vineri

3 mai, 2024

deficit

Veniturile ar urma să crească cu circa 4 miliarde euro din creşterea PIB prognozată pe anul următor. Se contează pe o creştere a încasărilor din TVA cu 3 miliarde lei faţă de 2011 şi o creştere a încasărilor...
11 noiembrie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Berlin, că obiectivul României este de a avea în 2013 un deficit bugetar zero – transmite Agerpres. „În ceea ce priveşte cifrele, pentru a vedea impactul acestor măsuri despre care v-am...
11 noiembrie, 2011
România poate să-şi finanţeze deficitul public actual şi îl va putea finanţa şi anul viitor, motiv pentru care nu are nevoie să tragă vreo tranşă din acordul de precauţie cu FMI şi Comisia Europeană, a declarat premierul Emil...
10 noiembrie, 2011
„Chestiunea este că, dincolo de această prezenţă masivă a punctului de vedere FMI, noi riscăm să intrăm într-o spirală a excesului, adică să spunem nu numai că ar fi bine să avem un deficit de 3%, dar să...
6 noiembrie, 2011
Bugetul de stat pe anul 2012 va fi costruit pe o ţintă de deficit de 1,9% din PIB fără pierderile companiilor de stat, şi pe o prognoză de creştere economică de 1,7%-2.7%, a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu,...
3 noiembrie, 2011
Aparent, situaţia deficitului bugetar pe 2011 se află sub control. Să vedem, însă, ce se ascunde în spatele cifrei sintetice de 2,5% deficit, comunicată zilele trecute pentru bugetul general consolidat pentru primele trei trimestre de Ministerul Finanţelor.
1 noiembrie, 2011
„Principalul subiect a fost bugetul de stat pentru 2012. Având în vedere prognozele de încetinire a creşterii economice în zona euro, România are obligaţia să propună Parlamentului un buget prudent” – a declarat Traian Băsescu duminică seară, după...
30 octombrie, 2011
Creşterea economiei în 2012 va veni mai degrabă din zona consumului privat în 2012, decât din exporturi şi agricultură, cum s-a întâmplat în 2011 - a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, duminică.
30 octombrie, 2011
Deficitul bugetar al României este cauzat de dezechilibrul între economisire şi investiţii, a susţinut, joi, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. „Nu economisim suficient pentru a investi şi atunci trebuie să apelăm la împrumuturi externe. Dacă acest deficit se...
27 octombrie, 2011
Deficitul bugetar a crescut la 2,5% din PIB la sfâşitul lunii septembrie, după ce, la finele lui august, acesta era de 2,39% din PIB, conform execuţiei bugetare anunţate marţi de Ministerul Finanţelor Publice. Execuţia bugetului general consolidat, în...
25 octombrie, 2011
Guvernul va trebui să ia măsuri pentru reducerea masivă a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile ale administraţiei centrale şi locale, pentru a se încadra într-o ţintă de deficit bugetar mult mai mică de 3% în sistem ESA pe...
24 octombrie, 2011
România îşi va revizui în jos ţinta de deficit pe anul 2012, urmând să fie neapărat ”mult mai mică” de 3% din PIB în sistem ESA, a declarat, luni, preşedintele Traian Băsescu. El a avansat posibilitatea ca Guvernul...
24 octombrie, 2011
Şansele ca Guvernul să scadă contribuţiile la asigurările sociale de sănătate din anul 2012 sunt puţine, iar eventuala majorare a salariilor bugetarilor depinde de evoluţiile economice, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, la TVR1. Întrebat dacă Guvernul ar...
21 octombrie, 2011
EUROSTAT a retras rezerva asupra datelor transmise de România la notificarea din aprilie 2011, conform comunicatului oficial publicat astăzi 21 octombrie, confirmând că la notificarea din octombrie 2011 datele raportate au fost conform metodologiei ESA 95 şi a...
21 octombrie, 2011
Germania va reduce aproape la jumătate prognoza de creştere economică pentru anul 2012, din cauza efectelor crizei din zona euro, au declarat pentru AFP surse oficiale. Potrivit acestora, joi, când va anunţa prognozele economice, Guvernul de la Berlin...
19 octombrie, 2011
Nota de plată a tergiversării restructurărilor în companiile de stat a venit într-un moment cum nu se putea mai prost. Ani de zile am perpetuat subvenţionarea unor domenii care nu aveau viitor. Era o chestiune de timp să...
18 octombrie, 2011
„Deficitul bugetar rămâne sub control în 2011 şi vom stabili împreună cu partenerii europeni, cu Comisia Europeană, în perioada imedat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012. Cu siguranţă, va fi sub 3%, pentru că este un angajament al...
18 octombrie, 2011
Cu toate măsurile de austeritate pe partea de venituri ale cetăţenilor şi pe partea de majorări de taxe şi impozite, nivelul datoriei publice nu s-a stabilizat în prima jumătate din 2011. Când a fost aproximativ de aceeaşi mărime...
16 octombrie, 2011
Guvernul nu a solicitat Fondului monetar Internaţional creşterea ţintei de deficit pe anul 2012, de la 3% cât a este stabilită în prezent, a declarat, vineri, la Timişoara, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, la postul TVR Info, citat de...
7 octombrie, 2011
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat, marţi, că omenirea asistă în această perioadă la destructurarea politicilor şi instituţiilor care au funcţionat până acum, iar în condiţiile crizei economice se constituie noi strategii politice şi economice. ”Asistăm la o...
4 octombrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: