miercuri

17 iulie, 2024

comisia europeana

Până în vara lui 2017 va fi lansat primul call pentru voucherele care permit comunităților locale introducerea gratuită a internetului de mare viteză în parcuri, piețe publice, clădiri publice sau librării, anunță Comisia Europeană. Pentru prima fază a...
5 decembrie, 2016
Cu 6 luni înainte ca vicepreședintele Comisiei Europene Kristalina Georgieva să anunțe că demisionează și că revine la Banca Mondială, comisia pe care o conducea a negociat modificări ale sistemului prin care UE își remunerează colaboratorii, scrie Politico,...
30 noiembrie, 2016
Bruxelles-ul începe să lanseze planurile de creștere a cheltuielilor militare, o primă componentă a Fondului de Apărare Europeană vizând finanțarea activităților de securitate cibernetică și a construcției de nave de război și drone. Potrivit Financial Times, Comisia Europeană...
29 noiembrie, 2016
Grecia și creditorii săi europeni sunt ”foarte aproape” de un acord care ar deschide negocierile vitale referitoare la datoriile Atenei, a anunțat luni Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici (foto). Înainte însă, a spus Comisarul Moscovici aflat într-o vizită...
29 noiembrie, 2016
Organul executiv al Uniunii Europene (UE) a anunţat că joi a fost ţinta unui atac cibernetic „la scară largă”, care i-a dezactivat accesul la Internet timp de mai multe ore. Politico a citat un e-mail trimis personalului Comisiei...
25 noiembrie, 2016
Ponderea populației UE cu vârsta peste 65 de ani a crescut de la mai puțin de 10 % în 1960 la aproape 20 % în 2015 și se estimează că va mai urca la aproape 30 % până în 2060. Este...
23 noiembrie, 2016
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri „un pachet cuprinzător de reforme pentru a consolida în continuare capacitatea de rezistență a băncilor din UE” la crize, potrivit anunţului oficial al CE. Pachetul de reforme în cauză țintește completarea agendei de...
23 noiembrie, 2016
România riscă declanșarea unei proceduri de infringement dacă nu va modifica prevederea din Legea privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căreia marile magazine sunt obligate să expună la raft, în proporție de 51%, produse românești provenite de pe lanțul...
21 noiembrie, 2016
În vreme ce oficiali CE încearcă să justifice decizia de a permite Ungariei să ignore legislația în materie de achiziții publice și să acorde direct unei companii controlate de guvernul rus un contract de miliarde de euro, o...
21 noiembrie, 2016
Proiectul de Lege care prevede implementarea Directivei CE/119/2009, privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau produse petroliere, va fi promovat în această lună de Guvern, a anunţat, vineri, Ministerul Energiei,...
18 noiembrie, 2016
Comisia Europeană a admis sesizarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu privire la plafonarea tarifelor RCA, iar Guvernul are la dispoziţie 10 săptămâni ca să răspundă, potrivit UNSAR, citată de Agerpres. „UNSAR...
17 noiembrie, 2016
Comisia Europeană prezintă miercuri versiunea europeană a US ESTA (programul visa waiver). Potrivit Politico, care citează oficiali UE, proiectul anunță că cetățenii non-europeni care doresc să călătorească în zona Schengen urmează să fie taxați cu 5 euro. Comisia...
16 noiembrie, 2016
Comisia Europeană a emis scrisorile de acceptare a evaluărilor naţionale pentru opt noi condiţionalităţi ex-ante pe care România le-a asumat prin Acordul de Parteneriat și a căror neîndeplinire ar fi putut duce la suspendarea plăţilor aferente unor programe,...
15 noiembrie, 2016
CFR SA și Comisia Europeană au semnat contractul de finanțare cu 440 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de cale ferată (Apața – Cața) de la granița cu Ungaria. Lungimea segmentului respectiv este de 28,44 kilometri,...
11 noiembrie, 2016
Comisia Europeană a publicat marți, chiar în ziua când Donald Trump a fost ales președinte al SUA,  Raportul anual al stadiului aderării Turciei la UE. Termenii sunt mult mai temperați, la nivel de „îngrijorări serioase”, decât ar fi...
10 noiembrie, 2016
Previziunile Comisiei Europene duc la 1,6% creşterea economică la nivelul Uniunii Europene şi la 1,5% pentru Zona Euro. „Este de aşteptat ca în Europa creşterea economică să continue într-un ritm moderat. Evoluţiile bune de pe piața forței de...
9 noiembrie, 2016
Grupul  de experți numit de Comisia Europeană recomandă executivului UE să nu-l sancționeze pe fostul președinte CE Jose Manuel Barroso pentru funcția acceptată la banca Goldman Sachs. Vicky Cann, de la Corporate Europe Observatory, susține însă că 18 luni,...
1 noiembrie, 2016
După demisia comisarului european bulgar Kristalina Georgieva, premierul Boyko Borissov a anunțat că va discuta luni cu președintele Comisiei Jean Claude Junker despre viitorul înlocuitor. Georgieva și-a dat demisia pe 28 octombrie și va pleca la Banca Mondială,...
31 octombrie, 2016
Vicepreședinte al Comisiei Europene, Kristalina Georgieva și-a dat demisia vineri și va lucra pentru Banca Mondială, anunță EurActiv. Comisar European pentru Buget și Resurse umane, bulgăroaica Georgieva urmează să părăsească Bruxelles-ul până la sfârșitul acetui an și va...
30 octombrie, 2016
Parlamentul European a adoptat, marţi, rezoluția prin care cere Comisiei Europene înlocuirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), care se aplică numai României și Bulgariei, cu un instrument pentru monitorizarea și evaluarea stadiului democraţiei şi statului de drept...
26 octombrie, 2016

5 euro, taxă de intrare în Europa

Comisia Europeană prezintă miercuri versiunea europeană a US ESTA (programul visa waiver). Potrivit Politico, care citează oficiali UE, proiectul anunță că cetățenii non-europeni care doresc

5 euro, taxă de intrare în Europa

Comisia Europeană prezintă miercuri versiunea europeană a US ESTA (programul visa waiver). Potrivit Politico, care citează oficiali UE, proiectul anunță că cetățenii non-europeni care doresc

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: