O întâlnire, duminică seara, a premierului Emil Boc cu Traian Băsescu, Biroul Permanent Naţional de luni dimineaţa şi întâlnirea, intempestivă, a premierului cu parlamentarii PDL, de luni după-amiază: toate pentru reorganizarea României, în numai un an, pe regiuni, şi desfiinţarea actualelor judeţe. PDL vrea ca alegerile locale din 2012 să fie organizate pe noile structuri administrative.
Câteva declaraţii ale lui Emil Boc după BPN de luni, şi înainte de-a elabora proiectul de reorganizare administrativă a ţării pe regiuni:
- „Dacă nu facem această reformă a administraţiei publice în sensul reorganizării teritoriale a ţării, România îşi subminează serios şansele ca, din 2013, să aducă bani europeni, pentru că, în Europa, banii se dau pe componenta administrativă, pe structuri apropiate de cele regionale, adică, astăzi, ceea ce avem nu funcţionează pe interes naţional”
- „Actualele judeţe nu fac faţă provocărilor secolului actual pentru a aduce bani europeni şi de a avea politici coerente în ceea ce înseamnă investiţii care trebuie să se realizeze. De exemplu, un drum începe într-un judeţ şi se termină în altul”.
- „Important este principiul pe care l-am adoptat cu partenerii de coaliţie”
Diferenţe de viziune în coaliţie
Proiectul noii reorganuizări ar urma să fie definitivat în această săptămână, însă partenerii din coalşiţie au viziuni diferite asupra noilor structuri administrative.
Astfel PDL vede o Românie împărţită în 8 regiuni (corespunzătoare celor 8 euroregiuni), numite, tradiţional, judeţe. Acestea ar urma să fie conduse prin prefecturi, acestea reprezentând autoritatea centrală (guvernamentală) în teritoriu.
UDMR vede lucrurile altfel: o Românie împărţită în 16 regiuni, stabilite în jurul interesului propriu: judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să formeze o regiune.
Probleme
Dacă pentru premier, PDL şi Traian Băsescu reorganizarea României este un pariu politic şi o miză de-a aduna bani europeni după structura regiunilor, regionalizarea va presupune ceva birocraţie atât pentru cetăţeanul de rând, cât şi pentru guvern:
- adaptarea buletinelor de identitate
- schimbarea numerelor de la masina
Pentru reorganizarea structurilor guvernamentale din teritoriu:
- desfiinţarea actualelor consilii judetene
- desfiintarea actualelor prefecturi şi infiintarea altora, după noile structuri
- desfiinţarea sctructurilor deconcentrate si teritoriale (Inspectoratele judene – de sănătate, de politie, scolare etc, etc)
Mizele
Graba cu care guvernul vrea să implementeze schimbarea structurii administzratuve a ţării are câteva mize importante atât pentru PDL, cât şi pentru panoplia politică a preşedintelui.
Pentru Traian Băsescu, reorganizarea pe regiuni a omâniei este exăpresia unei performanţe politice istorice, alături de modificarea Constituţiei şi legile organice din ultimul an – reunite toate sub proiectul „Modernizarea statului”.
Pentru PDL, miza este dublă:
- miza financiara. potrivit noii organizari, Rolul primăriilor va creste considerabil, si, odata cu acesta, si banii europeni pentru proiecte locale.
- miza politica: desfiinţarea consiliilor judetene inseamna, practic, desfiintarea unor „baronate”. Si înfiinţarea altora, la un nivel superior. PDL pleacă, in acest moment din poll-position.
4 răspunsuri
De ce ar fi necesara, de exemplu, schimbarea numerelor de la masina? Pentru „Judetul Nord-Est” numerele pot ramane BT, IS, VS, s.a.m.d. Iar buletinele pot fi schimbate atunci cand expira.