vineri

26 aprilie, 2024

20 iunie, 2023

Germania va reevalua toate subvențiile, pentru a se asigura că acestea sunt în acord cu prioritățile cheie ale țării, a declarat luni cancelarul Olaf Scholz. Demersul face parte din seria de măsuri prin care se urmărește diminuarea cheltuielilor publice, pe fondul recesiunii tehnice din Germania.

Subvențiile mari oferite ca reacție la efectele pandemiei Covid-19 și la criza energetică nu trebuie să devină noua realitate, a declarat cancelarul german.

„Toate acestea au fost corecte”, a adăugat Scholz, explicând însă că „la fel de corect […] este să revenim acum, pas cu pas, la normalitatea fiscală de dinaintea pandemiei, de dinaintea crizei energetice”.


„Securitate, neutralitate climatică, coeziune socială – acestea sunt cele trei priorități reflectate în bugetul 2024”, a spus Scholz. „În schimb, acest lucru înseamnă și că unele subvenții și programe de sprijin vor fi supuse verificării”, a completat cancelarul, citat de Euractiv.

(Citește și: „Cancelarul german cere ministerelor să diminueze cheltuielile – lipsesc 20 de mld. euro pentru bugetul din 2024„)

Bugetul pentru 2024, dominat în continuare de cheltuielile sociale și cele militare

Prin aceste declarații, cancelarul Scholz își declară indirect sprijinul pentru ministrul liberal de Finanțe, Christian Lindner (FDP), care face apel la reducerea cheltuielilor publice, pentru a reduce presiunile inflaționiste.

Ministrul Lindner a avertizat că și bugetul 2024 va fi dominat de cheltuielile sociale și de cheltuielile pentru apărare, dar și de cheltuielile pentru plata dobânzilor, pe care le-a numit „cheltuieli orientate spre trecut”.

„Pentru ca Germania să aibă un viitor”, cheltuielile trebuie să se întoarcă la investiții și cercetare

Bugetul Germaniei, „dacă această țară vrea să aibă un viitor, nu poate fi caracterizat pe termen lung de finanțarea trecutului sau de cheltuieli militare”, a spus Lindner. „Trebuie să întoarcem trendul spre investiții, cercetare și tot ceea ce pune bazele prosperității viitoare”, a adăugat el.


Finanțele lucrează în prezent la o reformă fiscală ce va încuraja investițiile private în tehnologii verzi. Pentru a îmbunătăți competitivitatea în fața SUA, Lindner a cerut, de asemenea, progrese în dezvoltarea pieței unice de capital.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: