cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Rece: Datoria externă a crescut cu 18% în doar 7 luni. Caldă: deficitul de cont curent scade cu 22%. Rece: Investițiile străine scad

ce sunt titlurile de stat fidelis

13 septembrie, 2023

În primele șapte luni din 2023, datoria externă totală s-a majorat cu 14,26 miliarde euro, la 116,4 miliarde euro, în creștere cu 18% față finele lui 2022, arată datele publicate miercuri de BNR.

„În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 115,220 miliarde euro la 31 iulie 2023 (72,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,9% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2023 nivelul de 43,6 miliarde euro (27,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,9% faţă de 31 decembrie 2022”, arată datele BNR.

Deficitul de cont curent a scăzut cu 22%

Deficitul de cont curent a scăzut în perioada analizată cu 22% la 11,9 miliarde euro, de la 15,2 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2022.


În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 2,36 miliarde euro, pe fondul scăderii prețurilor materiilor prime la nivel internațional – importurile au rămas relativ stabile la circa 66,7 miliarde de euro, în timp ce exporturile au crescut cu circa 2,3 miliarde de euro.

Excedentul din servicii a crescut cu 1,66 miliarde de euro la 8,37 miliarde de euro, în special pe seama creșterilor din transport și a celor din sectorul de servicii de telecomunicații, informatice și informaționale (fiecare de circa jumătate de miliard de euro în plus), dar și a capitolului alte servicii (îndeosebi servicii pentru afaceri, cum ar fi consultanța), cu peste 700 de milioane de euro.

Balanța veniturilor primare, (veniturile din remunerarea angajaților, cele din investiții, impozitele și subvențiile, inclusiv cele de la Uniunea Europeană), a înregistrat un deficit mai mare cu 637 de milioane de euro la 5,55 miliarde de euro și este un factor important în deficitul extern.

Balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 64 milioane euro.

Investițiile străine, mai mici cu 1,75 mld. euro


Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,25 miliarde euro (comparativ cu 6 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4,597 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 343 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,5% în perioada ianuarie – iulie 2023, comparativ cu 16,2% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2023 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2023 a fost de 95,7%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: