vineri

3 mai, 2024

30 mai, 2011

Coaliţia de guvernare a mandatat, luni, Guvernul să extindă aplicarea taxei auto şi la maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cărora nu li se aplică în prezent această taxă.

Decizia urmăreşte conformarea legislaţiei intrene cu o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că taxa auto este discriminatorie, pentru că nu se aplică tuturor maşinilor.

”Săptămâna viitoare vom finaliza ordonanţa sau legea privind modificarea unor prevederi din ordonanţă care se referă strict la decizia Curţii Europene. Decizia, vă repet, se referă la acele maşini care au fost înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, deci probabil acele maşini la prima vânzare vor trebui să plătească taxa de primă înmatriculare”, a explicat ministrul mediului, Laszlo Borbely, săptămâna trecută.


De asemenea, Borbely mai ceruse Guvernului să reducă taxa auto cu 20-30%, însă coaliţia de guvernare a lăsat la latitudinea grupului interministerial privind taxa auto să stabilească procentul cu care se va micşora.

”Ca principiu, coaliţia este de acord cu reducerea taxei auto, dar rămâne la latitudinea Guvernului să stabilească procentul cu care se va reduce taxa auto”, au menţionat surse participante la şedinţa de luni a coaliţie.

Potrivit unei declaraţii a ministrului Laszlo Borbely din această lună, anul trecut s-au încasat, din taxa auto, în medie, circa 60 de milioane de lei noi pe lună.


Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: