marți

30 aprilie, 2024

diferența dintre donație și sponsorizare

20 septembrie, 2023

Din proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare din proiectul de act normativ pe ultima sută de metri a fost eliminarea la „ajustorul fiscal” care se înlocuiește cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” a companiilor mari și a băncilor.

Este una dintre principalele modificări fiscale din documentul pus în consultare publică și care promitea că va păstra creditul fiscal acordat companiilor reprezentat în principal prin sponzorizări.

În realitate, după cum sunt definițiile din proiectul de act normativ pentru impozitul minim pe cifra de afaceri pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 50 mil. euro și impozitul pe profit, este practic eliminat creditul fiscal reprezentat de sponsorizări, explică avocatul Gabriel Biriș.


„Contribuabilii, alții decât cei prevăzuți la art. 15, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro, și care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri stabilit potrivit prevederilor alin. (3), sunt obligați la plata impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri”, se arată în textul proiectului.

Iar „Impozitul minim pe cifra de afaceri se determină astfel: IMCA =  1% x (VT – Vs – I – A), unde  indicatorii au următoarea semnificație:

  • IMCA = impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul.
  • VT = venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz;
  • Vs = venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz (…)
  • I = valoarea achiziției/producției de active efectuată în trimestru/anul de calcul, începând cu anul fiscal 2024, respectiv cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024;
  • A = amortizarea contabilă a activelor achiziționate/produse înainte de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024.”

Iar la aliniatul 5 se arată că „În sensul prezentului articol, pentru efectuarea comparației potrivit alin. (1),  impozitul pe profit trimestrial/anual reprezintă impozitul pe profit înainte de scăderea sumelor potrivit legii, ajustat astfel: din acest impozit pe profit se scad sumele reprezentând sponsorizare/mecenat, alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legislației în vigoare, precum și reducerea conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020 (…).”

După cum se observă, din impozitul minim pe cifra de afaceri, nu se scad sponosirzările/mecenat la fel ca în cazul calculului impozitului pe profit.


„Astfel că marile companii nu vor beneficia de deducerea sponsorizărilor ci vor trebui să le suporte din propriul buzunar”, arată consultantul fiscal Gabriel Biriș. Aceasta deoarece marile companii au o marjă de profit redusă, care rar depășește 6%.

Astfel că în cazul majorității companiilor cu cifre de afaceri de peste 50 mil. euro, le va rezulta un impozit minim pe cifra de afaceri (IMCA) mai mare ca cel pe profit. În acest mod, practic, este eliminată posibilitatea ca să mai fie oferite sponsorizări construirii de spitale sau noi secții, susținerea tratamentelor pentru bolnavi cronici, etc.

În textul de lege trebuia ca din IMCA să se poată deduce cheltuielile cu sposorizările pentru a nu se elimina principala sursă de finanțare a organizațiilor non-profit, susține Gabriel Biriș. O „scăpare” care ar trebui să fie corectată până la asumarea răspunderii Guvernului în Parlament.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: