energia nucleară -, se bazează, de asemenea, pe hidro şi pe gaz. Cărbunele va fi o problemă în viitorul apropiat, din cauza creşterii costului pentru certificate.
De asemenea, în acelaşi studiu de impact se spunea că în 2030 costul unui certificat va fi 60 de euro. După cum ştiţi, acum este peste 80; a fost la un moment dat şi 100 de euro… Deci, cred că trebuie ca România să se uite ce poate să facă în perioada următoare, astfel încât să-şi asigure energia necesară şi în acelaşi timp să îndeplinească ţintele de decarbonizare.
Spunea vorbitorul dinaintea mea că avem nevoie de energie care să suplinească perioadele în care energia regenerabilă – soare, vânt – nu este disponibilă, şi este absolut adevărat. Şi atunci, ai nevoie de nişte surse de energie foarte solide, pe care poţi să le introduci imediat în sistem – bineînţeles, pe lângă stocare, dar pentru asta trebuie o dezvoltare foarte-foarte laborioasă şi finanţare foarte-foarte mare –, şi deocamdată aceste surse sunt cărbunele şi energia nucleară.
Sper ca România să fie prima ţară care să introducă acele reactoare modulare – este, după părerea mea, o măsură extrem de binevenită – şi în acelaşi timp să încercăm să rezolvăm cu emisiile generate de producţia de energie pe cărbune prin stocare, prin stocarea dioxidului de carbon. În ultima perioadă, interesul pentru stocarea dioxidului de carbon – şi utilizare, eventual – a crescut foarte-foarte mult. În ultimele două luni, trei luni s-au făcut foarte multe întâlniri aici. Stocarea este introdusă în „Net Zero Industry Act” (NZIA) – şi sper să rămână acolo şi după vot – şi este un lucru bun.
Noi avem această posibilitate, mai ales în Oltenia, să utilizăm această metodă de a micşora emisiile de dioxid de carbon şi de a micşora presiunea pe producţia de energie bazată pe cărbune. În acelaşi timp, avem resurse de gaz. Gazul, iarăşi, este socotit, este văzut foarte negativ, însă eu nu cred că industria europeană poate să reziste fără gaze în perioada următoare. Şi trebuie să ne gândim că gazul, până la urmă, este bun şi pentru viitor, pentru că se poate produce din el hidrogen – unul gri, dar se poate produce – şi este o nouă sursă de energie regenerabilă.
Deci, cred că avem nevoie în primul rând de o imagine foarte clară: câtă energie electrică avem nevoie în perioada următoare – bineînţeles, bazată pe o evaluare a readaptării industriei la această situaţie – şi apoi să investim foarte mult în direcţia care ne poate asigura această energie.
Ce trebuie să facem în România este valabil şi pentru Uniune, pentru celelalte state membre, pentru că altfel industria europeană, cred eu, va pierde din competitivitate foarte mult. Trebuie să asigurăm un echilibru între nevoia de a combate efectele schimbărilor climatice, dar şi de a asigura competitivitatea industriei. Putem să ajungem să realizăm acele ţinte pe care le-am stabilit prin vot – sau, mai bine zis, au fost stabilite prin vot de o majoritate, o anumită majoritate din Parlament şi din Consiliu -, însă eu n-aş vrea să ajungem ca Europa să fie un muzeu verde. E foarte bine să avem un aer curat, un mediu curat, însă în acelaşi timp avem nevoie de locuri de muncă, pentru că altfel vom avea mari probleme sociale.
Şi, ultimul lucru, s-a vorbit despre baterii. E foarte bine că dezvoltăm în Uniune producţia de baterii, şi să sperăm că va fi de succes acest program lansat de Comisia Europeană; dar n-aş vrea să ajungem în situaţia să nu mai depindem de gazul rusesc, dar să depindem de bateriile chinezeşti.
În discursul ţinut de preşedinta Comisiei săptămâna trecută la Strasbourg aţi văzut, cred, o schimbare, o abordare puţin diferită, dacă ne gândim numai la faptul că se va face un studiu de impact asupra competitivităţii europene.
Noi cerem – noi fiind o parte din acest parlament – un studiu de impact al întregului pachet „Fit for 55” şi acest lucru a fost refuzat foarte tare de Comisie. Văd că acum se întâmplă acest lucru. Acel studiu sper să arate şi căile de urmat în continuare. Mulţumesc!
Moderator:
Vă mulţumesc foarte mult pentru intervenţie şi în special pentru că aţi notat această schimbare de priorităţi, probabil şi pentru următoarea Comisie Europeană, mai ales dacă doamna Ursula von der Leyen va rămâne preşedinte şi după alegerile de la anul. Ce voiam să vă întreb este că inclusiv noi, la „Energy Policy Group”, încercând să analizăm cum ar arăta o transformare industrială în România, nu putem să nu observăm că majoritatea schemelor de suport existente pentru decarbonizarea industriei grele la nivel european, cum este Fondul pentru inovare, ajunge să favorizeze în principal satele din Europa de Vest şi de Nord, în timp ce măsurile pentru noile lanţuri valorice – prin NZIA, prin programul STEP (Strategic Technologies for Europe Platform – n.r.) ş.a.m.d. – se bazează foarte mult pe instrumentalizarea ajutorului de stat, care de asemenea favorizează state mari, cu economii puternice, din Europa de Vest, în timp ce în România avem şi un deficit bugetar. Dacă lăsăm la voia ajutorului de stat, nu vom putea face faţă avalanşei de subvenţii pe care o s-o vedem venind dinspre Germania, dinspre Franţa…
Voiam să vă întreb dacă este o problemă care vă îngrijorează şi pe dumneavoastră şi dacă faceţi parte din conversaţii pe această temă în momentul de faţă.
Marian-Jean Marinescu:
Da, foarte mult mă interesează acest lucru, şi e bună, e corectă observaţia. Dacă vă uitaţi chiar şi la fondurile din „Horizon Europe”, şi acolo este o diferenţă foarte mare între ce se utilizează în vestul Europei şi ce se utilizează la noi. Din păcate, n-am reuşit să schimbăm prea mult în regulament, cu toate că am avut preşedinţia română şi un raportor român, dar n-am reuşit, pentru a avea o definiţie corectă a primului criteriu de alocare a fondurilor de cercetare, care este excelenţa. Numai că nu există definiţie şi pentru ei excelenţa, în acest moment, se consideră a fi experienţa.
Aţi menţionat NZIA şi STEP. NZIA nu are niciun ban, nicio posibilitate de finanţare, chiar dacă s-a vrut un răspuns la „Inflation Reduction Act”, /documentul/ american, însă e o diferenţă fantastică între cele două. STEP are foarte puţini bani, doar 10 miliarde bani noi – „fresh money”, cum se spune aici, adică veniţi peste bugetul care este alocat aici – şi nu este sigură această cifră. Celelalte 5 miliarde sunt relocare. Acolo, în STEP, este o prevedere pentru 5 miliarde pentru Fondul de inovare, „fresh money”, care ar trebui să fie alocaţi numai statelor cu un PIB sub media europeană.
Din păcate, vă pot spune că deja este sub atac această prevedere şi sunt amendamente ca aceşti bani să fie utilizaţi de către toate statele, sau 50%. Sunt raportor al grupului PPE pentru acest raport, eu am introdus şi în buget nişte amendamente. Este adevărat ce spuneţi şi nu ne putem baza pe ajutorul de stat, pentru că şi statele din Vest încep să aibă probleme cu sumele alocate şi trebuie neapărat să facem ceva în această direcţie, şi eu împreună cu alţi colegi încercăm să facem acest lucru. Din păcate, este o luptă destul de complicată; majoritatea se află în altă parte, într-o zonă în care decizia nu se bazează foarte mult pe realitate, ci se bazează foarte mult pe ce poţi să scrii frumos pe Facebook – iertaţi-mă că spun acest lucru, dar asta este realitatea. Oricum, în discuţiile noastre există acest subiect şi încercăm să facem cât mai mult posibil pentru a aduce bani în partea de est a Europei.
Moderator:
Mulţumesc pentru răspuns şi într-adevăr îmi pare rău să aud că acele 5 miliarde noi pentru Fondul de inovare sunt deja în pericol. Eu aş spera ca tot Fondul de inovare să aibă criterii geografice mai clar implementate pentru a asigura nişte rezultate echitabile, pentru că în momentul de faţă, cu câteva mici excepţii în Europa Centrală şi de Est, majoritatea proiectelor sunt în Europa de Nord, în Europa de Vest ş.a.m.d., şi această chestiune de echitate este importantă pentru România ca să-şi poată atinge neutralitatea climatică, dar să fie şi competitivă. (…)
Am să vă adresez o întrebare primită din partea publicului care s-a înregistrat pentru această conferinţă cu privire la opinia dumneavoastră despre energia nucleară – dacă este o formă de tranziţie sau este o formă care va rezista şi în viitor. Şi aş adăuga eu aici: Cum vedeţi chiar şi forma finală a taxonomiei şi dacă vi se pare că permite totuşi proiectelor noi să fie considerate sustenabile, conform criteriilor actuale.
Marian-Jean Marinescu:
Eu consider că fără energie nucleară nu putem să ne dezvoltăm în continuare economia. Este absolut necesar să avem energie produsă pe tehnologia nucleară. Taxonomia… Această modificare sau, în sfârşit, adăugire în taxonomie care se referă la aviaţie şi la nuclear nu e perfectă, această propunere, însă este ceea ce se poate face în acest moment. Sunt deja două obiecţii depuse, să sperăm că vom putea să le eliminăm, însă sunt discuţii în continuare.
Opinia mea este că criza din energie din ultimii ani a pornit din Franţa, de la închiderea pentru revizie a jumătate dintre centralele nucleare, a căror putere era de 5% din consumul anual al Uniunii. Plus celelalte din Germania închise, care şi ele erau aproape 2%… Deci avem nevoie de energie nucleară şi cred că… Ştiţi, vă spuneam că s-au aprobat ţinte şi toate celelalte; se bazează pe tehnologii care vor veni. În general, obiecţia pentru energia nucleară este generată de deşeul nuclear.
De ce să nu ne gândim că va veni o tehnologie, în timp, prin cercetare, care va rezolva această problemă, aşa cum se crede şi pentru celelalte ţinte că vor veni tehnologii? Deci neapărat trebuie să avem această energie, altfel vom avea mari probleme economice.
Moderator: Mulţumesc! Aş îndrăzni totuşi să spun că deja energia solară, eoliană este matură şi de aceea şi în România se dezvoltă inclusiv proiecte comerciale în ziua de azi, nu doar pe baza ajutorului din partea statului.
Marian-Jean Marinescu: Dar nu este permanentă, exact cum spunea şi antevorbitorul meu. deci ai nevoie noaptea… Plus că, ştiţi foarte bine, cu energia solară vor fi destul de mari probleme, pentru că ai nevoie de reţea, şi reţeaua nu se poate menţine decât dacă ai energie produsă şi din alte surse, altfel distribuitorul nu are cum s-o menţină. Nu se poate instala energie solară peste tot, mai ales la consumatori individuali.
Moderator: Într-adevăr, este vorba de soluţii complementare, trebuie să ne uităm şi la interconectivitatea cu alte state membre, trebuie să ne uităm la flexibilizarea consumului, la ce schimbări putem face inclusiv la nivel de gospodărie şi consum casnic.
Dar voiam să mai pun o întrebare, dacă este posibil, şi despre NZIA, pentru că aţi menţionat acea parte legată de stocarea carbonului. Am vorbit un pic mai devreme şi în cadrul acestei conferinţe despre care ar fi contribuţia României pentru atingerea celor 50 de milioane de tone de CO2 stocate până în 2030. Am înţeles că undeva la 9 milioane de tone ar fi contribuţia României. Consideraţi că este ceva fezabil, ce poate fi realizat de operatorii de petrol şi gaze până în 2030?
Marian-Jean Marinescu: Nu ştiu exact cât se poate face în România, însă ştiu că, de exemplu, centralele din Oltenia ar putea să-şi reducă emisiile prin stocare şi există posibilitatea tehnică de a se stoca în Oltenia, există vechile mine. Avem şi puţurile de petrol, unde se poate face acelaşi lucru. Cred că specialiştii au făcut o evaluare a cantităţii care ar putea fi stocată. Aici însă apare… Eu am vorbit de Oltenia pentru că acolo centralele sunt aproape de depozit, de posibilul depozit, pentru că una dintre problemele stocării dioxidului de carbon este transportul.
Şi am avut nişte întâlniri cu cei care s-ar putea ocupa de stocare, însă au nevoie de un „business case” – adică pentru ei costul de stocare ar trebui să fie mai mic decât preţul unui certificat pentru o tonă de dioxid de carbon. Şi atunci, pentru ei ar trebui să crească preţul certificatului. Am vrut să vă dau un exemplu despre cum se discută acum; dacă acest preţ creşte, centralele pe cărbune vor avea mari probleme, mai ales că şi numărul scade în timp, până în 2030.
Moderator:
Mulţumesc! Da, există şi în România proiecte, în special din partea industriei cimentului împreună cu operatorii de petrol şi gaze… Sperăm să se aleagă ceva şi de ele, poate chiar prin Fondul de inovare, la un moment dat.
Marian-Jean Marinescu:
Acele proiecte trebuie să cuprindă şi transportul. Nu e prima oară când discutăm despre acest lucru în România. A mai existat odată un astfel de proiect, acum în jur de zece ani, şi a fost abandonat.
Moderator: Da, Proiectul „Getica”.
Dacă nu există alte întrebări din sală, am să vă mulţumesc pentru contribuţia la această conferinţă şi pentru răspunsul la întrebări şi pentru că v-aţi făcut timp pentru a participa. Mulţumim!
Marian-Jean Marinescu: Eu vă mulţumesc!
***
Urmărește-ne pe Google News
