Tabloidizarea presei e deja un subiect perimat, nimeni nu mai scoate pistolul când aude cuvântul „can-can”. Şi totuşi: există redacţii care n-ai fi crezut niciodată că… . Sau există titluri sub care ai fi băgat mâna în foc că n-ai fi citit…
Ca reflecţie de weekend, vă ofer acest text scris de Robert Veress, experimentat jurnalist de investigaţii, încă la ziarul Gândul, postat pe lista de discuţii FreeEx. Nu e un editorial, nu e comentariu – va ofer, cu copy/paste pura şi simpla poveste a lui Robert:
Tabloidizează-te sau mori?!
De la 1 iunie, voi lucra la Jurnalul National, impreuna cu alti colegi de la Gandul: Adrian Cercelescu, Gabriela Stefan, Alina Badalan-Turcitu. E posibil sa ne urmeze si altii.
Nu discut, aici, toate motivele acestei miscari, chiar daca as vrea sa le retez anticipat din elan celor care se vor grabi sa o eticheteze ca pe o „vanzare mogulului Voiculescu”. Atunci cand nu se depasesc anumite limite in relatia patron/conducere editoriala vs angajat, discretia (ulterioara demisiei) este sinonima cu decenta.
Voi vorbi, insa, despre ceea ce este „la vedere”, fiindca ma intereseaza ce ganditi voi despre „obligativitatea tabloidizarii presei”.
Se pare ca toate mediile (sau aproape toate, cu exceptia unora de nisa) care sunt profitabile sau tind sa devina, sunt (cu anumite variatiuni) tabloide.
Gandul nu doar ca a renuntat la print, dar a devenit (mai de dinainte) tabloid. Daca il veti intreba pe redactorul sef (Claudiu Pandaru) despre acest lucru, va nega, spunand ca publicatia se adreseaza altor cititori decat celor de Libertatea sau Cancan. Gandul „o arde pe lifestyle”, cum ar veni.
Dar, daca definim tabloidul ca ziar ce vinde „gogosi”, atunci Gandul este tabliod. Un exemplu (pot aduna cu miile). La ora la care scriu aceste randuri, ultimul articol pe care l-am realizat pentru Gandul se apropie de 12.000 de „afisari”, in conditiile in care a fost postat de numai 4 ore. Articolul il gasiti aici. Si asta pentru ca are un titlu (considerat de multi) incitant: „Cum a reuşit „DOREL” să TAIE comunicaţiile externe ale României pentru trei zile. BECALI a fost cât pe ce să rateze un TRANSFER pentru că nu avea cum să vorbească în străinătate”.
Doar ca, acest titlu are o prea mica legatura cu continutul. Iar de aici rezulta o dubla problema: cei care vor fi intaratati de titlu sa citeasca in continuare vor fi (in buna parte) dezamagiti, iar cei care ar fi citit articolul daca ar fi avut un titlu istet, dar si in consonanta cu urmarea, ignora stirea. Cel putin, asta e parerea mea. In opinia lui Claudiu Pandaru, insa, o opinie bazata pe studii de piata, de marketing, comportamentale etc, cei care citesc stiri serioase sunt interesati si de cancan si doar pretind (uneori indignati de-a dreptul, in ipocrizia lor) ca nu sunt. Ca atare, ce sustin eu ca se intampla, bazandu-ma pe logica, nu se intampla in realitate. Iar daca citesc unele dintre comentariile (pertinente, inteligente) la articolul pomenit, trebuie sa ii dau dreptate.
Cititorii de Gandul (si de alte publicatii) s-au obisnuit, probabil, cu acest stil disonant. Titlurile trebuie sa fie „catchy”. Ca au prea putina sau chiar deloc legatura cu restul, ce conteaza, din moment ce se face „click” si creste traficul?
Probabil, se mizeaza pe comportamentul de peste al cititorilor cu IQ mic (se enerveaza pe moment, dar uita repede si musca nada, ulterior, iar si iar) si pe rabdarea celorlalti. In ce-i priveste pe cei hotarati, care nu se lasa prostiti la infinit – probabil ca procentajul acestora este insignifiant, mai ales ca nu prea au spre ce se orienta (ca alternativa in culegerea informatiilor), daca nu cunosc bine engleza sau franceza.
Cum se impaca, insa, toate astea, cu jurnalismul, cu deontologia profesionala, cu onestitatea pina la urma urmei
Ce faci, renunti la meserie sau te adaptezi trendului?
Eu unul, am incercat sa ma adaptez, pina la un punct. In urma cu nu mult timp, as fi ignorat pur si simplu informatia ca impresarul Becali a avut, in urma cu 16 ani, probleme din cauza unei pene de comunicatii. Acum, insa, am inserat-o undeva, in corpul articolului, cu strangerea de inima ca ar putea fi „pompata” spre „suprafata”. Ceea ce s-a si intamplat, din pacate, la fel cum s-au petrecut lucurile si cu un alt articol (publicat chiar inaintea celui la care tocmai am facut referire), cand titlul nu a reflectat deloc gravitatea celor semnalate in articol si a continut cuvantul „sex”, desi in text informatia legata de subiect era „ascunsa”. Nu mai ajunge sa „pescuiesti” cu tag-uri, trebuie sa manipulezi din titluri.
Devenind, in acest punct, inadaptat, m-am inscris in… „Miscarea de rezistenta”.
Nu va pot promite ca nu veti citi „lifestyle” pe jurnalul.ro, dar, cu certitudine, Adrian Cercelescu nu e Claudiu Pandaru. ”
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
🙂 – postez şi aici răspunsul la articolul „nu ma doare de durerea lor”, pe care l-am dat pe blogul Politeia, un răspuns despre dreptatea lui veress si despre a lui theophyle:
T, dragi prieteni, oameni buni: sunteti prea furiosi, si chiar nu inteleg de ce. Am postat povestea spusa de robert veress fara sa o comentez in nici un fel, pentru ca de la un punct incolo se insala şi nu aveam timp si pofta să explic ori sa combat; aşa cum si voi aveti, în umila noastra opinie dreptate, pană în unctul în care se înşală veress. nota bene: privesc doar le ceea ce spune el aici, căci mi se pare ok să nu judec nici cu plus si nici cu minus activitatea lui de pana acum.
Mai intai dreptatea ta, T: rezistă, până în punctul în care articolele “tabloide” formeaza o fresca a lumii înconjurătoare, o lume de dincolo de informaţie. nu poti da “informatii” despre MORAVURILE din jur, sau despre MENTALITATI, sau despre RAPORTAREA LA SOCIETATE in general a oamenilor din jur: Toate acestea sunt zugrăvite de FAPTUL DIVERS zilnic, pe care nu NU ARE VOIE să-l ignore niciun ZIAR GENERALIST. In baza acestei teorii, nu poti sa-i ignori nici pe JIJI, nici pe Guţă, nici pe Zăvoranu, nici pe nimeni: ele sunt fenomene, fac valuri in lumea in care traim, VOTEAZĂ şi ei şi, mai ales, cei care se interesează de ei. Tot la dreptatea ta, John, mai adaug: curiozitatea si psihologia omenească nu au o legatura obligatorie cu studiile, educatia, anvergura inetelectuala etc: da, vorba romaneasca “p… nu stie carte” e validă, ştie el şi poporul ce ştie cănd ăşi scoate proverbele şi zicătorile:); un amic îmi povestea odată cum un distins intelectual – venit la o conferinţă academică, s-a arătat foarte preocupat în pauză dintre două disertaţii, de valabilitatea informaţiei vehiculate în tabloide despre o presupusa legătură intre andreea marin şi adrian cioroianu. aşa stau lucrurile de la adam încoace.
akum – lăsaţi kalaşnikoavele pe umăr:) – despre dreptatea lui veress. dreptate care merge pe doua coordonate.
prima – aici intervin deosebiri care pot fi fooaarte bine transformate în asemănări, T, cu părerea ta. transformarea vine din acceptiune diferita dupa care rostiti cuvantul “tabloidizare”. pentru ca in acceptiunea ta tabloidizare inseamna fapt divers, si este de neignorat. tabloidizarea la care asistam insă, in cazul GANDUL nu e fapt divers RELEVANT. stii, ca la un moment dat am si discutat de GANDUL, citeam Gandul pentru soliditatea informatiei (atâta câtă o dădea, din perspectiva ziarului)si garantia relevantei. Or: acolo nu mai vedem “tabloidizare” prin fapt divers. vedem cea CEA MAI PURA DERIZIUNE. sunt convins, john, că nici tu nu întelegi asta prin presa de referinţă. DERIZIUNE: nişte reporteri semianalfabeti intreabă un om aflat la capătâiul copilului său: “simţiţi suferinţă, nu-i aşa?” – şi are dreptul să poarte legitimaţie de jurnaist. ei, da, are! dar ala nu mai e presă de referinţă. ala ă NONJURNALISM, făcut din NONSTIRI şi e, pentru un om crescut într-un mediu sănătos indiferent de studii si educaţie, ENTERTAINMENT – exact cum e emisiunea lui dan diaconescu sau emisiunile în care evolua trioul GÂDEA-CRISTOIU-STAN. aici incepe mica dreptate a lui veres pe cea de-a doua mare directie: dreptul de-a se supune unui atare concept editorial sau de-a fugi pur si simplu de acolo, si , mai ales, dreptul de-a nu i se folosi semnatura sub TITLUL UNEI NONŞTIRI.
nu stiu ce-or să facă băieţii aia la jurnalul national – ca o fi din lac in puţ, că o fi din puţ în ocean. cert este că redactiile s-au umplut de pseudojurnalisti, care dau nonstiri, care nu inteleg nici macar faptul divers (un bun ziarist de fapt divers: uitati-va la grigore cartianu – dar nu-l scoateti de acolo si din fotbal, că l-ati anulat) şi: sub acest şuvoi de prostie omenească şi bârfă de cea mai joasă calitate, aveţi voi timp să cautaţi şi să alegeţi ce e relevant şi ce nu?
daca nu mă credeti, vedeti exemplele lui veress.
(PS: robert veress este unul din oamenii care daca s-ar afla la mai puţin de 10 metri de mine ar deschide focul fără somaţie. ştie el de ce. asta e pozitia de pe care scormonesc după dreptatea lui.)
lol. aceasta poama de jurnalist, care practica tabloidizarea si vopsirea gardului cu leopardul de ani de zile, are acum tupeul sa critice exact practicile care ii sint atit de cunoscute. Veress, esti varza… 🙁
http://turambarr.blogspot.com/2009/05/ca-de-obicei-presa-e-varza.html
de unde se vede ca nu stirile conteaza intr-un ziar din ziua de azi, ci numai ceea ce vine in urma lor. adica ce vine? publicitatea. e simplu. se urmareste mai intai, pe site-ul ziarului, care e ratingul materialelor. daca e rating mare, atunci inseamna ca multi oameni intra pe site-ul respectiv. deci fiind mare audienta, inseamna ca acolo isi pot pune spoturi publicitare si firmele. daca ar fi audienta mica, nu si-ar pune nimeni publicitatea acolo. care la atat se reduce totul. rating egal publicitate. fara rating – ori te taboidizezi, ori mori. asta e presa. din pacate…