cursdeguvernare

vineri

4 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Emil Boc: Puţine şanse pentru scăderea CAS din 2012, salariile bugetare depind de economie

21 octombrie, 2011

Şansele ca Guvernul să scadă contribuţiile la asigurările sociale de sănătate din anul 2012 sunt puţine, iar eventuala majorare a salariilor bugetarilor depinde de evoluţiile economice, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, la TVR1.

Întrebat dacă Guvernul ar putea reduce CAS, de exemplu, cu 3 puncte procentuale, din anul 2012, premierul s-a arătat foarte rezervat.

”În acest moment, sunt foarte puţine şanse, pentru 2012, în actuala formă a bugetului de stat. Vedem cum arată economia în 2012 şi, pe parcursul anului, vom putea discuta eventual. Acum, în construcţia bugetului, sunt foarte puţine şanse să pornim, la începutul anului, cu o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale”, a spus Boc, la postul public de televiziune.


El nu a exclus, însă, o decizie de reducere a CAS pe parcursul anului 2012, în urma analizelor.

”Preferăm în acest moment o stabilitate fiscală, a nu intra în niciun fel de aventură financiară şi de a consolida stabilitatea, iar dacă economia ne va arăta că există resurse, să putem spune cu certitudine: da, putem face din momentul x o reducere de contribuţii, care să nu pericliteze sistemul fiscal şi stabilitatea macroeconomică a României”, a continuat premierul.

Premierul s-a arătat reţinut şi faţă de posibilitatea revenirii salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de tăierile din anul 2010, în anul 2012.

”Totul depinde de economie, iar când vom avea toţi indicatorii macroeconomici vom spune exact ce se poate. Nu vreau să dau nici speranţe deşarte. Atunci când avem toate cifrele pe masă, le spunem românilor că atât se poate, că acestea sunt cifrele, că dacă dorim să rămânem în picioare şi să nu intrăm într-un derapaj economic, România atât îşi poate permite în 2012 şi pentru anii următori, iar în funcţie de creşterea economică, evident, putem să avem nuanţe”, a mai afirmat Boc.

Emil Boc despre:

  • Proiectul de buget pe anul 2012. ”Lucrăm la toate scenariile posibile, optimiste, pesimiste, realiste şi după finalizarea acestor indicatori macroeconomici, vom propune Parlamentului un proiect de buget, repet, în interesul României, nu în interes electoral, nu în interes populist, iar axa oricărui buget al României trebuie să fie investiţiile şi locurile de muncă”.
  • Creşterea economică şi deficitul. prognoza de buget pe care noi am avut-o în primăvară nu mai este valabilă. De ce? Pentru că în relaţia cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar, porneam de la o creştere economică între 3,5 şi 4 %. Acea prognoză este clar revizuită în momentul de faţă şi, până la sfârşitul lunii octombrie, vom şti exact nivelul creşterii economice. Şi mai este o problemă: deficitul. Oricum trebuie să fie sub 3% potrivit angajamentelor cu Uniunea Europeană, dar să ne dăm seama că banii vor fi tot mai puţini şi, mai ales, costă tot mai mult să-i împrumuţi”.
  • Autostrada Bechtel pe fonduri UE. ”În urma renegocierii contractului cu Bechtel şi a readucerii lui în limite decente şi normale, Uniunea Europeană a manifestat deschiderea acum, în noile condiţii, de a putea finanţa tronsoane de pe Autostrada Transilvania din fonduri europene. Atâta vreme cât a existat forma anterioară a contractului Bechtel Uniunea Europeană nu dorea să audă de acest proiect, spunând <este o chestiune a voastră, naţională; nu intervenim>. Acum, din moment ce acest contract a fost repus în cadre legale şi normale, după standarde de cost agreate şi la nivel naţional şi la nivel internaţional, există această posibilitate de a continua lucrările la Autostrada Transilvania pe fonduri europene”.
  • Corupţie. ”Dacă, pe linia justiţiei, se rezolvă problemele de corupţie şi de soluţionare mai rapidă a proceselor, iar birocraţia este diminuată în continuare, cu o mai mare receptivitate din partea autorităţilor statului de la nivel naţional şi de la nivel local, putem avea imaginea unei ţări care are şanse să aducă investitori străini, în continuare”.
  • Opoziţie. ”Dacă am merge pe promisiunile populiste ale opoziţiei, ar trebui să majorăm cu 5 procente deficitul. Prima întrebare pe care le-o adresez domnilor Ponta şi Antonescu este: cine crede că-i mai împrumută să poată avea acoperite promisiuni populiste într-un an electoral? Nimeni. Şi niciun lider din UE nu mai vorbeşte o asemenea limbă a populismului, aşa cum vorbeşte, din nefericire, opoziţia în România. Anul 2012 va fi, iarăşi, un an de maturitate politică pentru întreaga clasă politică – şi pentru cei de la putere, care vor trebui să vină cu soluţii doar realiste şi responsabile, dar şi pentru opoziţie – să înţeleagă că nu se poate promite marea cu sarea şi luna de pe cer”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: