luni

5 iunie, 2023

cheltuieli publice

Cheltuielile publice au continuat să crească într-un ritm susținut și în prima lună a anului (de 14,3% față de 8,5% ritmul de creștere al veniturilor), așa încât deficitul bugetar din ianuarie a atins un nivel record, de peste...
1 martie, 2023
Criza nu s-a încheiat și „incertitudinile rămân extrem de mari și întârzierile suplimentare în redresarea economică vor pune mai multă presiune pe resursele publice și vor complica compromisurile în realocarea acestora”, declară guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Guvernatorul a...
12 februarie, 2021
Impactul economic al pandemiei de coronavirus ar trebui să modifice atitudinea guvernelor faţă de cheltuieli publice şi datorie, susţine economistul şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Laurence Boone, care a avertizat totodată că noi măsuri...
5 ianuarie, 2021
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor, arieratele bugetului general consolidat au crescut considerabil pe parcursul acestui an, ajungând să fie de două ori și jumătate mai mari decât la finele anului trecut. Adică au urcat de la 86,0...
28 noiembrie, 2016
Consiliul fiscal a publicat un studiu realizat de președintele instituției, Ionuț Dumitru, referitor la eficiența cheltuirii fondurilor publice în România, privită în context european. Analiza, bazată pe cifre agregate de statistica europeană, privește cheltuielile publice ale României pentru...
25 iulie, 2016
Președintele Consiliului fiscal, Ionuț Dumitru, consideră că noul guvern ar trebui să se concentreze pe durata mandatului său limitat la un an pe câteva proiecte clare. În opinia lui Ionuț Dumitru, acestea sunt: îmbunătăţirea colectării taxelor, o mai...
8 decembrie, 2015
Vestea bună este că deficitul bugetului general consolidat consemnat pe primul trimestru din acest an a fost de numai 0,14% din PIB față de 0,67% în aceeași perioadă a anului trecut. Veste proastă, însă, rezultatul nu a fost...
28 aprilie, 2014
Nu s-a stins controversa privind cat de justificata a fost asistenta financiara externa primita de Romania (alaturi de alte cateva state nou intrate in UE) in iarna 2008/2009. In acest context este deplansa cresterea datoriei publice in anii...
29 septembrie, 2013
Miniştrii europeni de finanţe au deschis calea pentru adoptarea unor politici bugetare mai lejere, după ce alegerile din Italia au demonstrat un veto dur împotriva austerităţii şi au condus la o criză politică şi luni de zile, cel...
5 martie, 2013
Statul poate interveni în economie pentru a limita ciclurile economice şi efectele corecţiilor asupra societăţii, consideră guvernatorul BNR Mugur Isărescu, adăugând că în cazul unor politici prociclice, cum este şi situaţia din România, este de preferat ca statul...
27 februarie, 2013
Scăparea din mână a cheltuielilor statului pe final de an, motivul demiterii conducerii Institutului Național de Statistică, cauza structurală a deficitului bugetului general consolidat și necesitatea indexării taxelor locale pot fi explicate relativ ușor din datele prezentate de...
28 ianuarie, 2013
Intro: Cresterile de taxe prezentate de noul guvern sunt insotite de note de fundamentare.Atunci cand este vorba estimarea impactului macroeconomic si social se spune ca acesta este nesemnificativ sau ca nu exisa. Intr-un caz chiar se argumenteaza un...
25 ianuarie, 2013
Stiu ca toata lumea se uita la distributia cheltuielilor pe ministere. Este o analiza contabila dar care nu ne spune prea multe despre cum o sa influenteze politica fiscala dezvolatrea economiei in perioada urmatoare. Daca arata ceva aceasta...
23 ianuarie, 2013
În condițiile în care accesul la resurse și tehnologii și finanțare se ”democratizează” la nivel mondial, competitivitatea unei țări depinde în măsură tot mai mare de educație. Este singurul factor de producție ce poate face diferența între succes...
4 decembrie, 2012
Cea mai importanta stire din zona economica in ultimele saptamani, prea putin comentata dupa parerea mea in Romania, este decizia Rezervei Federale Americane de a proceda la o a treia runda de masuri de „relaxare cantitativa” a politicii...
23 septembrie, 2012
Banca Nationala a gazduit recent o dezbatere referitoare la perspectiva de crestere economica in Romania, rolul politicii monetare si a cursului de schimb. Ca si in alte dati s-a remarcat ca nivelul de economisire interna este scazut in...
23 iulie, 2012
„Evoluţia Bursei de la Bucureşti atrage atenţia guvernanţilor apatici şi Băncii Naţionale că în următoarele ore şi zile au de luat câteva decizii obligatorii fără de care ne vom afla printre primele victime ale situaţiei actuale” – a...
9 august, 2011
În urmă cu două săptămâni, Traian Băsescu cerea să nu se plătească arieratele din Sănătate, denunţând neregulile de la achiziţia de medicamente. Dar lipsa reglementării la aceste achiziţii nu are de-a face cu Sănătatea. În realitate, boala Sănătăţii nu este excesul de achiziţii şi nici abuzul de bine. De aia demnitarii români merg să se trateze în străinătate. Cifrele ne arată, necruţător, că la Sănătate trebuie dat, nu desfiinţat.
31 iulie, 2011

Bolile Sănătăţii româneşti (I). Falsul mit că sistemul este supradimensionat. Nişte cifre

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: