Guvernul intenționează să reducă TVA de la 24 la 20% de la 1 iunie – discuție a premierului la BNR
Guvernul ar urma să anunțe reducerea TVA de la 24 la 20% începând cu 1 iunie, au precizat surse politice pentru cursdeguvernare.ro. Măsura a fost

UPDATE 12.38: Fostul consilier prezidențial George Scutaru este anchetat de DNA sub control judiciar pentru 60 de zile. El este acuzat de complicitate la luare de
În patru ani, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a ajuns la datorii de aproape 572 milioane de lei (circa 130 de milioane de euro)
Ministerul Justiției a lansat spre dezbatere publică proiectul de lege prin care se înființează o agenție specială care se va ocupa de gestionarea și valorificarea
UPDATE 17.00: Plenul Senatului a aprobat modificarea Regulamentului în sensul în care hotărârile privind ridicarea imunității parlamentare se iau cu majoritatea senatorilor prezenți, punând astfel
Cele trei sesizări ale președintelui Klaus Iohannis, Consiliului Superior al Magistraturii și PNL privind votul Senatului în cazul Dan Șova vor fi analizate de magistrații
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Badea Tudose, va sesiza Curtea Constituțională a României în legătură cu votul din Senat în cazul cererii DNA de
Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri, că Eugen Teodorovici, acutalul ministru al Fondurilor europene, va prelua portofoliul Finanțelor, propunerea fiind deja acceptată de președintele Klaus
Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit vineri să dezbată pe 8 aprilie sesizările trimise de preşedintele Klaus Iohannis şi PNL cu privire la soluţionarea
Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, Curții Constituționale a României (CCR) cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministerul Public-Parchetul de pe
Deși majoritatea senatorilor prezenți miercuri la votul privind solicitatea DNA de a-l putea reține și aresta pe Dan Șova au votat în favoarea cererii procurorilor,
Proiectul de modificare a regulamentului Camerei Deputaților care a generat dezbateri din cauza prevederilor care vizau întărirea imunității parlamentare nu a fost aprobat de plenul
UPDATE 16.14: Ambasadele SUA și Marii Britanii la București au reacționat după decizia Senatului de a respinge solicitarea DNA în cazul senatorului Dan Șova. „Nu
Majoritatea parlamentară a introdus în proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților amendamente menite să consolideze sau chiar să sporească imunitatea în fața solicitărilor justiției,
Demersul parlamentarilor de a redesena arhitectura sistemului politic include simplificarea condițiilor pentru înființarea unui partid, pe lângă amendarea legii alegerilor locale, a modului în care
Camera Deputaților dezbate miercuri noua lege de finanțare a partidelor, miza fiind introducerea, după model francez, a decontării costurilor de campanie de la bugetul de
Sistemul electoral din România urmează să fie reconfigurat printr-o nouă modificare a legislației, după experimentul votului uninominal care a funcționat la alegerile din 2008 și
România, Grecia și Bulgaria sunt codașele Uniunii Europene în privința economiei și societății digitale, potrivit unui raport dat publicității de Comisia Europeană. DESI 2015 arată
Operațiunile cash între persoanele fizice vor fi limitate la 50.000 de lei pe zi, pe tranzacție, iar operațiunile de încasări și plăți în numerar efectuate
Procurorul general al României Tiberiu Nițu a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că se impune modificarea Legii privind răspunderea ministerială și a Legii referitoare