AOAR cere BNR un leu mai mic. De ce nu are dreptate şi de ce nu merge “dopingul valutar”

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a cerut BNR să intervină pentru a duce cursul leului faţă de euro la un nivel considerat bun pentru exportatori, de 4,70 – 4,80 lei / euro. În sprijinul acestei solicitări a fost adus un studiu al economist Intelligence Unit, care vedea un leu supraevaluat cu 13,3% la începutul acestui an.

„România a intrat în recesiunea exporturilor” şi „nu avem un curs economic, avem un curs financiar” au fost temele predilecte ale reprezentanţilor AOAR. Aceştia au acuzat BNR că pune pe primul plan stabilitatea preţurilor şi nu dezvoltarea economică a ţării.

În ultimele luni, cursul nominal s-a menţinut relativ constant în intervalul 4,10 lei/euro – 4,20 lei/euro. Cu toate acestea, leul a crescut în termeni reali faţă de euro pentru că inflaţia nu a fost transmisă în curs. Rezultatul direct: preţurile exprimate în euro au crescut iar încasările din export au fost afectate.

Oamenii de afaceri, care întâmpină dificultăţi generate de finanţarea la dobânzi mari în lei şi de majorarea TVA, spun că ar fi fost avantajaţi de o depreciere a leului, care să facă mărfurile româneşti mai competitive la export. Totodată, ei cer reducerea CAS, pentru a reduce costurile salariale.

Dar (şi există vreo câţiva „dar”)

Până aici, toate „bune şi frumoase”. Acum să vedem partea cealaltă a problemei. Majorarea cursului ar afecta plata ratelor la creditele contractate şi ar pune presiune suplimentară pe sistemul financiar. Mai mult, ar duce la scumpirea utilajelor pentru retehnologizare aduse din import.

Puţină lume conştientizează la dimensiunea reală faptul că leul a devenit o marfă, odată cu liberalizarea contului de capital. O marfă care se cere sau nu, se vinde şi se cumpără aproape la fel ca oricare alta. Cu alte cuvinte, este foarte riscant să te opui pieţei care merge într-o direcţie sau alta. Fie că această direcţie convine pe moment economiei româneşti sau nu.

Să presupunem, însă, că BNR ar interveni pentru devalorizarea leului, conform cu solicitarea AOAR. Prin cumpărarea de euro s-ar mări inutil rezervele valutare iar emiterea de lei ar duce inflaţia, deja trecută de opt procente, la un nivel cu două cifre. Asta nemaivorbind de problemele create sistemului bancar, prin creşterea restanţelor la credite.

Ce uită să spună mediul de afaceri este că productivitatea muncii a crescut anul trecut cu 17% (inclusiv pe calea disponibilizărilor masive, nu neapărat prin creşterea producţiei) iar salariile s-au majorat cu doar 6%. Teoria spune că diferenţa era normal să se ducă în apreciere de curs, după modelul practicat ani la rând de Germania.

Prognoza făcută de specialiştii Raiffeisen arată un curs de 4,15 lei/ euro la începutul toamnei, faţă de un curs de 3,85 zloţi/ euro, deşi cele două valute estice erau cam la acelaşi nivel. Altfel spus, la alţii, supraevaluarea este şi mai importantă, după cum şi la momentul maxim al crizei, leul a fost ţinut sub 4,40 lei/euro, în timp ce polonezii au pus piciorul în prag de-abia când moneda lor ajunsese la pragul de 5 zloţi/euro.

Aşadar, dorinţa de a obţine un rezultat financiar mai favorabil şi este de înţeles, dar asta nu se poate face în orice condiţii. Evident, o poziţie de optim nemulţumeşte pe toată lumea dar are marele avantaj de a păstra stabilitatea într-un moment în care alte ţări se clatină. În încercarea de a tura motoarele creşterii economice este mai util să revenim la alte mijloace decât dopingul valutar.