vineri

26 aprilie, 2024

26 februarie, 2019

Veniturile bugetare din prima lună a anului s-au ridicat la 25,8 miliarde de lei, iar cheltuielile la 25 de miliarde, așa încât statul a înregistrat în ianuarie un excedent bugetar de 0,07% din PIB, potrivit execuției publicate marți de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Chiar dacă statul a funcționat în prima lună a anului ”pe avarie”, bugetul nefiind aprobat, excedentul este de 3 ori mai mic decât cel înregistrat în ianuarie 2018 (1,98 miliarde lei, respectiv 0,21% din PIB).

Pe partea de venituri, creșteri semnificative s-au consemnat la accize (38%) care au însumat 2,9 miliarde de lei, la TVA (23,1%) – 6,9 miliarde de lei, dar și la contribuții (32,3%) – 9 miliarde de lei.


În ceea ce privește fondurile europene, acestea au fost cu 6,7% mai mici decât în ianuarie 2018, respectiv 1,1 miliarde de lei. Scăderi semnificative s-au înregistrat și la impozitul pe salarii și venit, -37,6%, aici fiind vorba despre reducerea cotei de impozitare la începutul anului trecut.

Pe partea de cheltuieli, Guvernul a plătit salarii de 7,5 miliarde de lei, în creștere cu 23,5% față de prima lună a anului trecut. Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 36,1%, la 3,1 miliarde de lei, în vreme ce transferurile către administrațiile locale s-au mai mult decât dublat, ridicându-se la 1,4 miliarde de lei.

Cheltuielile legate de asistența socială au crescut cu 27,9%, la 10,3 miliarde de lei.

Cheltuielile de capital au fost nesemnificative, de 0,2 miliarde de lei, cu 12,4% mai puțin decât în ianuarie 2018.


Pentru proiectele finanțate din fonduri europene s-au cheltuit 1,2 miliarde de lei în prima lună a anului, cu 7% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: