miercuri

17 iulie, 2024

Stiri

Criza provocată de bacteria E.coli a reuşit să dea peste cap exporturile spaniole în domeniul agricol, iar procesul criminalului de război Ratko Mladici a început la Haga în această săptămână, după extrădarea sa de către un tribunal din...
4 iunie, 2011
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzroiu este noul ministru al Muncii, după ce, potrivit variantei oficiale,  premierul Emil Boc l-a propus, iar preşedintele Traian Băsescu l-a numit pe sociolog la conducerea acestui portofoliu. Sebastian Lăzăroiu preia acest mandat în...
3 iunie, 2011
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a susţinut, vineri, că 10% dintre medicii de famielie din ţară au semnat Contractul-cadru pentru servicile de sănătate decontate de stat încă din prima zi de când a intrat...
3 iunie, 2011
Ratko Mladici apare azi, pentru prima oară, în faţa judecătorilor de la Haga. Fostul şef al sârbilor din Bosnia, generalul Ratko Mladici, a fost internat în spitalul penitenciarului TPI de la Haga, joi, deoarece starea sa de sănătate...
3 iunie, 2011
Ministerul Administraţiei şi Interbelor va începe în aproximativ 30 de zile să disponibilizeze personal, a anunţat joi ministrul Traian Igaş, care anterior menţionase că circa 10.000 de salariaţi din MAI vor părăsi sistemul anul acesta. Ministrul susţine că...
2 iunie, 2011
Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cei care comercializează produse etnobotanice cu efect psihotrop pot fi pedepsiţi cu până la 20 de ani de închisoare, dacă produsele vândute de ei cauzează moartea unui consumator....
2 iunie, 2011
Executivul a adoptat, miercuri, proiectul de legii asistenţei sociale, care vizează scăderea numărului de persoane asistate social, prin comasarea şi eliminarea unor ajutoare sociale şi înăsprirea condiţiilor de acordare. Potrivit noii legi-cadru a asistenţei sociale, care ar urma...
2 iunie, 2011
Guvernul a decis, miercuri, înfiinţarea unui departament în cadrul Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală pentru controlul averilor mari, însă disponibilizează 1.200 de angajaţi ai ANAF. Direcţia de verificări fiscale va fi specializată în controlul veniturilor realizate de către...
2 iunie, 2011
Şefii asociaţiilor medicilor de familie susţin că membrii acestora refuză să semneze Contractul-cadru cu statul, privind decontrarea serviciilor de sănătate, chiar dacă ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a susţinut că prin noul document li s-au oferit doctorilor facilităţi în...
1 iunie, 2011
Ministerul Sănătăţii a anunţat că va semna Contractul-cadru pe anul 2011 privind serviciile de sănătate, dar internările în spitalele publice, de la 1 iunie, vor fi făcute tot pe baza vechilor norme de aplicare a documentului, din anul...
1 iunie, 2011
Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, potrivit unei legi adoptate, marţi, de Camera deputaţilor, ca for decizional. Numai în situaţia de balotaj se poate organiza un al doilea tur de scrutin, pentru departajarea primilor doi...
31 mai, 2011
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkár Füzes, a fost invitat, marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). În cadrul întâlnirii, partea română şi-a exprimat preocuparea faţă de găzduirea aşa-zisei ”Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc” în ”Casa Regiunilor Maghiare” de la...
31 mai, 2011
Coaliţia lui Berlusconi pierde primăriile din Milano şi Napoli. Coaliţia de centru dreapta, aflată la putere, a pierdut alegerile locale de luni, potrivit sondajelor de opinie realizate la ieşirea de la urne. Scrutinul a fost perceput ca un...
31 mai, 2011
Premierul Emil Boc a speră ca Italia să ridice restricţiile de pe piaţa muncii faţă de lucrătorii români, iar omologul săi italian i-a mulţumit pentru oferta de a primi în România o parte din refugiaţii nord-africani ajunşi în...
30 mai, 2011
Şerban Rădulescu, senator PDL, a demisionat luni din partid, coaliţia rămânând astfel în minoritate în camera superioară. Rădulescu spune că încă nu a optat pentru un alt partid şi că va fi, în continuare, independent, însă nu exclude...
30 mai, 2011
Coaliţia de guvernare a mandatat, luni, Guvernul să extindă aplicarea taxei auto şi la maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cărora nu li se aplică în prezent această taxă. Decizia urmăreşte conformarea legislaţiei intrene cu...
30 mai, 2011
La Deauville, în Franţa, liderii mondiali din grupul G8 al ţărilor industrializate au promis sprijin financiar pentru noile democraţii din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Comunicatul final al reuniunii precizează că reformele în curs de aplicare în...
30 mai, 2011

Spania cere compensaţii pentru acuzaţiile din scandalul E.coli * Ratko Mladici apare azi, pentru prima oară, în faţa judecătorilor de la Haga * SUA cer preşedintelui yemenit să demisioneze din funcţie * Mitt Romney intră în cursa pentru prezidenţialele din SUA * Hillary Clinton îl acuză pe liderul sirian de reprimarea violentă a revoltelor populare

Ratko Mladici apare azi, pentru prima oară, în faţa judecătorilor de la Haga. Fostul şef al sârbilor din Bosnia, generalul Ratko Mladici, a fost internat

Războiul global contra drogurilor a eşuat * Germania: UE şi FMI vor acorda Greciei o nouă tranşă din împrumut * ONU acuză ambele părţi din conflictul libian de crime de război * Premierul japonez Naoto Kan refuză să demisioneze * Rusia şi NATO vor participa, în premieră, la un exerciţiu militar aerian comun * Atac cibernetic din China asupra unor utilizatori Google din întreaga lume * Victimele preoţilor pedofili dau în judecată Vaticanul * Protestatarii nu mai pot rămâne în piaţa centrală din Madrid

Germania: UE şi FMI vor acorda Greciei o nouă tranşă din împrumut. Martin Kotthous, expert în Ministerul german de finanţe, a subliniat că împrumutul extern

Iranienii au ţinut în aer, două ore, avionul Angelei Merkel * Ratko Mladici a fost extrădat la Haga * Suspectul principal în cazul uciderii jurnalistei Anna Politkovskaya, arestat * Hamid Karzai avertizează NATO în privinţa uciderii civililor * Criterii dure pentru acordarea permiselor de muncă străinilor, în Franţa * Organizatorul atacurilor din 11 septembrie va fi judecat la Guantanamo * Protestatarii spanioli decid azi dacă mai rămîn în piaţa centrală din Madrid

Ratko Mladici a fost extrădat la Haga. Fostul şef al armatei sârbilor bosniaci a fost transportat, marţi, cu avionul, în Olanda, unde va fi judecat

Comisia Europeană avertizează că Grecia şi-ar putea pierde suveranitatea naţională * Coaliţia lui Berlusconi pierde primăriile din Milano şi Napoli * Ratko Mladici ar putea fi extrădat la Haga în trei zile, spun oficialii sârbi * Japonezii – bunăstare contra centrale nucleare * Regele suedez, acuzat că frecventează cluburi de striptease

Coaliţia lui Berlusconi pierde primăriile din Milano şi Napoli. Coaliţia de centru dreapta, aflată la putere, a pierdut alegerile locale de luni, potrivit sondajelor de

Ratko Mladici face apel contra deciziei de extrădare la Haga * Germania va închide toate centralele nucleare în 2022 * Noi victime în Siria, în încercarea de a reprima protestele din ţară * Un secretar de stat francez a demisionat după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală * Obama promite ajutor sinistraţilor din Joplin, oraşul afectat de tornadă * Avocaţii îşi oferă serviciile pentru apărarea lui Gaddafi * Trei sferturi dintre maltezi au votat “pentru” legalizarea divorţurilor

Ratko Mladici face apel contra deciziei de extrădare la Haga. Fostul şef al sârbilor din Bosnia va denunţa hotărârea tribunalului din Belgrad, susţinând că este

G 8. Un summit pentru revoluţiile arabe

La Deauville, în Franţa, liderii mondiali din grupul G8 al ţărilor industrializate au promis sprijin financiar pentru noile democraţii din Orientul Mijlociu şi Africa de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: