joi

15 august, 2024

31 mai, 2011

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, potrivit unei legi adoptate, marţi, de Camera deputaţilor, ca for decizional.

Numai în situaţia de balotaj se poate organiza un al doilea tur de scrutin, pentru departajarea primilor doi candidaţi, se arată în legea adoptată cu 174 de voturi favorabile, 110 împotrivă şi trei abţineri.

Opoziţia a criticat vehement proiectul de lege iniţiat de parlamentari ai PDL, dar şi ai PSD şi PNL.


”Acest proiect este o eroare, reprezintă încă o îndepărtare de la valorile democratice şi o delegitimare a celor aleşi pentru funcţiile de primar”, a spus deputatul liberal Victor Paul Dobre, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În schimb, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a apărat proiectul iniţiat de Putere şi Opoziţie: ”PDL susţine proiectul de lege. Mi se pare inechitabil ca primarii să fie aleşi în două tururi”.

El a motivat prin faptul că ar fi necesare alegeri în oglindă şi pentru primari, şi pentru preşedinţii de consilii judeţene, care sunt aleşi dintr-un singur tur de scrutin şi în prezent.

În luna aprilie, iniţiativa legislativă transpartinică fusese respinsă de Senat, ca primă cameră sesizată, însă votul deputaţilor este decizional.


Într-un ounct de vedere semnat de premierul Emil Boc, Guvernul susţine iniţiativa legislativă de alegere a primarilor fără ca aceştia să obţină cel puţin jumătate dintre voturile exprimate.

Executivul a avut, însă, şi observaţii, considerând că eliminarea celui de-al doilea tur de strutin trebuia prevăzută şi pentru cazurile când unul dintre candidaţii aflaţi în sitauşaie de balotaj moare, renunţă la candidatură sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales.

În total, pe lista iniţiatorilor figurează 61 de parlamentari, cei mai mulţi, 38, fiind de la PDL, printre care şi un ministru, Gheorghe Ialomiţianum de la Finanţe. De la Putere, iniţiativa a mai fost semnată de doi deputaţi ai minorităţilor naţionale şi de doi independenţi.

Eliminarea turului doi de scrutin la alegerea pimarilor a fost iniţiată însă şi de parlamentari ai Opoziţiei – 18 de la PSD, unul de la PNL şi unul de la PC.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: