marți

7 mai, 2024

basescu

Ministerul Finanţelor a anunţat luni că investiţiile guvernamentale (incluzând costurile de capital) au crescut în primul semestru comparativ cu anul 2010. Şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene lucrurile "s-au corectat" - potrivit preşedintelui Băsescu, deşi în urmă cu...
26 iulie, 2011
Premierul Emil Boc a dispus miniştrilor să verifice implementarea tuturor proiectelor cofinanţate din fonduri structurale şi de coeziune aflate în derulare şi să nu mai trimită pentru moment la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli şi solicitări de rambursare...
21 iulie, 2011
Punct în care România pare să fie incapabilă să evolueze este cel referitor la imunitatea de care se bucură parlamentarii şi mai ales parlamentarii care au sau au avut funcţii de miniştri, alături de strategia prescriptiilor.
21 iulie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, începând cu data de 11 iulie, a lui Alexandru Gheorghe Gussi. Conform Administraţiei prezidenţiale, decretul a fost semnat vineri. Alexandru Gheorghe...
9 iulie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au vorbit o oră, la Guvern, joi, despre absorbţia redusă a fondurilor europene şi despre stadiul înapoiat al investiţiilor în infrastructură. Dar mult promisa evaluare a miniştrilor, urmată de schimbările cu...
8 iulie, 2011
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-ar fi criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul NATO-Rusia, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, potrivit Mediafax. Diplomatul rus s-a declarat...
5 iulie, 2011
Companiile americane care vor să pătrundă pe piaţa românească sunt îngrijorate de corupţia din Româna şi au sentimentul că licitaţiile sunt câştigate de competitori care fac lucruri nepotrivite, a declarat, luni, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, la...
5 iulie, 2011
În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.
1 iulie, 2011
Ministerul Afacerilor Externe rus l-a criticat, într-un comunicat, pe Traian Băsescu, pe care l-a calificat „neruşinat” – anunţă agenţia Interfax citată de Hotnews. Potrivit agenţiei, MAE rus, „O asemenea bravadă nerusinată, care justifică agresiunea fascistă şi jigneşte memoria...
30 iunie, 2011
Preşedintele elen, Karolos Papoulias, a avut întâlniri la vârf în România, marţi, pentru a întări încrederea clienţilor în băncile greceşti de pe piaa românească şi pentru a discuta cu oficialii de la bucureşti despre problemele de la Atena....
28 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, luni, parlamentarilor să voteze proiectul de revizuire a Constituţiei, cu prevederile introduse de el, inclusiv cele referitoare la eliminarea prezumării caracterului licit al averilor, arestarea parlamentarilor fără să fie nevoie de încuviinţarea Camerei...
27 iunie, 2011
Intenţia anunţată săptămâna trecută de preşedinte de a cere ca revizuirea Constituţiei să stipuleze şi acest lucru care, la prima vedere, pare de la sine înţeles, are o bătaie mult mai lungă decât un simplu populism cu care...
27 iunie, 2011
Preşedintele a declarat, săptămâna trecută, că va cere luni Parlamentului atât eliminarea articolului care stipulează prezumarea caracterului licit al averii, cât şi introducerea unui articol potrivit căruia „Munca este prim furnizor de prosperitate”. Neobişnuita intenţie ar putea produce...
26 iunie, 2011
Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, susţine că România şi Marea Britanie lucrează în comun la scăderea poverii reglementărilor asupra firmelor în Uniunea Europeană, în vederea creşterii economice, după cum a reieşit în urma discuţiilor avute recent la...
26 iunie, 2011
UDMR a respins, sâmbătă, în Consiliul Reprezentanţilor Unionali, reorganizarea administrativ-teritorială a României propusă de preşedintele Traian Băsescu şi PDL. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat căl iderii Uniunii nu pot fi de acord cu propunerea şefului statului de...
25 iunie, 2011
Omul a tras, aşa cum obişnuieşte, de la şold. Nu cuvântul „trădare” e cheia reacţiei sale, ci „averile” (pe care le dăm unora înapoi, nu-i aşa?), "slugă a ruşilor" şi „interesul naţional”.
23 iunie, 2011
Preşedintele Traian Băsescu le-a propus celor de la UDMR formarea a 8 megajudeţe la care să se adauge Harghita şi Covasna în forma actuală. El a sugerat, marţi, la postul B1TV, ca legea pentru reorganizarea administrativ-teritorială să fie...
23 iunie, 2011
Imaturi şi iresponsabili - a apreciat marţi, Traian Băsescu, propunerea liderilor USL, după consultările cu partidele parlamentare. Despre reorganizarea teritorială în varianta UDMR: Nu exclud o cale de mijloc. Au timp până lunea viitoare să se mai gândească.
21 iunie, 2011
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind recalcularea pensiilor militare a trecut de Parlament, după ce, marţi Camera Deputaţilor a votat ca for decizional reglementările. Proiectul de lege pentru aprobarea OUG a obţinut 168 de voturi „pentru”, 116 voturi...
21 iunie, 2011
Referendumul pentru legea capitalei, prin care bucureştenii urmau să se pronunţe pe 26 iunie privind menţinerea primărilor de sector, a fost anulat după ce primarul general Sorin Oprescu şi cei şase edili ai sectoarelor au avut vineri o...
10 iunie, 2011

Cei mai buni (I). Erorile lui Heckle si Jeckle

În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.

Munca, articol în Constituţie. Ce spun observatori şi experţi în Dreptul Muncii. Şi analizele cursdeguvernare.ro

Preşedintele a declarat, săptămâna trecută, că va cere luni Parlamentului atât eliminarea articolului care stipulează prezumarea caracterului licit al averii, cât şi introducerea unui articol potrivit căruia „Munca este prim furnizor de prosperitate”. Neobişnuita intenţie ar putea produce câteva consecinţe privind politicile publice şi o anumită viziune asupra politicii sociale – ale guvernului actual sau ale celor care vor urma.

Băsescu-UDMR, ultima ofertă: 8 megajudeţe + 2 judeţe. Băsescu: Ţinutul Covasna-Harghita nu există. Korodi: Există un scepticism foarte mare

Preşedintele Traian Băsescu le-a propus celor de la UDMR formarea a 8 megajudeţe la care să se adauge Harghita şi Covasna în forma actuală. El a sugerat, marţi, la postul B1TV, ca legea pentru reorganizarea administrativ-teritorială să fie adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, la pachet cu statutul minorităţilor.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: