12 mai, 2024

Într-o analiză făcută de Reuters privind situația economiei ucrainene la peste doi ani de la invadarea țării de către armata rusă, se arată că schimbările structurale sunt profunde și cel mai probabil ireversibile. Acum în al treilea an de la izbucnirea războiului, se exemplifică migrația afacerilor în interiorul Ucrainei prin cazul arhitectului Oleh Drozdov, care la doar câteva zile de la invazia rusească a luat hotărârea de a se muta, cu tot cu afacerea sa din orașul asediat Harkov din estul Ucrainei la peste 1.000 spre vest, departe de linia frontului.

El spune că businessul său poate să revină în sfârșit pe creștere, pe măsură ce afaceri asemănătoare se adaptează vremurilor de război și caută oportunități în timpul unor provocări teribile. „Furtuna s-a terminat. Sunt multe găuri în barca noastră, dar mergem înainte”, spune Drozdov stând în biroul său dintr-o clădire istorică din centrul orașului Lviv, un oraș de aproximativ 700.000 de locuitori, aproape de granița poloneză.

În anumite privințe, Drozdov & Partners este bine plasat pe piață pentru a se adapta la șocul războiului. Este o firmă mică de arhitectură și, într-o țară în care milioane de oameni și mii de companii sunt strămutate, cererea pentru clădiri și renovare este mare.


„Unele oportunități noi au început încet, încet să apară”, a spus Drozdov. „Există investiții în această parte a țării pe măsură ce afacerile și oamenii se mută încoace”.

Firma sa se numără printre cele 19.000 de companii care s-au înregistrat în noi locații din Ucraina de la începutul războiului, potrivit Opendatabot, care furnizează date din registrele oficiale, într-o migrație în masă a afacerilor de la est la vest și care s-ar putea să nu mai fie inversată niciodată.

„Datorită adaptabilității întreprinderilor, sprijinului partenerilor și programelor guvernamentale, Ucraina capătă din ce în ce mai mult caracteristicile unei economii de război”, a declarat prim-viceprim-ministrul Iulia Svyrydenko pentru Reuters.

„Dacă comparăm structura economiei din 2023 cu cea din 2021, de dinainte de război, vedem clar această transformare. Economia ucraineană dă dovadă de rezistență și adaptabilitate… demonstrându-și capacitatea de a trece prin vremuri dificile”.

Regiunile din vest, refugiu pentru afaceri


În estul Ucrainei, unde luptele au avut loc în timpul ofensivelor și contraofensivelor, orașe și sate zac în ruine. Harkivul este puternic bombardat.

Un studiu al Băncii Mondiale, al Națiunilor Unite, al Comisiei Europene și al guvernului ucrainean publicat în februarie a estimat costul total al reconstrucției economiei ucrainene la 486 de miliarde de dolari, o cifră care continuă să crească pe măsură ce se produc mai multe daune.

Viktor Mykyta, guvernatorul regional din Transcarpatia, care se învecinează cu Polonia, Slovacia, Ungaria și România, a descris apariția un val de noi afaceri, de la producția de sare la mobilier și textile.

Înainte de război, economia regiunii muntoase se baza în mare măsură pe turism și pe remitențele trimise acasă de ucrainenii care lucrau în străinătate.

„Când a izbucnit războiul, s-au mutat multe afaceri, s-au creat locuri de muncă, bugetul local a început să fie mai mare”, a spus Mykyta.

Oficialii din regiunea Lviv raportează o tendință similară, firmele de logistică, energie, construcții și IT fiind  printre cele care își transferă operațiunile în zonă.

Dintre puținele investiții străine anunțate în timpul războiului, cele mai multe sunt în regiunile centrale și de vest – în parte pentru că vor beneficia cel mai mult dacă Ucraina va reuși să-și atingă obiectivul de a adera la Uniunea Europeană, consideră analiștii.

Proiectele includ intenția Turkish Onur Group de a investi 50 de milioane de dolari într-o mină de grafit în regiunea de vest Hmelnytskyi și alte 150 de milioane de dolari în surse regenerabile în Transcarpatia.

Companoa Bayer din Germania a anunțat că va investi 60 de milioane de euro în unitatea de producție de semințe de porumb în regiunea din centru Jitomir, în timp ce grupul irlandez Kingspan a anunțat o investiție de 280 de milioane de dolari într-o instalație din regiunea Lviv.

Revenind la Harkov, al doilea oraș al Ucrainei, realitatea este foarte diferită. Oleh Synehubov, guvernatorul regiunii, a declarat că 70% dintre întreprinderile mari au fost distruse sau relocate sau și-au suspendat operațiunile.

„Bugetele noastre regionale și ale orașului au scăzut cu 40%”, a declarat el pentru Reuters.

Datele Băncii Mondiale arată că întreprinderile din estul Ucrainei au înregistrat o scădere de 70% a vânzărilor până la finele anului 2023, iar cele din sudul țării o scădere de 63%. În comparație, vânzările companiilor din vest au scăzut cu doar 39%.

Penurie de forță de muncă

Datele oficiale despre impactul războiului asupra diferitelor sectoare nu sunt foarte exacte, iar tendințele recente s-ar putea schimba dacă vor exista schimbări dramatice pe câmpul de luptă. Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice reprezintă, de asemenea, o provocare majoră pentru multe firme.

După ce economia s-a prăbușit cu o treime în 2022, a revenit pe creștere cu 5,3% în 2023, iar guvernul prognozează o creștere de 4,6% în acest an. Industria siderurgică, cândva principalul exportator al Ucrainei, s-a contractat cu aproximativ 80% în 2022 și a crescut cu doar 8% în 2023.

Ministerul Economiei a spus că până acum, în 2024, cel mai rapid ritm de creștere a fost în construcții, procesare, transport și retail.

Industria de apărare s-a extins, de asemenea, semnificativ. Potrivit Ministerului Industriilor Strategice din Ucraina, numărul producătorilor din industria de apărare s-a dublat din februarie 2022.

Pe măsură ce unele sectoare s-au extins, locurile de muncă vacante au crescut cel mai rapid în vestul țării, potrivit Work.ua, un portal de locuri de muncă care a raportat un număr record de locuri de muncă vacante în timpul războiului în aprilie.

Locurile vacante au crescut cu 55% în Transcarpatia la sfârșitul lunii februarie, comparativ cu nivelurile de dinainte de război, în timp ce regiunea Lviv avea aproximativ 8.500 de locuri vacante la începutul lunii martie, în creștere cu 23% față de înainte de invazie.

Un sondaj recent al Asociației Europene de Afaceri, unul dintre principalele grupuri de afaceri din Ucraina, a arătat că aproximativ 74% dintre companii suferă din lipsa de mână de lucru – rezultat a fugi a milioane de oameni în străinătate și a sutelor de mii de bărbați care sunt înrolați în armată.

Drozdov s-a chinuit să angajeze suficient personal la firma sa și să ocupe posturile vacante la o școală de arhitectură pe care o conduce și el.

Conștient de sarcina pe termen lung de a reconstrui țara, Drozdov lansează un program de masterat pentru tinerii arhitecți, cu accent pe reconstrucția estului distrus. Speră să se întoarcă într-o zi la Harkov.

„Când va exista o oportunitate ne vom întoarce acolo fizic. Va fi un proces treptat”.

(Citiți și: ”FMI despre Ucraina: Economia poate scădea cu 35% – eforturile de menținere a finanțelor sunt „remarcabile””)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: