Ce caută munca în Constituţie. Un altfel (alt fel) de stat social

Am putea avea, aşadar, în mod oficial, un „prim furnizor de prosperitate”: munca.

Intenţia anunţată săptămâna trecută de preşedinte de a cere ca revizuirea Constituţiei să stipuleze şi acest lucru care, la prima vedere, pare de la sine înţeles, are o bătaie mult mai lungă decât un simplu populism cu care Băsescu inaugurează vacanţa.

Cursdeguvernare.ro a chestionat în stânga şi în dreapta ce rost şi, mai ales, ce consecinţe ar putea urmări Traian Băsescu pritr-o atare modificare. „E o măsură de stânga” – a fost opinia interlocutorilor noştri. Ba chiar, Vasile Dâncu s-a declarat mirat că o atare propunere vine de la un preşedinte de dreapta.

În realitate, ceea ce pare să urmărească preşedintele e tocmai împotriva principiilor unei guvernări de stânga. Nu ne aventurăm să spunem că preşedintele face o propunere de dreapta – căci ştim câte parale face dreapta guvernului Boc.

Plecând însă de la urmările propunerii prezidenţiale, putem număra două puncte în care preşedintele îşi urmăreşte punerea în practică a concepţiei sale despre lume şi guvernare. La rând:

1. „România este stat de drept, democratic şi social..” – începe alineatul 3 din articolul 1 al actualei Constituţii. Nu mă indoiesc că, dacă ar fi încercat scoaterea „caracterului social” la statului din Legea fundamentală, preşedintele ar fi întâmpinat opoziţie chiar din PDL.

A adauga, însă, un articol de atâta bun simţ, precum faptul că munca e „prim furnizor de prosperitate” devine greu de combătut chiar şă de către partidele de stânga, nu? Aş vrea să aud, de pildă, argumentele lui Ion Iliescu.

Admitând, însă, că ar fi putut scoate din Constituţie caracterul social al statului, asta n-ar fi rezolvat mare lucru. Pe locul lăsat gol, orice guvern şi-ar fi putut impune politicile – inclusiv cele sociale – fără ca programele sale politice să pice examenul constituţionalităţii. Cu munca, însă, e altceva:

2. Odată stipulat că munca este prima bază a oricărui câştig, posibilităţile de-a modifica fundamental legislaţia sunt nelimitate. Să enumerăm nişte consecinţe – exemple luate la întâmplare:

a – orice încercare de-a evita impozitarea asistenţei sociale se va lovi de Constituţie. Ar fi neconstituţional să scuteşti de impozit pensiile sau ajutoarele sociale, şi să impozitezi tocmai „factorul prim”.

b – va fi absolut constituţional să se impoziteze disproporţionat celelalte forme de dobandire a prosperităţii, faţă de cele dobândite prin muncă. Constituţia nu va socoti ca discriminatorie la impozitare taxarea suplimentară a veniturilor din moşteniri, proprietate, proprietate intelectuală, speculaţii bursiere etc.

Practic, prin propunerea sa, preşedintele urmăreşte crearea unui cadru în care să poată fi modificată fundamental accepţiunea noţiunii de „stat social”, fără ca să se atingă de alineatul 3 al articolul 1 din legea fundamentală. Şi va rămâne la voia guvernelor să stabilească propria accepţiune în ce priveşte noţiunea de „stat social”.

Atât, că avem două probleme. Prima: cifrele arată că România nu este stat social, raportat la ce înseamnă acest lucru pentru celelalte ţări europene. Cursdeguvernare.ro a publicat AICI o analiză, care dovedeşte că România e mai degrabă „stat populist” decât „stat social”. Personal, îmi pot foarte bine închipui că se vor impozita toate pensiile (prin lege), dar nu se vor impozita, fie şi vremelnic, nişte „ajutoare electorale” date printr-o Ordonanţă care să opereze ani buni până să pice la constituţionalitate. Să mai spunem că formele de sprijin (de toate felurile) sunt atât de multe, încât am ajuns în situaţia paradoxală ca un contribuabil să fie propriul să asistat?

A doua problemă: constituţionalitatea unor eventuale măsuri sociale va sta la mâna unei Curţi a cărei funcţionare are o puternică componentă politică. Nu m-ar mira ca un trio presedinte-parlament-guvern să aibă la Curte suficientă susţinere pentru a decide într-o manieră proprie care bunăstare e furnizată de primul furnizor, şi care de cel de-al doilea…

Aşa încât, mai avem nevoie de un articol în Constituţie: unul care să prevadă, fără a da posibilitatea unei greşite interpretări, ce e, în definitiv, munca.