luni

22 aprilie, 2024

7 iulie, 2019

Guvernul italian a intrat în conflict cu executivul din Germania, după ce nava de salvare germană „Alan Kurdi”, la bordul căreia se află 65 de migranţi, a fost nevoită să îşi schimbe cursul, spre Malta, după ce i-a fost refuzată acostarea în Italia, ca urmare a politicilor de toleranţă zero față de imigrație implementate de cabinetul din peninsulă.

Nava şi-a schimbat cursul către Malta, unde a ajuns duminică după-masa, dar, potrivit ultimelor informaţii, nici acest stat nu este dispus să-i preia pe refugiaţi.

ONG-ul Sea-Eye a anunțat sâmbătă dimineață pe Twitter că poliția financiară italiană a venit „personal la bord“, pentru a înmâna un decret al ministrului de Interne italian, Matteo Salvini: „Portul este inchis“.


Guvernul italian a implementat luna trecută o serie de măsuri prin care navele organizaţiilor non-profit care intră cu refugiaţi în apele teritoriale ale peninsulei fără permisiune riscă o amendă de 50.000 de euro şi confiscarea ambarcaţiunii. Noile reguli au apărut în contextul în care Italia susţine că nu are sprijinul europenilor pentru a face faţă fluxului mare de refugiaţi.

Anterior, o altă navă de salvare, „Alex”, care declarase starea de urgență pe vas, a ignorat interdicția lui Salvini, ancorând în portul Lampedusa, după două zile de așteptare în largul coastei. Ministrul de Interne Matteo Salvini, politician de dreapta, a scris pe Twitter că echipajul acesteia este format din „șacali”, refuzându-le părăsirea navei.

Replici dure între Germania şi Italia

Ministrul de Interne german, Horst Seehofer, i-a trimis omologului sau italian, Matteo Salvini, o scrisoare în care cere ridicarea interdicțiilor în porturile italiene pentru navele de salvare a refugiaților, potrivit unor informații provenite din cercurile guvernamentale de la Berlin.

„Apelez urgent să vă regândiți atitudinea de a nu deschide porturile italiene”, a scris Seehofer. El a precizat că salvarea persoanelor aflate în primejdie este o datorie umanitară, care nu trebuie pusă la îndoială.


Guvernul federal este dispus, „în limitele unei soluții solidare europene, să preia o parte dintre cei salvați de pe mare“, a declarat Horst Seehofer (CSU).

Salvini a refuzat şi i-a trimis pe imigranți cu autocarul „direct la ambasada germană din Roma“, potrivit unui mesaj video.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: