India va deveni cea mai populată țară din lume în aprilie 2023: Implicații la nivel global
India ar putea devansa China, devenind cea mai populată țară din lume în primăvara acestui an, potrivit unor prognoze ale Națiunilor Unite, citate de BBC.

Populația rezidentă a României a scăzut la 19.053.815 locuitori, potrivit primelor date privizorii ale Recensământului 2021, realizat de INS. Față de Recensământul anterior, realizat în
Serbia și-a plasat armata în alertă de luptă și și-a sporit prezența armată la granița cu Kosovo în ultimele zile, după rapoarte contradictorii despre un
România poate evita intrarea în recesiune în 2023, dar creșterea PIB va fi mult mai mică – probabil între 1,5-2,5%, a declarat președintele Consiliului Fiscal,
Companiile de stat care au înregistrat pierderi an de an vor fi strict supravegheate începând din 2023 de către noua Agenție pentru Monitorizarea și Evaluarea
Învăluită în secret până în ultimul minut, vizita istorică pe care Volodimir Zelenski a făcut-o Washington în cea de-a 300-a zi de război din țara
Cele mai urâte surprize se produc adesea atunci când ceva ce este considerat de la sine înțeles este, dintr-o dată, pus sub semnul întrebării, fie
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României. Acesta prevede înfiinţarea Sistemului Naţional de
Vizita de miercuri a președintelui Volodimir Zelenski la Casa Albă întărește rolul simbolic al Americii de arsenal al democrației în războiul pentru supraviețuirea Ucrainei. Simbolistica
Președintele Vladimir Putin a promis că Rusia își va îndeplini toate obiectivele în „campania sa militară” din Ucraina, în cadrul unei întâlniri cu oficiali din
Baltic Pipe, care a început să pompeze gaz norvegian în Polonia prin Danemarca în octombrie, este punctul culminant al unei idei aproape la fel de
În ciuda creșterii puternice a marjelor, mai mult de jumătate dintre băncile din întreaga lume continuă să aibă probleme de profitabilitate și o rentabilitate care
Liderii europeni întruniți la summitul de joi, 15 decembrie, au cerut Comisiei Europene propuneri până în ianuarie pentru „mobilizarea instrumentelor naționale și europene relevante și
Embargoul pentru țițeiul rusesc în UE și plafonarea prețului petrolului rusesc transportat pe mare și va aduce schimbări majore în întreaga lume atât sub aspectul
Premierul Nicolae Ciucă se află joi în Franţa, în cadrul unei vizite de lucru ce are ca moment principal depunerea Memorandumul iniţial privind aderarea la
Guvernul german a scos din buzunare aproape jumătate de trilion (circa 500 mld.) de euro pentru atenuarea crizei energetice și salvarea sistemului său energetic, în
Singura creștere a producției de electricitate a fost cea a parcurilor eoliene și solare, pe primele 10 luni din 2022, atât față de aceeași perioadă
Economia Europei Centrale și de Est (ECE) ar urma să decelereze semnificativ în 2023, la doar 0,4% din PIB, după un avans de circa 4,1%
Producţia industrială în primele zece luni ale acestui an a fost mai mică atât ca serie brută, cu 0,9%, cât şi ca serie ajustată în
Un procent de 66,6% din angajații din România, respectiv 3,38 milioane de persoane, câștigau, la nivel lunii octombrie, sub medie pe economie, de circa 4.008