cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Mariana Bechir

Populația Uniunii Europene îmbătrânește în ritm accelerat, ultimele proiecții ale Eurostat arătând că una din fiecare opt persoane de pe Bătrânul Continent va avea în 2080 cel puțin 80 de ani. În momentul de față, ponderea persoanelor de...
29 septembrie, 2015
Peste 3.000 de asistenți și lectori universitari vor pleca din sistemul superior de învățământ, de la 1 octombrie anul acesta, pentru că nu au reușit să obțină titlul de doctor, așa cum le impunea Legea Educației. În 2011,...
28 septembrie, 2015
Autoturismele Volkswagen la care a fost montat motorul ce păcălește testele pentru emisiile de gaze vor fi interzise pe drumurile din Germania dacă grupul nu prezintă până pe 7 octombrie un plan cu termene clare pentru rezolvarea problemelor...
28 septembrie, 2015
Liderii G4 – Brazilia, Germania, India și Japonia – cer reformarea  Consiliului de Securitate al ONU, astfel încât acesta să reflecte distribuția de putere din secolul XXI, nu pe cea din 1945, scrie presa occidentală. Cele patru doresc...
27 septembrie, 2015
Apa Nova a fost căpușată de firme prin care s-au scurs sume importante de bani, iar pentru ascunderea activităților ilegale francezii de la Veolia a deschis conturi bancare confidențiale, menționează procurorii de caz în referatul cu propunerea de...
25 septembrie, 2015
Dosarul Apa Nova, instrumentat de DNA, este al doilea caz, după Enel Muntenia, în care procurorii dezvăluie mecanismul prin care corupția din instituțiile de stat scumpește tarifele utilităților și se reflectă în facturile plătite de consumatori. Anchetatorii DNA...
25 septembrie, 2015
Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii au schițat miercuri noaptea, după șapte ore de discuții, strategia comună pentru apărarea granițelor externe și pentru ameliorarea situației din Siria și din regiune, pentru a opri exodul refugiaților. Propunerea...
24 septembrie, 2015
România va prelua în următorii doi ani aproape 7.000 de refugiați ajunși în Grecia și Italia. Acesta este numărul alocat deocamdată României dintr-un total de 160.000 de refugiați redistribuiți în statele membre, dar cota ar putea crește în...
23 septembrie, 2015
UPDATE: „Ţările care nu împărtăşesc valorile noastre, care nu vor să respecte aceste principii, trebuie să înceapă să-și pună întrebări despre locul lor în Uniunea Europeană”, a avertizat președintele francez, Francois Hollande, la sosire. UPDATE: Declarație împăciuitoare a premierului...
23 septembrie, 2015
Consiliul extraordinar al JAI a reușit marți să impună, prin votul majorității, obligativitatea cotelor pentru distribuirea suplimentului de 120.000 de refugiți din programul Juncker. Au votat împotrivă România, Cehia, Slovacia și Ungaria, iar Finlanda s-a abținut. Polonia, care...
23 septembrie, 2015
Stelian Tănase l-a acuzat luni seara pe vicepremierul Gabriel Oprea că a decis eliminarea sa de la conducerea TVR pentru că a refuzat blocarea unor materiale  jurnalistice despre suspiciunea de plagiat ce planează asupra lucrării de doctorat a...
22 septembrie, 2015
Activitatea din industrie nu a dat semne de contracţie în luna august, dar persistenţa creşterii slabe, care durează deja de cinci – şase luni, va face mai dificilă reluarea expansiunii, potrivit Barometrului Industrial realizat de IRSOP şi SNSPA....
22 septembrie, 2015
Învăţământul din rural rămâne departe de media înregistrată în urban la toţi indicatorii de calitate: ponderea profesorilor calificaţi, rezultatele elevilor abandonul şcolar dotarea cu computere – arată şi ultimul raport al Agenţiei Române de Asigurare a Calității în Învățământul...
21 septembrie, 2015
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk (foto) i-a convocat pe şefii de stat şi de guvern din Uniune pentru o reuniune de urgenţă pe tema refugiaţilor, reuniune ce urmează să aibă loc miercuri, 23 spetembrie. Criza refugiaţilor se amplifică,...
17 septembrie, 2015
Vicepremierul Gabriel Oprea va merge la Consiliul JAI (al miniştrilor de Interne şi de Justiţie din Uniunea Europeană) de marţi, 22 septembrie, cu un “mandat asemănător” celui avut la reuniunea de luni: România este solidară cu statele membre,...
17 septembrie, 2015
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de “simplificare”a adopţiilor, un set de reglementări ce vizează mai exact accelerarea procesului. „În noua formulare, adopţia are termene extrem de scurte şi unele dintre intervenţii ar putea încălca drepturile părinţilor naturali. De...
17 septembrie, 2015
Curtea de Justiţie a UE a decis marţi că un stat poate stopa beneficiile sociale acordate cetăţenilor altor ţări membre, chiar dacă este vorba despre persoane care au muncit pe perioade scurte în respectivul stat gazdă, scrie EUobserver....
16 septembrie, 2015
Comisiile de cultură ale Parlamentului au respins miercuri raportul de activitate pe 2014 al SRTv, ceea ce înseamnă că s-a mai făcut un pas spre demiterea preşedintelui – director general Stelian Tănase. Votul a înregistrat un scor categoric...
16 septembrie, 2015
UPDATE: Ultimele date arată că Ungaria a primit, în aproape 24 de ore de la închiderea graniței cu Serbia, doar 70 de refugiați din cele câteva mii care s-au adunat la gardul construit pentru a opri exodul imigranților...
15 septembrie, 2015
Sorin Oprescu a fost suspendat marţi prin ordin al prefectului Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, după ce Curtea de Apel Bucureşti a confirmat cu o zi înainte mandatul de arestare preventivă a edilului. Potrivit Legii Administraţiei publice locale, mandatul...
15 septembrie, 2015

România primește aproape 7000: ce urmează

România va prelua în următorii doi ani aproape 7.000 de refugiați ajunși în Grecia și Italia. Acesta este numărul alocat deocamdată României dintr-un total de

România primește aproape 7000: ce urmează

România va prelua în următorii doi ani aproape 7.000 de refugiați ajunși în Grecia și Italia. Acesta este numărul alocat deocamdată României dintr-un total de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: