vineri

29 martie, 2024

omv

OMV Petrom  a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune...
21 iunie, 2023
În timp ce România negociază cu Austria  – prin vizita ministrului Bode la Viena  –  un vot favorabil pe 8 decembrie pentru primirea în spațiul Schengen, nici compania OMV nu are zile liniștite: Compania austriacă are la dispoziție...
5 decembrie, 2022
OMV Petrom (SNP) a înregistrat creanțe asupra statului român de 2.152 milioane de lei, la 31 decembrie 2020, ca urnare a neîndeplinirii obligațiilor privind acoperirea costurilor dezafectării și ecologizării unor terenuri, asumate prin contractul de privatizare din 2004....
3 mai, 2021
Guvernul rus a propus-o pe Karin Kneissl, fostă şefă a diplomaţiei austriece, ca membru independent în consiliul director al gigantului petrolier rus  Rosneft PJSC. Karin Kneissl și-a câștigat reputația de prietenă a președintelui rus Vladimir Putin, după ce...
4 martie, 2021
Decizia finală de investiţie pentru exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră va fi luată în primul trimestru din 2022, a declarat Johann Pleininger, directorul de Upstream al Grupului OMV, citat de S&P Global Platts. „Decizia...
4 februarie, 2021
OMV Petrom (SNP) și-a vândut integral participațiile în zăcămintele din Kazahstan, Kom-Munai LLP (KOM) și Tasbulat Oil Corporation LLP (TOC), către Magnetic Oil Limited. SNP intenționează să-și concentreze afacerile externe de upstream în Marea Neagră, unde dorește să-și...
29 decembrie, 2020
Principalii acționari ai OMV vor să înlocuiască o parte dintre membrii consiliului de supravehere ai companiei cu specialişti care pot reacționa cu argumente solide la planurile de tranformare ale directorului general (CEO) Rainer Seele. Înlăturarea preşedintelui consiliului de...
25 noiembrie, 2020
Investitorii cer marilor companii europene să se asigure că costurile cu schimbările climatice se reflectă corect în situațiile financiare, scrie Reuters.com. Investitorii din Uniunea Europeană și SUA, ce gestionează active de 9 trilioane de dolari, au transmis către...
16 noiembrie, 2020
Vânzările de produse rafinate ale OMV Petrom (SNP) au crescut cu 20% în Trimestrul 3 din 2020 față de T2 / 2020, până la 1,38 milioane de tone, dar sunt încă mai mici cu 7,4% față de vânzările...
8 octombrie, 2020
Rainer Seele (foto), CEO-ul companiei austriece OMV, care controlează Petrom, este vizat de o sesizare depusă de un whistleblower la parchetul anticorupție din Austria, conform publicației locale Kurier, citată de G4Media. Plângerea a fost confirmată de un purtător...
22 septembrie, 2020
Comisia Europeană a aprobat preluarea controlului companiei petochimice austriece Borealis AG de către OMV Aktiengesellschaft (OMV), în urma tranzacției prin care aceasta a cumpărat un pachet de 39% din acțiunile celei dintâi, ajungând la 75%. „Comisia a ajuns...
11 august, 2020
Bulgaria și-a dat acordul privind transferul participației de 30%, deținută de compania Repsol, la explorarea perimetrului Han Asparuh din Marea Neagră. Transferul se va face către ceilalţi doi partneri, OMV și Total, care vor avea acum ponderi de...
11 iunie, 2020
Nuclearelectrica (SNN), care administrează CNE Cernavodă, și Transgaz (TGN), operatorul monopolului transportului de gaze naturale prin magistralele naționale, vor plăti Guvernului peste 411 milioane de lei, respectiv aproape 107 milioane de lei, potrivit votului din AGA. Dividendele angajate...
28 aprilie, 2020
Acţionarii OMV Petrom (SNP) au aprobate, luni, un dividend brut de 0,031 lei / acțiune, cu aproape 15% mai mare decât cel de anul trecut, chiar dacă profitul din 2019 a fost cu 11% mai mic decât cel...
27 aprilie, 2020
„În cazul marelui nostru proiect de gaze, Guvernul român se mișcă în direcția corectă, dar avem nevoie de un consorțiu stabil”, anunță Rainer Seele (foto), directorul general al OMV, referindu-se la exploatarea zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră....
24 februarie, 2020
Grupul austriac OMV AG și-a semnalat interesul pentru majorarea participaţiei OMV Petrom (SNP) la proiectul offshore de exploatare a gazelor naturale Neptun Deep, din zona românească a Mării Neagre, potrivit unei declarații a șefului departamentului de exploare al...
6 februarie, 2020
Austrian OMV Group postponed its decision on the Black Sea investment for next year, in the context of the offshore law adoption being postponed, Reuters reports. The draft was adopted by the Chamber of Deputies on Wednesday and...
29 octombrie, 2018
Grupul austriac OMV şi-a amânat pentru anul viitor decizia privind investiţia de la Marea Neagră, pe fondul amânării adoptării legii offshore, scrie Reuters. Proiectul a fost adoptat miercuri de către Camera Deputaților și așteaptă doar promulgarea președintelui Iohannis...
25 octombrie, 2018
O delegație a ExxonMobil Exploration and Production l-a vizitat miercuri pe Liviu Dragnea la Parlament, întâlnirea având loc în biroul liderului PSD – transmite agenția Mediafax. Cu o zi înainte, tot în biroul său de la Parlament, Liviu...
6 septembrie, 2018
Sancţiunile adoptate de administraţia de la Washington au făcut „aproape imposibilă” finanţarea unor mari proiecte în Rusia, a declarat miercuri directorul general de la grupul petrolier austriac OMV, Rainer Seele, potrivit Interfax, citată de Agerpres. „Finanţarea unor mari...
14 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: