UPDATE 16.14: Ambasadele SUA și Marii Britanii la București au reacționat după decizia Senatului de a respinge solicitarea DNA în cazul senatorului Dan Șova.
„Nu comentăm cu privire la cazuri individuale, dar considerăm că un principiu de bază al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane”, se arată în răspunsul Ambasadei SUA la București.
„Trebuie să se permită anchetarea cazurilor de corupţie şi aplicarea legii”, mai precizează Ambasada SUA.
Ambasada subliniază că reducerea corupţiei este „vitală pentru dezvoltarea şi securitatea României”.
Ambasada Marii Britanii la București afirmă că monitorizează evoluțiile din justiției, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce privește imunitatea parlamentară.
Mesajul ambasadei Marii Britanii:
”Ultimul raport al Comisiei Europene referitor la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) notează faptul că România a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupției la nivel înalt. Documentul remarcă totodată, cu îngrijorare, că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a avut un succes limitat în a convinge Parlamentul să răspundă pozitiv cererilor sale pentru ridicarea imunității unor parlamentari, pentru a permite începerea unor investigații și aplicarea măsurilor de arest preventiv.”
”Apreciem rolul pozitiv al DNA în lupta împotriva corupției și sprijinim eforturile sale constante în această direcție. Organismele judiciare ale României, cum ar fi DNA, pun bazele unui principiu fundamental și anume că nimeni nu este mai presus de lege. Suntem total de acord cu acest principiu”.
Și Ambasada Olandei a precizat că urmăreşte „cu îngrijorare şi cu surprindere” evoluţiile privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, mai ales în contextul în care partidele politice şi-au luat angajamentul de a lupta împotriva corupţiei.
UPDATE 14.09: PNL cere alegeri anticipate, după ce Senatul a respins solicitarea procurorilor DNA de arestare a senatorului PSD Dan Șova, potrivit unui comunicat de presă.
”PNL cere alegeri anticipate pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.
Reprezentanții PNL iau în calcul și atacarea la Curtea Constituțională a hotărârii Senatului în cazul Șova.
UPDATE 13.30: Cererea de ridicare a imunității senatorului PSD Dan Șova nu a întrunit numărul necesar de voturi. Scorul a fost de 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă”, 5 abţineri din cele 151 de voturi exprimate. Senatorii au stabilit că pentru aprobarea cererii de arestare erau necesare 85 de voturi, bazându-se pe art. 24 din statutul parlamentarilor care spun că decizia se ia cu votul majorității senatorilor și nu al majorității din numărul celor prezenți.
Art 76 alin 2 din Constituție precizează însă că legile și hotărârile Camerei Deputaților și Senatului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.
Senatul a decis astfel să nu ia în considerare Constituția, care prevalează în fața legii. De altfel, există și o decizie a Curții Constituționale care tranșează divergențele pe această temă, stabilind că prevederile din statut contravin Legii fundamentale. Mai mult, în cazul altor parlamentari,Parlamentul a decis ridicarea imunității cu majoritatea celor prezenți (cel mai recent caz fiind cel al deputatului Elena Udrea).
În cazul lui Darius Vâlcov,majoritatea din Senat a hotărât să încuviințeze cererea de arestare, după ce fostul ministru al Finanțelor le-a cerut să aprobe ridicarea imunității. Din cele 150 voturi exprimate, 97 au fost ”pentru”, 48 ”împotrivă” și 5 anulate.
Senatorii au început, miercuri, votul asupra cererii DNA de arestare în cazul fostului purtător de cuvânt și vicepreședinte al PSD, Dan Șova, și în cazul ministrului demisionar al Finanțelor Darius Vâlcov, cei doi fiind acuzați de fapte de corupție în dosare diferite.
Votul este secret, cu bile. Cei doi au avut discursuri diferite: Dan Șova le-a cerut colegilor să respingă cererea DNA pentru a se apăra ca om liber, în timp ce Darius Vâlcov le-a transmis senatorilor că, dacă nu încuviințează solicitarea justiției, intenționează să demisioneze din Parlament.
Conducerea PSD nu a transmis un mesaj clar parlamentarilor în privința votului, însă președintele partidului, premierul Victor Ponta a susținut că ei pot și anchetați și trimiși în judecată indiferent dacă Parlamentul încuviințează sau nu arestarea lor. În schimb, reprezentanții PNL au anunțat că vor vota ”la vedere” pentru a nu mai exista discuții referitoare la blocarea justiției.
Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că este nevinovat și le-a cerut colegilor să respingă solicitarea DNA de arestare, pentru a se putea apăra ca un om liber. El a mai susținut că timpul le va arăta că au avut dreptate, dacă vor respinge propunerea de arestare.
În discursul său în fața Senatului, Dan Șova a spus că şi-a început ziua la grupul de rugăciune şi le-a transmis colegilor ca ”Dumnezeu să fie cu fiecare, şi să se facă cum vrea El”.
Potrivit lui Şova, ”complicitatea morală, în opinia celor care îl cercetează, ţine de faptul că în 2007 ar fi convins doi directori de la Complexurile Rovinari şi Turceni să încheie contracte de asitstenţă juridică cu societatea de avocatură în care era asociat”.
”Nu numai că nicio probă din dosar nu indică acest lucru, ci indică contrariul”, a adăugat senatorul PSD, citat de Mediafax.
”Vă spun cu toată responsabilitate, că a fost vorba despre trei contracte. În două, Rovinari şi Turceni, erau acţionate în instanţă de întreprinderea de închidere a minelor, pentru creanţe foarte mari. Riscul era de faliment şi de pierdere a multor mii de locuri de muncă. Nu am participat deloc la această acţiune, colegii din firmă au repurtat un real succes, care se vede şi azi în cele două complexuri. Nimic din ce s-a întâmplat nu a avut vreo umbră de nelegalitate”, a mai declarat Şova.
Fost purtător de cuvânt și vicepreședinte PSD, Dan Șova este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupţie la companiile energetice Turceni şi Rovinari.
Potrivit procurorilor, senatorul PSD a depus la dosarul anchetei care vizează o serie de contracte de consultanță încheiate de SCA „Șova și Asociații” cu combinatele Turceni și Rovinari o serie de documente false.
Vâlcov le-a cerut senatorilor să spună DA solicitării DNA
O altă cerere de arestare este cea în cazul ministrului demisionar al Finanțelor Darius Vâlcov, care împlinește miercuri 38 de ani. Vâlcov a fost chemat de procurorii DNA, pentru noi audieri, chiar înaintea ședinței de plen a Senatului.
”Astăzi este Buna Vestire. Primim o veste bună: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală vor fi aprobate azi în Guvern, vor veni la noi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor. De asta trebuie să ne ocupăm. În ceea ce priveşte speţa în cauză, de ceea ce eu sunt acuzat de către procurori, vă rog să lăsaţi justiţia să spună dacă eu trebuie să fiu reţinut sau arestat. De aceea, solicitarea mea este să daţi un vot ‘da’. Fiind şi ziua mea, cred că este o rugăminte în plus, rugăminte pe care o fac de a nu mă pune în situaţia de a îmi da demisia din funcţia de senator pentru a ajunge în faţa instanţei”, a declarat Vâlcov.
Senatorul este urmărit penal pentru fapte de corupție, săvârșite pe vremea când era primar de Slatina. În calitatea sa de primar, Darius Vâlcov ar fi luat mită în valoare de peste 2 milioane de euro în schimbul atribuirii unor contracte publice unui om de afaceri.
Procurorii DNA au transmis marți, 24 martie, o nouă cerere Senatului pentru încuviințarea continuării urmăririi penale dar și reținerii și arestării fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, aducând date suplimentare legate de fapte de corupție săvârșite în timpul mandatului de senator și ministru al Finanțelor.
Vâlcov este acuzat de trafic de influență și efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Potrivit procurorilor, banii și bunurile obținute în urma acestor fapte au fost depozitate într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR, un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU, pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.”
Și Camera Deputaților urmează să decidă miecruri asupra cererii de reținere și arestare a deputatului PNL Theodor Nicolescu. El este anchetat pentru că, în 2007, ar fi luat mită 6,2 milioane de lei pentru soluționarea unor dosare, în calitatea sa de vicepreședinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Comisia juridică a Camerei Deputaților a încuviințat luni, 23 martie, soicitarea de reținere și arestarea preventivă a liberalului.