Rainer Seele (foto), CEO-ul companiei austriece OMV, care controlează Petrom, este vizat de o sesizare depusă de un whistleblower la parchetul anticorupție din Austria, conform publicației locale Kurier, citată de G4Media.
Plângerea a fost confirmată de un purtător de cuvânt al parchetului, care a declarat că se fac verificări privind această suspiciune.
Omul de afaceri este acuzat în sesizare de abuz de încredere, acceptare de foloase și încălcarea legislației corporative în legătură cu tranzacția prin care OMV a preluat 39% din acțiunile companiei petrochimice Borealis, în care deținea deja 36%.
OMV a cumpărat acțiunile de la fondul de investiții Mubadala Investment Company din Abu Dhabi, iar Kurier scrie despre zvonurile din industria petrolieră potrivit cărora OMV ar fi plătit o sumă supraevaluată grupului din Emiratele Arabe Unite.
Autorul anonim al plângerii susține, potrivit publicației Kurier, că prejudiciul estimat produs companiei OMV ar fi de un miliard de euro.
Seele este acuzat că a acceptat o valoare supra-evaluată a acțiunilor Borealis, deși evoluția financiară a companiei între luna decembrie 2019 (când a fost făcută evaluarea) și luna martie 2020 (când s-a încheiat afacerea) a fost negativă, mai scrie G4Media.
Rainer Seele, care a deținut în trecut o poziție non-executivă în conducerea companiei Borealis, este acuzat în sesizare că nu ar fi prezentat conducerii OMV o prognoză a acțiunilor Borealis și nici nu ar fi inclus în tranzacție o clauză care să permită stoparea cumpărării sau renegocierea prețului în cazul unei evoluții neașteptate a pieței. Potrivit Kurier, această clauză e comună în toate celelalte contracte ale OMV, lipsind doar din tranzacția cu fondul Mubadala.
Un purtător de cuvânt al OMV a transmis pentru Kurier că firma nu a primit din partea procurorilor nici o înștiințare privind eventuale învinuiri la adresa lui Seele.