15 decembrie, 2021

Persistența blocajelor de pe lanțurile de aprovizionare și manifestarea celui de-al patrulea val al pandemiei de Covid vor întârzia și mai mult revenirea economică a Germaniei, cea mai mare economie din Europa, potrivit celor mai recente proiecții ale Institutului Ifo, citate de Reuters.

În acest context, Institutul Ifo și-a actualizat marți prognozele de creștere pentru anul viitor și se așteaptă ca economia Germaniei să stagneze în primele trei luni din 2022, după ce va înregistrat o scădere în ultimul trimestru din acest an.

Având în vedere și creșterea generalizată a prețurilor, Germania se va confrunta în lunile de iarnă cu o creștere aproape de zero și o inflație neobișnuit de mare, un fenomen descris de economiști drept stagflație.


Pentru întregul an 2022, Ifo și-a redus estimarea de creștere la 3,7% din PIB (față de 5,1% din PIB, prognoza din septembrie), confirmând că a redus și prognoza pentru acest an, la 2,5%. Pe de altă parte, în 2023 institutul se așteaptă ca economia Germaniei să înregistreze un avans de 2,9%, mai mare decât procentul vehiculat anterior, de 1,5%.

”Revenirea puternică prognozată inițial pentru 2022 va fi întinsă în anii următori”, a comentat Timo Wollmershaeuser, economist-șef Ifo.

Perspectivele slabe de creștere sunt împărtășite și de executivul german. Ministerul Economiei nota într-un raport publicat marți că activitatea economică este așteptată să fie ”relativ slabă” în ultimele trei luni din acest an.

Activitatea din servicii va încetini cel mai probabil, pe măsură ce Germania va impune noi restricții pentru prevenirea celui de-al patrulea val. În același timp, blocajele de pe lanțurile de aprovizionare continuă, în special în industria auto, unde producătorii au în continuare probleme în a-și asigura necesarul de semiconductori.


În privința inflației, prognozele oficiale indică un avans al prețurilor de 3,1% în acest an și 3,3% în 2022.

”Creșterea costurilor asociată cu blocajele din zona livrărilor joacă un rol important (în evoluția economică din ultimul trimestru, n.r.). La fel și întârzierea adaptării la creșterea prețurilor energiei și a materiilor prime”, a mai arătat Wollmershaeuser.

Președintele Ifo, Clemens Fuest, a cerut BCE să anunțe încetarea Programului său de achiziții de urgență în caz de pandemie (PEPP).

”Avem semnale foarte puternice de la companii asupra iminenței unor creșteri semnificative ale prețurilor”, a spus Fuest.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: