Proporția tinerilor angajați care locuiesc împreună cu părinții a crescut, la nivelul UE, de la 24% în 2017, la 27% în 2022.
Creșteri semnificative au avut loc în această perioadă în Portugalia, unde ponderea acestor tineri cu vârste între 25 și 34 de ani a ajuns la 52%, în Spania (42%) și în Croația (65%).
Acest fel de evoluții s-au remarcat și în crizele anterioare, de exemplu în timpul celei izbucnite în 2008, și sunt urmate de o scădere în anii redresării economice.
Efectele crizei vin pe diferențele culturale, care sunt definitorii pentru explicarea variațiilor uriașe dintre țări
Analiza datelor transnaționale evidențiază diferențe culturale semnificative în ceea ce privește momentul mutării din casa părintească.
La acestea, în anii de criză, indicatorul este influențat de gradul în care o țară este lovită de efectele sau manifestările crizei, inflație și scăderea puterii de cumpărare, în prezent, șomaj în timpul fostei recesiuni.
Cercetările anterioare ce au folosit aceeași metodologie au constatat primordialitatea diferențelor culturale în explicarea variațiilor transnaționale: în țările nordice și în Europa Centrală, sistemele familiale sunt mai individualizate, în timp ce în majoritatea țărilor din sudul Europei țările din sudul Europei, familia are prioritate, legăturile intergeneraționale sunt puternice și adesea mai multe multe generații trăiesc sub același acoperiș, ceea ce creează o perspectivă diferită asupra ideii de părăsire a casei părintești, notează autorii studiului Eurofound, agenție UE.
Legături puternice intergeneraționale se întâlnesc preponderent în statele din sudul Europei și țările din fostul bloc comunist, inclusiv în România, țara noastră remarcându-se ca țara cu cele mai multe gospodării în care trăiesc trei generații, cei mai tineri având rolul de îngrijitori ai celor în vârstă.
În general, țările nordice – Suedia, Danemarca și Finlanda – sunt statele cu cea mai mică prevalență a tinerilor care locuiesc cu părinții lor (31%, 35% și, respectiv, 43%, din tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani locuiesc cu părinții lor, potrivit conform datelor EU-SILC).
În schimb, în statele membre din sudul UE, majoritatea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani locuiesc în casa părintească.
(Citește și: 26 de ani, vârsta la care părăsesc tinerii europeni casa părintească. Diferență de 10 ani între Sud și Nord)
Diferențe și în funcție de tipul de localitate
În medie, în întreaga UE, 75% dintre cei cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani locuiesc cu părinții lor, dar acest procent variază de la 67% în zonele dens populate și 82% în zonele cu populație redusă.
Deosebirile provin probabil dintre veniturile și puterea de cumpărare, în marele urban existând, de exemplu, joburi mult mai bine plătite.
Planurile de a se muta, amânate
Călătoria către vârsta adultă este caracterizată de o serie de etape de dezvoltare, printre care se numără atingerea autonomia financiară și traiul independent de părinți. Atingerea acestor repere poate oferi un sentiment de de încredere în sine și de dezvoltare personală, contribuind astfel la bunăstarea generală a individului și satisfacția față de viață.
În cazul în care aceste obiective nu se produc la vârsta dorită, și când motivele financiare sunt puternice, tinerii își pot pierde încrederea de sine și resimți sentimente de ratare.
În cazul celor care au părăsit locuința părinților, dar au fost nevoiți să revină pentru că nu reușeau să se descurce cu toate cheltuielile obligatorii, situația este chiar mai apăsătoare.
Atunci când tinerii adulți sunt nevoiți să se întoarcă în casa părintească, ei pot avea sentimentul că procesul parcurs spre statutul de adult deplin independent a fost întrerupt temporar, afectându-le sentimentul de independență și satisfacția față de viață, menționează analiza.
Constatările evidențiază semnificația pe care o au aspectele economice, cum ar fi stabilitatea locului de muncă și veniturile, în modelarea acestor decizii.
Tinerii își fac într-adevăr planuri de a se muta în propria casă, să închirieze sau să-și cumpere o locuință. Distanța dintre situația ideală și posibilitățile reale este însă mai mare decât cea observată în cazul răspunsurilor la întrebările legate de ocuparea forței de muncă.
Ponderea persoanelor care intenționează schimbarea situației locative în cursul anului următor este în mod constant mai redusă decât a celor cu planuri pe termen lung. Acest lucru ar putea indica faptul că pandemia i-a făcut pe tineri să amâne planurile legate de locuință.
Pe măsură ce acești tineri care doresc, dar nu au posibilitatea de a-și schimba situația locativă, își prelungesc șederea în locuința părinților se observă că procentele celor care-și propun să s emute într-o perioadă scurtă de timp scad, ceea ce ar putea semnala deteriorarea percepției tinerilor cu privire la perspectivele financiare și de ocupare.
Planurile acestor tineri sunt puternic afectate de criză, evident: obiectivele de a cumpăra o locuință par să fi fost amânate cu o perioadă de trei ani de către 29% din respondenți, iar ponderea celor care plănuiesc să facă mișcarea în termen de un an a scăzut la numai 16%, în perioada 2017 – 2022.
Este de așteptat ca în anii următori să constatăm o inversare a trendului de până în pandemie în ceea ce privește vârsta la care tinerii părăsesc locuința părinților, care era în scădere.
(Citește și: ”Vârsta medie la care tinerii români se mută din casa părinților continuă să scadă. Evoluția în ultimul deceniu”)
****
