marți

16 iulie, 2024

buget

Câștigul salarial mediu brut din luna aprilie 2018 a fost de 5.105 lei, cu 1,1% mai mare faţă de luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net a urcat 1,3% şi a ajuns la...
10 iunie, 2019
Administratorul public al Capitalei, Sorin Chiriță, a cerut entităților din subordinea Primăriei Municipiului București (PMB) să diminueze sever cheltuielile și să facă investiții noi doar dacă sunt strict necesare, din cauza scăderii veniturilor din cotele de taxe defalcate...
9 iunie, 2019
Institutul Național de Statistică a confirmat estimarea-semnal de la mijlocul lunii trecute și a anunțat o creștere a Produsului Intern Brut pe primul trimestru din 2019 de 5,0% pe seria brută și 5,1% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul...
6 iunie, 2019
Există un deficit de peste două miliarde de lei în bugetul de medicamente, sumă acoperită de producători prin taxa clawback, susține Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), într-un comunicat. „Producătorii de medicamente generice nu beneficiază de...
29 mai, 2019
Adoptarea viitorului Buget multianual al Uniunii Europene reprezintă una dintre prioritățile Parlamentului European după alegerile din 26 mai. Alegerile europarlamentare din 26 mai reprezintă un moment de cotitură în istoria Uniunii Europene. Cetățenii europeni vor avea de ales...
20 mai, 2019
Intrată relativ recent în clubul economiilor de piaţă funcţionale, deşi are multiple probleme de dezvoltare ( nu doar economice) rămase în suspensie, România s-a uitat în jur şi a ales o combinaţie toxică între venituri reduse ca pondere...
12 mai, 2019
Statul a cheltuit cu aproape 5,48 miliarde de lei mai mult decât a încasat şi a ajuns la un deficit bugetar de 0,54% din PIB, în primul trimestru din acest an, potrivit datelor publicate joi de Ministerul Finanțelor...
2 mai, 2019
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) susține că au fost asigurate sumele necesare plății salariilor angajaților din sectorul public. Precizările au fost făcute după apariția unor informații potrivit cărora propunerile de bugete transmise de ordonatorii de credite și aprobate de...
25 aprilie, 2019
Complexul Energetic Oltenia și-a programat venituri în scădere pentru acest an, dar și un profit brut de doar un milion de lei, potrivit proiectului de buget publicat de Ministerul Energiei. Anul trecut, compania cu peste 13.000 de angajați...
22 aprilie, 2019
Guvernul i-a înștiințat pe primari că trebuie sa returneze banii pe care Executivul i-a virat pentru anumite cheltuieli sociale în primele trei – patru luni ale anului (până la aprobarea bugetelor locale). În această perioadă, nu a existat...
22 aprilie, 2019
Ministerul Finanţelor negociază cu Banca Mondială un împrumut de 800 de milioane de euro pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie şi pentru medicina comunitară, conform unui comunicat al Ministerul Sănătăţii. „Astfel, în cadrul unui...
31 martie, 2019
Construcția bugetară pe 2019 se bazează pe venituri a căror evoluție depinde de o serie de indicatori macroeconomici supraevaluați, în vreme ce cheltuielile sunt subdimensionate și ar putea să nu asigure necesarul de finanțare pentru plata tuturor pensiilor,...
8 martie, 2019
Veniturile bugetare din prima lună a anului s-au ridicat la 25,8 miliarde de lei, iar cheltuielile la 25 de miliarde, așa încât statul a înregistrat în ianuarie un excedent bugetar de 0,07% din PIB, potrivit execuției publicate marți...
26 februarie, 2019
Instituțiile europene au ajuns miercuri la un acord politic parțial cu privire la Fondul european de apărare, creat pentru a promova o bază industrială de apărare competitivă și necesară autonomiei strategice a UE, anunță Comisia Europeană. Acordul politic...
21 februarie, 2019
Președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului să revină la alocările bugetare inițiale ale serviciilor de securitate, propuse de Guvern în 10 decembrie 2018 și avizate de către CSAT în 19 decembrie 2018, catalogând drept cinic demersul liderului PSD de...
12 februarie, 2019
USR şi PNL au cerut, duminică, instituirea unei comisii de anchetă parlamentară privind rectificarea bugetară pozitivă efectuată de guvernul Dăncilă, în noiembrie 2018, susţinând că datele economice arată că singura variantă de rectificare bugetară era „în minus”. „USR...
10 februarie, 2019
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) avertizează că fondurile ce i-au fost alocate instituției prin proiectul de buget ar putea duce la blocarea activității acestor parchete. Suma rămasă după plata datoriilor nu va putea asigura funcționarea...
7 februarie, 2019
Deși la prima vedere sunt greu de întocmit, Bugetele publice ale României sunt, de fapt, o înșiruire de indicatori și liste de venituri și cheltuieli care urmează să nu aibă de-a face cu realitatea. În analiza de față, facem...
6 februarie, 2019
În urmă cu zece ani, pe fondul crizei economice, România a accesat un împrumut de aproape 20 de miliarde de euro din partea FMI, UE şi BIRD ( parte a grupului Băncii Mondiale). Cam jumătate s-au dus la...
6 februarie, 2019
Germania a promis NATO că va creşte până în 2024 cheltuielile în domeniul apărării peste pragul deja promis de 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit unor informaţii obţinute de dpa și citate de Agerpres. Noile date apar...
6 februarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: