marți

16 iulie, 2024

mobi

Ministerul Justiţiei va propune Guvernului un proiect de lege prin care sancţiunile disciplinare faţă de magistraţi să fie şi de resortul ministerului, a declarat, joi, ministrul Cătălin Predoiu. Prin noul proiect, Inspecţia Judiciară va funcţiona în continuare pe...
9 iunie, 2011
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
9 iunie, 2011
Preşedintele a cerut miercuri Guvernului să demareze un proiect de lege pentru trecerea de la 41 de judeţe la numai 8. O altă variantă agreată de preşedinte ar cuprinde tot 8 entităţi administrative – 7 judeţe şi o...
9 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu i-a avertizat, miercuri, pe miniştri că rămânerea lor în Guvern după 30 iunie depinde de modul în care au realizat investiţiile publice pe primul semestru al anului 2011.
9 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu i-a critcat pe miniştri, miercuri, în şedinţa de guvern, pentru neefectuarea de investiţii mari, deşi fondurile au existat în buget pe primele 6 luni ale anului, conform negocierilor cu FMI, performanţele în acest domeniu urmând...
8 iunie, 2011
Reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a recunoscut că planurile SUA de a implementa o parte a sistemului lor antirachetă în România nu vizează concret Rusia, dar baza antirachetă de pe teritoriul românesc nu poate să...
8 iunie, 2011
Parlamentul European a adoptat miercuri, raportul potrivit căruia România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile tehnice de aderare la spaţiul Schengen. Raportul elaborat de Carlos Coelho (PPE) a fost adoptat cu 487 voturi pentru, 77 voturi împotrivă şi 29 de...
8 iunie, 2011
Banca Mondială şi-a îmbunătăţit uşor estimările din luna ianuarie privind creşterea economică pe care o va înregistra România în anul 2011, de la 1,5% la 1,6%. În pofida revizuirii, România va avea în 2011 cel mai redus ritm...
8 iunie, 2011
Produsul Intern Brut al României estimat pentru primul trimestru din 2011 a fost de peste 106,723 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,7% faţă de perioada similară din 2010, informează Institutul Naţional de Statistică....
8 iunie, 2011
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea Constituţiei ştii de ce? În amândouă cazurile, vorbim de-o Românie neoficială, o Românie...
8 iunie, 2011
Un studiu parlamentar arată că România, la nivel guvernamental, a conştientizat abia în anul 2006 necesitatea demarării procesului de eliminare a decalajelor de dezvoltare între regiuni. În schimb, Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor dintre regiuni în...
8 iunie, 2011
Lucian Duţă, directorul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate a declarat marţi, într-un interviu pentru Mediafax că în sistemul românesc de sănătate frauda anuală se ridică la aproximativ 400 de milioane de euro anual. El a indicat şi...
7 iunie, 2011
Principalul partid de guvernare, PDL, demarează procedurile politice pentru reîmpărţirea României în 8 regiuni de dezvoltare cu personalitate juridică, printr-o discuţie avută de premierul Emil Boc cu parlamentarii partidului pe care îl conduce, după ce, în prealabil, şeful...
7 iunie, 2011
O întâlnire, duminică seara, a premierului Emil Boc cu Traian Băsescu, Biroul Permanent Naţional de luni dimineaţa şi întâlnirea, intempestivă, a premierului cu parlamentarii PDL, de luni după-amiază: toate pentru reorganizarea României, în numai un an, pe regiuni,...
7 iunie, 2011
„Confiscarea in Romania si bunele practici la nivel International” – o dezbatere organizată de Societatea Academică din România, Freedom House şi Iniţiativa pentru o justiţie curată, a adunat luni trei reprezentanţi ai ţărilor în care confiscarea averilor adunate...
7 iunie, 2011
Rusia va propune Statelor Unite, începând cu această săptămână, o variantă alternativă a scutului anti-rachetă, care să excludă elemente amplasate în România, Bulgaria, Polonia şi Turcia, susţine ziarul rus Kommersant. Varianta Moscovei mai prevede reducerea numărului de rachete...
6 iunie, 2011
Costurile de împrumut ale României au ajuns la cel mai scăzut nivel, din noiembrie, sub cele ale Ungariei, pentru că reducerea cheltuielilor a majorat încrederea în prima ofertă de obligaţiuni internaţionale din acest an emisă de autorităţile de...
6 iunie, 2011
Guvernul va reduce taxa auto cu 30% în cazul autovehiculelor euro 1, euro2, euro3 şi euro 4 , potrivit proiectului de ordonanţă intrat in posesia agenţiei Mediafax. La aceste categorii se adaugă maşinile non-euro de până la 2001...
6 iunie, 2011
Puţină lume conştientizează la dimensiunea reală faptul că leul a devenit o marfă, odată cu liberalizarea contului de capital. O marfă care se cere sau nu, se vinde şi se cumpără aproape la fel ca oricare alta. Este...
6 iunie, 2011
Guvernul urmăreşte să acopere cu ajutorul imigranţilor deficitul de personal de pe piaţa internă a muncii, cauzat de faptul că specialiştii români în anumite domenii care necesită studii superioare părăsesc ţara, potrivit Strategiei naţionale privind imigraţia 2011-2014, adoptate...
6 iunie, 2011

Regionalizarea României. Modelele europene de regionalizare. Comparaţia cu Polonia

Un studiu parlamentar arată că România, la nivel guvernamental, a conştientizat abia în anul 2006 necesitatea demarării procesului de eliminare a decalajelor de dezvoltare între regiuni. În schimb, Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor dintre regiuni în anul 2003, Polonia în anul 2004, iar Slovacia în 2005.

Regionalizarea României. Modelele europene de regionalizare. Comparaţia cu Polonia

Un studiu parlamentar arată că România, la nivel guvernamental, a conştientizat abia în anul 2006 necesitatea demarării procesului de eliminare a decalajelor de dezvoltare între regiuni. În schimb, Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor dintre regiuni în anul 2003, Polonia în anul 2004, iar Slovacia în 2005.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: