cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Consiliul Uniunii Europene a respins, luni, propunerea președintelui în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcție atribuțiile Corinei Crețu și lui Andrus Ansip, după ce aceștia au preluat mandate de eurodeputați. „Conform...
8 iulie, 2019
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 998,9 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de referinţă (tip benchmark). Maturitatea titlurilor (reziduală) este de 37 de luni, iar media randamentelor acceptate de 3,85%...
8 iulie, 2019
Liderul formaţiunii conservatoare Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis (foto), a depus luni jurământul şi a preluat funcţia de prim-ministru al Greciei în cadrul unei ceremonii desfăşurate la numai o zi de la victoria partidului său în alegerile generale anticipate,...
8 iulie, 2019
Consiliul Concurenţei susţine implementarea unor reguli care să contracarze practica prin care competitorii își stabilesc prețurile la carburanți în funcție de liderul de piață Printre altele, toţi operatorii ar urma să afişeze simultan majorările preţurilor la carburanţi, în...
8 iulie, 2019
Daniel Dăianu, numit în Consiliul de Administrație al BNR în 2014, s-a retras din funcție, luni, pentru a-și prelua mandatul la Consiliul Fiscal, transmite Banca Națională a României. ”Având în vedere numirea domnului Daniel Dăianu ca membru al...
8 iulie, 2019
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat a fost de 67,2% dintre elevii prezenți. Raportată la numărul liceenilor înscriși la examen, aceasta a fost de circa 63,8%, cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Rata de promovare,...
8 iulie, 2019
După analizarea datelor semnal, Institutul Național de Statistică a confirmat creșterea economică de 5% atât în serie brută cât şi în serie ajustată sezonier pe primul trimestru al anului în curs față de aceeași perioadă a anului precedent,...
8 iulie, 2019
Piața a sancționat demiterea de sâmbătă a guvernatorului băncii centrale, Murat Cetinkaya, de către Recep Tayyip Erdogan, văzută ca un atac la adresa independenței băncii centrale. Lira turcească s-a depreciat cu 2% la începutul zilei de luni și...
8 iulie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, potrivit Administrației Prezidențiale. Legea prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel: 2019 – 1.265 de lei, 2020 –...
8 iulie, 2019
Deutsche Bank desfiinţează 18.000 de locuri de muncă, într-o restructurare de 7,4 miliarde de euro, care va fi una dintre cele mai importante efectuate de o bancă de investiţii după criza financiară, anunță The Guardian. CEO-ul băncii, Christian...
8 iulie, 2019
Liderii a 45 din cele 55 de state africane au semnat duminică acordul privind formarea Zonei Comerciale Libere a Africii Continentale (African Continental Free Trade Area – AfCFTA), cea mai mare de la crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului...
8 iulie, 2019
Câștigul salarial mediu brut din luna mai 2018 a fost de 5.078 lei, cu 0,5% mai mic decât în luna precedentă, conform datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,4%, până la 3.101...
8 iulie, 2019
Registrul Auto Român (RAR) a anunţat, luni, o creștere consistentă a numărul vehiculelor hibride şi electrice din România, în primele şase luni ale anului fiind înmatriculate cu 50% mai multe astfel de maşini decât în perioada similară a...
8 iulie, 2019
Partidul conservator de opoziţie din Grecia a câştigat alegerile cu avans considerabil în faţa formaţiunii condusă de premierul Alexis Tsipras, arată rezultatele unui exit-poll comandat de cinci posturi elene de televiziune, relatează Reuters. Sondajele indică un rezultat de...
7 iulie, 2019
Guvernul italian a intrat în conflict cu executivul din Germania, după ce nava de salvare germană „Alan Kurdi”, la bordul căreia se află 65 de migranţi, a fost nevoită să îşi schimbe cursul, spre Malta, după ce i-a...
7 iulie, 2019
Valoarea punctului de pensie a crescut în ultimii trei ani cu circa 10%, în timp ce salariul mediu brut din care se percep taxele necesare plăţii pensiilor s-a majorat sistematic, cu peste 14%. Dispunerea abilă a majorărilor a...
7 iulie, 2019
Internaționalizarea afacerilor  românești a fost posibilă, în ultimii ani,  pentru mulți antreprenori locali prin asocierea cu un partener străin. Mediul de afaceri așteaptă, însă, și o viziune coerentă și stimulatoare și și din partea statului sau a partenerilor financiari,...
7 iulie, 2019
Când vorbim despre digitalizarea instituțiilor publice, dotarea tehnică, atât cu produse din zona de software cât și din zona de echipamente (hardware), reprezintă o piesă esențială din puzzle de care depind numeroase alte aspecte și procese. Bogdan Pușcaș,...
7 iulie, 2019
Inspectorii nucleari ai Naţiunilor Unite care se află în Iran vor investiga dacă Teheranul a îmbogăţit uraniu la un nivel mai ridicat de puritate decât cel permis de acordul său nuclear, transmite Reuters. „Am luat cunoştinţă de anunţul...
7 iulie, 2019
Guvernele europene discută activ despre susţinerea lui Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, pentru funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), ocupată în prezent de Christine Lagarde, propusă la şefia Băncii Centrale Europene (BCE), potrivit unor surse...
7 iulie, 2019

Kyriakos Mitsotakis este noul premier al Greciei

Liderul formaţiunii conservatoare Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis (foto), a depus luni jurământul şi a preluat funcţia de prim-ministru al Greciei în cadrul unei ceremonii desfăşurate

Kyriakos Mitsotakis este noul premier al Greciei

Liderul formaţiunii conservatoare Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis (foto), a depus luni jurământul şi a preluat funcţia de prim-ministru al Greciei în cadrul unei ceremonii desfăşurate

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: