31 martie, 2015

senatUPDATE 17.00: Plenul Senatului a aprobat modificarea Regulamentului în sensul în care hotărârile privind ridicarea imunității parlamentare se iau cu majoritatea senatorilor prezenți, punând astfel textul în acord cu prevederile Constituției.

Comisia de Regulament a Senatului a decis, marți, cu unanimitate de voturi să pună în acord reglementările interne cu prevederile Constituției și deciziile Curții Constituționale privind majoritatea simplă necesară în cazul ridicării imunității parlamentarilor.

Astfel, art.173 din Regulament a fost amendat în sensul în care Senatul hotărăşte asupra cererii (de ridicare a imunității parlamentare) cu votul secret al majorităţii membrilor prezenți.


Modificarea Regulamentului trebuie să treacă și de votul plenului Senatului.

Decizia a fost luată după discuțiile referitoare la votul în cazul solicitării DNA de arestare a senatorului PSD Dan Șova de miercurea trecută, când Senatul a decis că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviințarea cererii justiției.

Miercuri, 26 martie, Senatul, prin vocea președintelui acestui for Călin Popescu Tăriceanu, a invocat art. 173 din Regulamentul Senatului și art. 24 din legea statutului deputaților și senatorilor, potrivit cărora legile ordinare și hotărârile se iau cu votul majorității absolute (jumătate plus unu din numărul total al senatorilor).

Cele două articole contravin însă unor decizii mai vechi ale Curții Constiutuționale care spun că, potrivit art.76. alin. 2 din Legea fundamentală, deciziile se iau cu majoritate simplă (jumătate plus unu din numărul celor prezenți), cu excepția legilor organice.


Dacă s-ar fi aplicat prevederile Constituției, senatorul Dan Șova ar fi rămas fără imunitate parlamentară. Solicitarea DNA de arestarea a senatorului Dan Șova a întrunit 79 de voturi “pentru”, 67 “împotrivă”, 5 abţineri din cele 151 de voturi exprimate.

Votul a fost contestat atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de CSM și PNL.

Șeful statului și CSM au sesizat Curtea Constituțională cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Parchet, CSM, pe de-o parte, și Parlament, pe de altă parte, acuzând blocarea justiției și încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Reprezentanții PNL au atacat și ei la CCR cele două articole din Regulamentul Senatului și din Legea statutului deputaților și senatorilor.

Conducerea Camerei Deputaților și a Senatului a decis convocarea plenului reunit pentru modificarea Legii statutului deputaților și senatorilor, în sensul punerii de acord a art. 24 cu prevederile Constituției.

Curtea Constituțională anunțase că va judeca sesizările pe data de 8 aprilie.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: