vineri

9 august, 2024

Stiri

Negociatorii Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns la un acord privind schimbarea Regulamentului privind Rețelele Trans-Europene de Energie (TEN-E), care va stopa susținerea UE pentru proiectele noi legate de combustibilii fosili, ca și finanțarea prin Connecting...
15 decembrie, 2021
Persistența blocajelor de pe lanțurile de aprovizionare și manifestarea celui de-al patrulea val al pandemiei de Covid vor întârzia și mai mult revenirea economică a Germaniei, cea mai mare economie din Europa, potrivit celor mai recente proiecții ale...
15 decembrie, 2021
Comisia Europeană cere ca liniile feroviare majore de pasageri aflate pe rețeaua TEN-T ( pe care trenurile ar trebui să circule cu minim 160 km/h) să fie finalizate până în 2040. Un astfel de traseu traversează și România,...
15 decembrie, 2021
Guvernul vrea să scadă pragul maxim pentru care companiile pot fi impozitate în regim de microîntreprinderi impozitate după venit, și nu după profit, de la 1 milion la 500.000 de euro.Astfel, companiile cu afaceri de peste jumătate de...
14 decembrie, 2021
Franța și Germania și-au împărțit statele-problemă ale UE, Ungaria și Polonia, în încercarea de a dezamorsa conflictele dintre acestea și Bruxelles. Președintele Macron a constatat în Ungaria că situația s-ar putea schimba abia după alegerile generale din aprilie...
14 decembrie, 2021
Autoritatea din domeniul energiei (ANRE) îi trimite la Guvern pe nemulțumiții compensării scumpirilor la energie, sufocată de cererile consumatorilor, producătorilor și ai celorlalți participanți de pe piețele energiei privind reglementarea compensării și plafonării scumpirilor energetice. ANRE a emis...
14 decembrie, 2021
Grupul Bittnet (simbol bursier BNET)  a cumpărat 74% din acțiunile Global Resolution Experts (GRX), specializată în securitatea informațională. GRX va fuziuna cu o altă subsidiară a BNET, iar firma rezultată va fi adusă pe piața AeRO a Bursei....
14 decembrie, 2021
Fostul președinte PNL Ludovic Orban a anunţat marți înfiinţarea noului său partid, o construcţie politică de centru-dreapta. Ludovic Orban va fi urmat în noua formațiune politică de toți cei 16 parlamentari care au demisionat din PNL după ce...
14 decembrie, 2021
Parlamentul a votat marți numirea lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, în funcția de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. Premieră postdecembristă: candidatul a lipsit de la ședința de plen în care a...
14 decembrie, 2021
Autoritatea Națională din domeniul Energiei (ANRE) a continuat campania de sancționare a furnizorilor de energie în contextul liberalizării acestei piețe, după ce pregătirea acestui proces a fost administrată deficitar.   Liberalizarea haotică a pieței electricității a contribuit la...
14 decembrie, 2021
USR va sesiza Comisia Europeană „în legătură cu decizia absurdă a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileț”, a anunțat marți Dan Barna. De asemenea, deputatul USR Iulian Bulai va prezenta cazul...
14 decembrie, 2021
Evoluțiile actual din sfera macroeconomică indică posibilitatea materializării fenomenului stagflației, caracterizat de o creștere a inflației însoțită de o încetinire a economiei sau chiar o recesiune, a avertizat Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului...
14 decembrie, 2021
Parcurile fotovoltaice vor produce cea mai mare parte electricității în România potrivit estimărilor reprezentanţilor acestei industrii. „Potenţialul solar în România este unul dintre cele mai mari din Europa. Este de așteptat ca energia solară să fie cea mai...
14 decembrie, 2021
Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, premierul Nicolae Ciucă l-a numit, la propunerea ministrului Finanțelor, pe Bogdan Lari Mihei la șefia Autorității Vamale Române. Mihei a mai coordonat Direcţiei Generale a Vămilor, când aceasta se afla în...
14 decembrie, 2021
Liderii PSD, PNL și UDMR au convenit luni seară, în ședința coaliției, cum își vor împărți funcțiile de prefect. Potrivit înțelegerii, PSD va numi 20 de prefecți (19 de județe plus prefectul Capitalei), PNL 18 și UDMR 4....
14 decembrie, 2021
Premierul Nicolae Ciucă a cerut Corpului de Control să verifice achiziţia testelor de salivă făcută de ONAC şi IGSU. Decizia apare după ce ministrul Educației a anunțat săptămâna trecută că școlile au rămas fără teste, iar un importator...
14 decembrie, 2021
Producția de autoturisme din România a fost de peste două ori și jumătate mai mare în noiembrie față de octombrie, ajungând la 46.773 unități, din  care Dacia a produs la Mioveni 25.880 unități, iar la Criova Ford a...
14 decembrie, 2021
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a exclus din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, din cauza unor postări pe rețeaua socială Tik Tok. Judecătorul a anunțat că va ataca decizia Consiliului la Înalta Curte de...
14 decembrie, 2021
USR îl cheamă pe Florin Roman în Parlament, la „Ora Guvernului”, pentru a oferi explicații privind scandalul de plagiat în centru căruia se află ministrul Cercetării și Digitalizării. De asemenea, formațiunea cere demisia șefului Autorității Electorale Permanent, Constantin...
13 decembrie, 2021
Comisia Europeană urmează să propună miercuri un sistem de achiziţie în comun al gazelor naturale pentru rezerve strategice pentru statele membre ale Uniunii Europene,, ca replică la creşterea preţurilor la energie. Propunerea a fost trimisă spre consultare ţărilor...
13 decembrie, 2021

Cum și-a împărțit Coaliția prefecții

Liderii PSD, PNL și UDMR au convenit luni seară, în ședința coaliției, cum își vor împărți funcțiile de prefect. Potrivit înțelegerii, PSD va numi 20

Cum și-a împărțit Coaliția prefecții

Liderii PSD, PNL și UDMR au convenit luni seară, în ședința coaliției, cum își vor împărți funcțiile de prefect. Potrivit înțelegerii, PSD va numi 20

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: