marți

19 martie, 2024

4 decembrie, 2012

În condițiile în care accesul la resurse și tehnologii și finanțare se ”democratizează” la nivel mondial, competitivitatea unei țări depinde în măsură tot mai mare de educație. Este singurul factor de producție ce poate face diferența între succes și eșec pe o piață tot mai concurențială și care impune o eficiență sporită. România continuă să se bazeze pe educație, dar acest atu se erodează tot mai accentuat.

Indicele global de competitivitate GCI pentru perioada 2011 – 2012 plasează Romania pe locul 77 din 142 de state. Puţin înaintea noastră figurează Bulgaria (locul 74) şi Croaţia (locul 76), dar devansăm Grecia şi Serbia (locul 95).

Pe criterii, se observă că numai patru dintre cele 12 luate în calcul ne îmbunătăţesc situaţia. Dintre acestea, cel mai favorabil, dimensiunea pieţei, nu este meritul nostru direct, iar la alţi doi factori, educația şi sănătatea, prin care am putea compensa eficiența mai redusă din producție, coborâm sistematic în clasament odată cu alocările de fonduri cronic insuficiente.


Dincolo de problemele obiective cu care se confruntă bugetul statului, pentru importanța acordată învățământului, este edificator faptul că salariul unei învățătoare cu gradul didactic I și 25 de ani vechime reprezintă circa 80% din salariul mediu pe economie, iar cel al unei debutante coboară sub 50% din aceeași medie pe economie. De altfel, nici profesorii de liceu cu vechime de 25 de ani nu reușesc să treacă de pragul amintit.

Până la urmă, critic este sistemul cvasiinexistent de selectare, prețuire şi păstrare a valorilor. Acesta face diferenţa între ţările pragmatice, orientate spre performanță, şi ţările rispitoare tocmai prin economiile defectuos făcute. Țări care nu înțeleg că valoarea adăugată mai mare în producție, singura cale pentru a face față concurenței de tipul costurilor scăzute, presupune o valoare investită mai mare în educație.

Trebuie subliniată marea schimbare față de anul trecut în partea superioară a acestui clasament pe care a reușit-o Finlanda. Această țară a urcat de pe locul şapte pe locul patru, ca urmare, în principal, a poziţionării pe primul loc la nivelul sistemului de învăţământ. Dar și a respectului față de competență tradus în condițiile de muncă și remunerarea cadrelor didactice.

Ori, în 2012, la fel ca și anul trecut, bugetul educatiei va echivala cu aproximativ 4% din PIB, mult sub cele șase procente votate în Parlament.


Pentru referință, trebuie menționat că media OCDE se situează în jurul valorii de 6% din PIB pe care o avem și noi ca țintă, cu un nivel maxim de aproape 8% în Islanda. Interesant este că, la noi, ponderea educației în cheltuielile publice este de 12%, peste media europeană de 11,6%.

Explicația constă în veniturile bugetare mult mai mici decât uzanța din țările europene, adică 33%-34% comparativ cu 44% – 45% din PIB. Doar că alte țări din regiune, precum Polonia, compensează încasările bugetare mai reduse decât în Occident, urcând ponderea banilor alocați educației la peste 15% din cheltuielile bugetare.

Pentru majorarea bugetului educatiei de la 4% la 6% din PIB ar fi necesară o sumă de circa 2,5 miliarde euro, sau echivalentul deficitului bugetar din acest an, constituit aproape exclusiv din plățile în contul datoriei externe contractate. De aceea, creșterea încasărilor bugetare și limitarea datoriei externe ar trebui să aibă drept obiectiv prioritar suplimentarea fondurilor pentru educație.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: