marți

26 martie, 2024

29 aprilie, 2011

Biserica Catolică îl va beatifica duminică, 1 mai, pe Papa Ioan Paul al II-lea. La moartea sa, în urmă cu fix şase ani, în aprilie 2005,  scriam în Cotidianul editorialul ziarului pe acel eveniment, sub titlul „Cel mai lucid dintre pământeni”. Public mai jos textul de atunci – nu simt nevoia să adaug nimic:

„Cel mai lucid dintre pământeni

A luptat cu indirjire sa reconcilieze cu Dumnezeu o lume in care granita dintre bine si rau devenise tot mai nesigura.


Putini au fost cei care, pina la el, au stiut ca se poate muri nu doar de foame, de suferinta si de lipsuri, ci si de traiul fara griji. Si mai putini au fost cei care au infruntat cu luciditate aceasta primejdie, riscind – da, asta a fost mereu conjunctura – sa-si piarda sprijinul celor mai apropiati colaboratori. Intre acestia, a fost singurul care, prin pulberea imperiilor care se prabuseau in jur si disputele singeroase pentru configurarea unei noi ordini mondiale, s-a straduit sa adune lumea in jurul unui mesaj riscant si idealist: miza pe deschidere si pe pace. A gasit, a sustinut si, pina la un punct, a impus aceasta solutie.

Poate ca lumea nu este astazi mai lucida decit in momentul in care a preluat-o; dar, cu siguranta, este mai convinsa ca salvarea e totusi posibila si ca, intr-o societate anesteziata de consumism si de relativizarea moralei, Dumnezeu are totusi loc. Si ca, intr-o umanitate innebunita de concurenta, singura alternativa este colaborarea. Si alte lucruri simple, foarte simple – dar tocmai de aceea mai greu de inteles si aplicat: ca oamenii trebuie sa parieze pe lucrurile care-i aseamana, nu pe cele care-i deosebesc; ca trecutul ne apartine, chiar daca ne este sau nu favorabil; si ca umanitatea are totusi un sens, indiferent cit de zbuciumata este istoria oamenilor.
A privit nu doar inainte, spre dezideratul care-l anima, ci si in urma, spre cei pe care trebuia sa-i astepte si sa-i convinga sa-l urmeze. A reusit paradoxul de a schimba totul, fara sa faca nici o concesie in privinta moralei traditionale.

Pe plan religios, a readus Biserica cu picioarele pe pamint, orientind-o spre nelinistile noi si reale ale omului, dupa principiul ca la Dumnezeu se poate ajunge in primul rind prin ceilalti oameni.
Pe plan ecumenic, a avut curajul de-a forţa barierele dintre religii, convins ca omul are puterea de a depasi raul tenace care i-a marcat istoria. La vizita din Romania a lasat reteta prin care Biserica Ortodoxa poate iesi din sedentarism si superstitie: lectia abandonarii mizelor marunte si intoarcerea spre problemele reale pe care libertatea le ridica in fata unui popor derutat.
Pe plan politic, a fost polul de putere pe care se putea conta, propunind un principiu pe care politologia il va ignora intotdeauna: nu batalia pentru influenta, resurse sau impunerea unei anume ordini sociale, ci, înainte de toate, grija pentru demnitatea oricarei fiinte umane.

A fost deopotriva dur si smerit, intransigent si sovaielnic, pragmatic, abil si deschis, fragil si tenace. Omul acesta l-a infruntat pe diavol cu tot arsenalul calitatilor si slabiciunilor omenesti.


Acum, de pe imensele coaste ale Normandiei, peste Alpii noii Europe aflate in plina constructie, trecind prin catacombele Romei spre Estul care se framinta inca in a-si intelege si deschide noul drum, prin pulberea insingerata din Irak si Afganistan spre coastele Asiei atinse de nenorocirea ultimelor calamitati, pina in tara in care s-au nascut si libertatea, si deriziunea, tigrul din Prologul lui Dante forteaza o decizie la fiecare rascruce. Noul pontif va avea o misiune grea, caci planurile incepute de Ioan Paul al II-lea trebuie continuate. Nu-i va fi usor sa se ridice la inaltimea predecesorului sau, la inaltimea momentului pe care-l strabate o umanitate globalizată. Dupa zilele de doliu, viata va reintra in cursul firesc – un profet si-a facut datoria si a murit, au ramas in urma sa drumurile deschise si lectia de a le strabate. Fara indoiala insa ca lumea va fi mai saraca: atita convingere in destinul luminos al omului adunata intr-o singura constiinta e o adevarata izbinda a speciei. Si ea trebuie prelungita.

Du-te in pace, Karol Wojtyla, cei care ti-au fost contemporani ramin sa mediteze, fiecare in felul si dupa puterile sale, la mesajul in care tu ai crezut foarte tare: acela ca, indiferent cit ne va fi dat sa traim, ne vom reintilni foarte curind intr-o lume mai buna.

Cotidianul, 04 aprilie 2005 „

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: