duminică

14 iulie, 2024

27 mai, 2024

Ritmul cu care se împrumută administrația publică s-a accelerat în ultimele luni. Astfel, creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna aprilie 2024 de 4,2% față de luna precedentă, până la 225,74 miliarde lei, a comunicat luni BNR.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, aceasta s-a majorat cu 26,2% (19,1% în termeni reali).

Creditul guvernamental îl include pe cel acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 51,6 mld. lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute de instituțiile de credit, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 174,12 mld. lei (solduri la 30 Aprilie 2024).

Sursa: BNR


Populația și societățile comerciale și-au crescut într-un ritm mai lent soldul creditelor contractate în raport cu instituțiile publice.

Astfel, soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% față de martie 2024 (0,8% în termeni reali), până la nivelul de 391,45 mld lei.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4% (1,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 5,8% (-0,1% în termeni reali), pe seama majorării cu 7,3% a componentei în lei (1,3% în termeni reali) și cu 2,8% a componentei în valută exprimată în lei (1,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creștere anuală de peste 10% a numerarului aflat în circulație


Cea mai mare creștere în aprilie 2024, față de aprilie 2023, în cadrul masei monetare au avut-o depozitele cu durate inițială de până la doi ani (18,1%), umate de numerarul aflat în circulație (10,1%)

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2024 un sold de 689,4 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 1,4% (1,3% în termini reali) faţă de luna martie 2024, iar în raport cu aprilie 2023 s-a majorat cu 11,4% (5,2% în termeni reali).

Depozitele rezidenților au crescut cu 10% în termeni reali

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 589 925,0 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9 la sută (5,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,6 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,2 la sută față de luna martie 2024, până la 416 239,5 milioane lei. Comparativ cu luna aprilie 2023, acestea s-au majorat cu 16,4 la sută (9,9 la sută în termeni reali).

(Citiți și: ”Minuta BNR: Inflația va scădea mult mai lent și nu coboară sub 5% decât anul viitor, crește aportul negativ al exporturilor la PIB”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: