25 septembrie, 2015

apa novaApa Nova a fost căpușată de firme prin care s-au scurs sume importante de bani, iar pentru ascunderea activităților ilegale francezii de la Veolia a deschis conturi bancare confidențiale, menționează procurorii de caz în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu.

În acelaşi document se mai afirmă că, la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, „toţi consilierii primesc sume de bani pentru votul acordat în cadrul şedinţelor unde se aprobă proiecte cu miză patrimonială”.

„În speță, a fost afectat în mod grav parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată în cadrul unor societăți comerciale pe acțiuni constituite sub forma unor agenți economici care fac parte din Grupul francez de firme Veolia, respectiv SC Apa Nova București SA, prin căpușarea activității cu diferiți agenți economici prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal. Această situație a avut efect indirect inclusiv creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București, se arată în referatul DNA.

Serviciu de securitate propriu


Referatul arată că Apa Nova București avea un serviciu de securitate propriu,  format din foști lucrători ai serviciilor de informații și prin intermediul căruia se efectuau filaje și interceptări, totul pentru a păstra secretul activităților ilegale desfășurate de societate: „Deosebit de important este și faptul că la nivelul SC Apa Nova București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate. Tot pentru asigurarea confidențialității activităților ilicite derulate de această companie au fost înființate conturi bancare confidențiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăți de către persoane anume desemnate (Bruno Roche și Lalague Laurent)”, mai spun procurorii DNA Ploiești.

Încercarea de ascunde documente acuzatorare și de a crea unele false

Procurorii acuză că cei implicați au încercat să plăsmuiască documente care să fie prezentate drept justificare pentru plățile efectuate și care să confere un caracter de legalitate acestora, în condițiile în care aceste documente nu au existat la momentul descinderii și ridicării de înscrisuri de la sediul SC Apa Nova SA și SC Veolia Apă servicii SRL de către ofițerii DNA.

Deasemenea,” probele au relevat posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăți presupus nelegale”, susțin procurorii.

Cum făceau bani firmele apropiate lui Vlad Moisescu

Liberalul Vlad Moisescu n-a deținut niciodată vreo poziție în Primăria Sectorului 1, dar, cu toate acestea, “era omul care decidea tot ce se întâmpla la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, inclusiv în zona achiziţiilor publice. Practic, lucrările semnificative erau atribuite întotdeauna firmelor agreate şi stabilite de către Moisescu Vlad Octavian”, se spune în referatul de arestare.


Firmele apropiate lui Sorin Moisescu făceau profit fără  a fi nevoie să execute vreo lucrare.

Firmele agreate, spun procurorii, plăteau comisioane de 10% – 15% din valoarea contractului de achiziție pe bani publici pe care-l obțineau prin intervenția lui Vlad Moisescu.

Societăţile câştigătoare ale procedurilor de achiziţie subcontractau lucrări la un preţ mai mic, de regulă, cu 20% decât preţul de achiziţie, iar din acest procent de 20% se asigura atât plata comisionului, cât şi câştigul propriu.

Influența lui Vlad Moisescu

Moisescu Vlad Octavian era omul care decidea tot ce se întâmpla la nivelul Primăriei Sectorului 1 București, inclusiv în zona achizițiilor publice. (…) De asemenea, la nivelul Primăriei Generale a municipiului București, Moisescu Vlad Octavian controla activitatea consilierilor locali ai PNL. Primarul General Oprescu Sorin purta toate discuțiile referitoare la activitatea instituției cu Moisescu Vlad Octavian. Practic, Moisescu Vlad Octavian controla voturile și la nivelul Consiliului General al municipiului București. Fiind liderul informal al PNL București și persoana care susținea financiar partidul, el era și cel care hotăra întotdeauna ce se întâmplă la nivelul instituțiilor controlate de PNL din București. În acest context, el stabilea și persoanele care candidau pentru o funcție de consilier local sau general”, mai spun procurorii de caz.

Alte mențiuni ale procurorilor:

  • La nivelul Consiliului General al mun. Bucureşti toţi consilierii primesc sume de bani pentru votul acordat în cadrul şedinţelor unde se aprobă proiecte cu miză patrimonială sau aflate în afara cadrului legal. Aceasta este o practică notorie în mediu.
  • Pentru a-l recompensa pe Cosmin Berevoianu, șefii francezi ai Apa Nova  decontau sumele reprezentând contravaloare servicii stomatologice acordate angajaţilor, servicii efectuate la cabinetul soției lui Cosmin Berevoianu. În anul 2014, suma de 1.236.990 lei.
  • După momentul încheierii contractului de concesiune (2000) Berevoianu Costin s-a deplasat la Paris unde a avut o discuţie cu preşedintele de atunci al Grupului (Veolia – n. red.). În cadrul discuţiei, preşedintele grupului francez i-a oferit o sumă de bani generoasă drept recompensă pentru sprijinul acordat în câştigarea contractului de concesiune, însă Berevoianu Costin a declinat această ofertă, solicitând în schimb control asupra unei bune părţi din achiziţiile ce urmau să fie efectuate de noua companie APA NOVA. APA NOVA furnizează un serviciu public astfel încât selectarea furnizorilor trebuie făcută obligatoriu prin procedura de achiziţie publică prevăzută de lege. Cu toate acestea, firmele controlate de Berevoianu Costin au obţinut contracte în mod preferenţial şi direct, fără derularea procedurilor legale, acest lucru reflectându-se şi în preţul plătit de compania de apă.
  • Prin intermediul S.C. (…) S.R.L. este cumpărată „bunăvoinţa” trusturilor de presă care, de o bună perioadă de timp, nu au mai prezentat aspecte negative legate de activitatea firmelor din cadrul Grupului (…).

Câți bani au câștigat de la Apa Nova acești intermediari, “pentru servicii fictive, ce nu au fost efectuate în realitate, documentele fiind întocmite doar în scopul creării unei aparenţe legale pentru a se justifica transferul sumelor de bani”:

  • Vlad Moisescu – 1.115.408 lei, în perioada anului 2012
  •  Ovidiu Semenescu – 55.236.151,27 lei, în perioada 2011-2015

Inculpați pentru care DNA a cerut arestarea preventivă:

  • Ovidiu Traian Semenescu – administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA, la data faptelor
    Vlad Moisescu (aflat deja sub control judiciar în dosarul lui Andrei Chiliman, primarul de la Sectorul 1) – trafic de influență
    Costin Berevoianu – fost consilier al lui Sorin Oprescu – trafic de influență.

Impactul economic al corupției, explicat de DNA

„Moisescu Vlad Octavian a facilitat în perioada respectivă, emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului unor consilieri din cadrul Consiliului General, care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova SA, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București, etc.

Spre exemplu, în perioada ianuarie – aprilie 2011, inculpatul Moisescu Vlad Octavian s-a asigurat că va fi aprobat un act adițional la un contract de concesiune semnat de SC Apa Nova București SA cu Primăria Municipiului București, privind obținerea, de către firma respectivă, a unor majorări extraordinare ale tarifului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, aspecte ce au permis operatorului bucureștean creșterea substanțială a veniturilor/profitului, de la cifra de afaceri netă – 493.644.646 lei, profit net – 85.732.079 lei în 2011, la cifra de afaceri netă 666.912.331 lei și profitul net-118.135.449 lei în 2012”, explică un comunicat al procurorilor anticorupție.

Acţionarii Apa Nova Bucureşti:

  • Veolia Eau-Compagnie Générale Des Eaux (73,69%)
  • Municipiul Bucureşti (16,31%)
  • Asociaţia salariaților (ESOP), cu 10%

În 2000, când s-a semnat contractul de concesiune, un metru cub de apă costa 0,39 lei, iar acum tariful este de 5,75 lei la apa potabilă, iar la canalizare prețul este de 1,28 lei pentru fiecare metru cub de apă utilizată.

Cifrele Apa Nova:

  • Rețeaua – 2.500 de km de conducte
  • Capitala consumă anual 75 de milioane de metri cubi
  • Cifra de afaceri în 2014 – 748,6 milioane de lei
  • Profitul net în 2014 – 140,8 milioane de lei
  • Investiții realizate din 2000 – 401,2 milioane de euro
  • Profit total după 2000 – 1,1 miliarde de lei

(Descărcați AICI referatul procurorilor)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: