Factura de stânga a guvernării de dreapta. Teoria bidoanelor: ale lui Vântu şi ale statului
octombrie 19, 2011
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Un autentic stat asistenţial intervine cu bani şi politici publice în câteva puncte cheie ale societăţii – nu hrăneşte, nu îmbracă, nu plăteşte facturi.
România riscă o creştere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul
Nici n-ar fi avut cine să vorbească. PNL tocmai fusese la guvernare, PSD era prea aproape de guvernarea Năstase ca să aducă vorba, iar PDL îi trăgea tare cu „Răzgândeanu” şi abia aştepta să confişte „instalaţia” cu know-how cu tot.
Dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii şi la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.
Cu câtă uşurinţă sunt compromise politicile aşa zis „de dreapta” prin abuziva invocare a ideologiei, atunci când guvernul nu are soluţii pentru politici coerente.
Aşa cum arată acum, ea va produce doar nişte lipitori de afişe (pe garduri sau pe net) şi expunerea unor dealeri de idei care vor gira o clasă politică „nouă”, dar clonată după cea actuală. Generaţia de politicieni care va prelungi – cu ochii închişi şi punga deschisă – contractele copiilor „băieţilor deştepţi
În faţa politicii – a ideologiei practice, adică – e mult mai simplu să forţezi realitatea (pardon: prezentarea faptelor din realitate) să încapă într-o ideologie, decât să judeci aceste fapte în numele bunului simţ, al bunei credinţe, al efortului continuu de a le înţelege dincolo de stereotipiile ideologice.
Încercaţi să vi-i închipuiţi, prin comparaţie, evaluându-şi „costurile electorale” în locul lui Thatcher în timpl grevei de un an a minerilor din 1984-1985; sau în locul lui Kohl – punând pe umerii germanilor din Vest costisitoarea reconstrucţie a Estului – ca să vorbim doar de-o mare problemă şi de un mare proiect.
Nici contrariaţi, nici înduioşaţi: miza reformei în Sănătate este cine fură banii de medicamente. Partidul care pune ministrul, sau partidul care pune pe şeful Casei?
Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia.
Există o mică mitologie pentru care curând o să ne vină nota de plată. Micile deconturi au apărut, dar o să le pomenim mai jos.
Hai acum să nu mai facem mişto de „loaze” şi de şcolari „furăcioşi” şi depăşiţi de vremea lor, şi să aducem problema între adulţii responsabili.
În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.
Intenţia anunţată săptămâna trecută de preşedinte de a cere ca revizuirea Constituţiei să stipuleze şi acest lucru care, la prima vedere, pare de la sine înţeles, are o bătaie mult mai lungă decât un simplu populism cu care Băsescu inaugurează vacanţa.
Omul a tras, aşa cum obişnuieşte, de la şold. Nu cuvântul „trădare” e cheia reacţiei sale, ci „averile” (pe care le dăm unora înapoi, nu-i aşa?), „slugă a ruşilor” şi „interesul naţional”.
În urmă cu 10 ani, publicam în acelaşi ziar schema neverosimilă a acestei căi rudimentare de-a scoate peste graniţă datoriile către stat ale unei firme. Nu lipseau numele generalilor de poliţie pe care am încercat să-i implic atunci în această investigaţie pe care, până la urmă, mă hotărâsem să o scriu ca pe o poveste.
Dacă cineva ar face un studiu cinstit în multe sate din HarCov, ar constata că electoratul UDMR e la fel de rupt de România înconjurătoare ca vechiul electorat al PDSR-ului dintr-un cătun fără asfalt şi electricitate din Botoşani. Paradoxal, tocmai de aici, de unde sfârşeşte responsabilitatea UDMR, începe şi dreptatea lui.
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea
Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.
Un autentic stat asistenţial intervine cu bani şi politici publice în câteva puncte cheie ale societăţii – nu hrăneşte, nu îmbracă, nu plăteşte facturi.
România riscă o creştere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul
Nici n-ar fi avut cine să vorbească. PNL tocmai fusese la guvernare, PSD era prea aproape de guvernarea Năstase ca să aducă vorba, iar PDL îi trăgea tare cu „Răzgândeanu” şi abia aştepta să confişte „instalaţia” cu know-how cu tot.
Dincolo de orice ideologie, trebuie stabilit care sunt esenţa şi finalitatea legii şi la ce folosim „Sănătatea”. Care e nu doar o marfă, ci şi o resursă naţională.
Cu câtă uşurinţă sunt compromise politicile aşa zis „de dreapta” prin abuziva invocare a ideologiei, atunci când guvernul nu are soluţii pentru politici coerente.
Aşa cum arată acum, ea va produce doar nişte lipitori de afişe (pe garduri sau pe net) şi expunerea unor dealeri de idei care vor gira o clasă politică „nouă”, dar clonată după cea actuală. Generaţia de politicieni care va prelungi – cu ochii închişi şi punga deschisă – contractele copiilor „băieţilor deştepţi
În faţa politicii – a ideologiei practice, adică – e mult mai simplu să forţezi realitatea (pardon: prezentarea faptelor din realitate) să încapă într-o ideologie, decât să judeci aceste fapte în numele bunului simţ, al bunei credinţe, al efortului continuu de a le înţelege dincolo de stereotipiile ideologice.
Încercaţi să vi-i închipuiţi, prin comparaţie, evaluându-şi „costurile electorale” în locul lui Thatcher în timpl grevei de un an a minerilor din 1984-1985; sau în locul lui Kohl – punând pe umerii germanilor din Vest costisitoarea reconstrucţie a Estului – ca să vorbim doar de-o mare problemă şi de un mare proiect.
Nici contrariaţi, nici înduioşaţi: miza reformei în Sănătate este cine fură banii de medicamente. Partidul care pune ministrul, sau partidul care pune pe şeful Casei?
Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia.
Există o mică mitologie pentru care curând o să ne vină nota de plată. Micile deconturi au apărut, dar o să le pomenim mai jos.
Hai acum să nu mai facem mişto de „loaze” şi de şcolari „furăcioşi” şi depăşiţi de vremea lor, şi să aducem problema între adulţii responsabili.
În cazul unui eşec al celor doi, vor avea o problemă şi partidele în numele cărora ei dansează pe masă. Asta petru că strategia de luptă politică aleasă (şi asta ar fi a patra eroare) e una sinucigaşă.
Intenţia anunţată săptămâna trecută de preşedinte de a cere ca revizuirea Constituţiei să stipuleze şi acest lucru care, la prima vedere, pare de la sine înţeles, are o bătaie mult mai lungă decât un simplu populism cu care Băsescu inaugurează vacanţa.
Omul a tras, aşa cum obişnuieşte, de la şold. Nu cuvântul „trădare” e cheia reacţiei sale, ci „averile” (pe care le dăm unora înapoi, nu-i aşa?), „slugă a ruşilor” şi „interesul naţional”.
În urmă cu 10 ani, publicam în acelaşi ziar schema neverosimilă a acestei căi rudimentare de-a scoate peste graniţă datoriile către stat ale unei firme. Nu lipseau numele generalilor de poliţie pe care am încercat să-i implic atunci în această investigaţie pe care, până la urmă, mă hotărâsem să o scriu ca pe o poveste.
Dacă cineva ar face un studiu cinstit în multe sate din HarCov, ar constata că electoratul UDMR e la fel de rupt de România înconjurătoare ca vechiul electorat al PDSR-ului dintr-un cătun fără asfalt şi electricitate din Botoşani. Paradoxal, tocmai de aici, de unde sfârşeşte responsabilitatea UDMR, începe şi dreptatea lui.
Abia atare „aventuri” ar fi raţiunea pentru care Băsescu să-şi justifice în modul cel mai practic posibil cel de-al doilea mandat.
Ştii, iubite cititor, de ce să nu ai mari aşteptări de la reorganizarea administrativă a României? Dar de ce să nu te bizui pe modificarea
