25 aprilie, 2019

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) susține că au fost asigurate sumele necesare plății salariilor angajaților din sectorul public.

Precizările au fost făcute după apariția unor informații potrivit cărora propunerile de bugete transmise de ordonatorii de credite și aprobate de minister nu ar asigura plata salariilor în ultimul trimestru din acest an. MFP le-ar fi solicitat instituțiilor să comunice măsurile pe care le au în vedere pentru reducerea cheltuielilor de personal, Finanțele insistând că nu vor fi alocate sume suplimentare pentru salarii la rectificarea bugetară.

În circulara obținută de G4Media, MFP transmite că, în privința cheltuielilor de personal, ministerul ”a aprobat repartizarea pe trimestre conform propunerilor transmise, chiar dacă, prin modul de repartizare a acestora, sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor”.


În consecință, ministerul le-a cerut instituțiilor publice ”să comunice măsurile ce urmează a fi dispuse, astfel încât să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin buget”, dar adaugă că ”în răspunsurile transmise până la această dată marea majoritate a ordonatorilor principali de credite au precizat că nu au identificat măsuri de reducere a cheltuielilor de personal”.

În aceeași adresă, Ministerul Finanțelor scrie că ”nu poate fi de acord cu majorarea cheltuielilor de personal cu ocazia rectificărilor bugetare” deoarece o asemenea creștere a fondului de salarii pentru bugetari ar duce la reducerea cheltuielilor de investiții.

În primele două luni ale anului, cheltuielile de personal ale statului s-au ridicat la 3,17 miliarde de lei, în creștere cu 25,2% față de aceeași perioadă din 2018.

Pentru anul în curs, Guvernul a bugetat cheltuieli de personal în valoare de 102,1 miliarde de lei, în creștere cu 18,5% față de 2018, potrivit datelor din Strategia Fiscal-Bugetară pentru perioada 2019-2021.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: